Bărbatul UCIS DE VIITURĂ locuia într-un SAT DECLARAT SIGUR de hărțile de risc ale Guvernului
Dimensiune font:
Situaţie incredibilă în România, unde 47 de milioane de euro au fost daţi pe HĂRŢILE DE RISC în caz de inundaţii: Bătrânul ucis de viitură locuia într-un SAT DECLARAT SIGUR de hărțile de risc ale Guvernului!
Bilanțul provizoriu al Executivului a stabilit că viiturile din sudul țării au luat viața unui argeșean, iar alți patru oameni sunt dispăruți. Viiturile s-au produs și în zone declarate sigure de Apele Române.
Un argeșean de 73 de ani și-a pierdut viața, iar alți patru oameni sunt dispăruți - doi din Teleorman și câte unul din Argeș și Vâlcea - în inundațiile din ultimele două zile înregistrate în județele din sudul României.
„Ieșise cu căruța în sat când a fost luat de viitura care s-a abătut asupra localității Vedea. Nu a avut nicio șansă, a murit înecat", a declarat Elena Mădălina Epure, purtător de cuvânt al ISU Argeș, potrivit evz.ro.
Comuna argeșeană Vedea este, conform specialiștilor Administrației Apelor Române, ferită în totalitate de viituri.
În hărțile de risc de inundații, care au costat 47 de milioane de euro, finalizate în acest an, reiese că nu s-a consemnat vreun pericol de potop pe o rază de câțiva zeci de km în jurul localității Vedea, acolo unde a murit bătrânul.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau