Cateva scene dintr-o Europa pazita cu mitraliera dupa atentatele de la Paris si starea de teroare din Bruselles-GALERIE FOTO

 Sunt in gara centrala din Strasbourg, capitala regiunii Alsacia din Franta. De jumatate de ora ma plimb prin gara in asteptarea trenului spre Kehl, un mic oras din Germania, aflat la o calatorie de 10 minute cu trenul distanta. Am intalnit cel putin cinci grupuri de politisti si militari care patrulau neintrerupt. Pe unii dintre ei i-am intrebat daca ii pot fotografia, explicandu-le ca doresc sa realizez un reportaj. “Nu, nu ne puteti face poze; am putea fi recunoscuti de teroristi, daca publicati imaginile.”, imi spune un militar. La usa fiecarui tren care pleaca spre Paris sau spre un alt mare oras european vegheaza doi-trei politisti inarmati care scaneaza cu privirea fiecare calator. 



La indicatiile unui politisit reusesc sa ajung pe platforma numarul douazeci si cinci, locul de unde pleaca trenul spre Kehl. Aici, nici un politisit nu patruleaza si nici nu asteapta la usa trenului sa vada cine urca. Vagonul este aproape plin, fiind ocupat in mare parte de copii si parinti. Ruta este una intens circulata. “Sunt multi oameni care lucreaza in Franta, dar traiesc in Kehl. Plus ca sunt multi care isi fac cumparaturile in Germania, e mai ieftin si serviciile sunt mai de calitate.” , imi explica un francez, in timpul calatoriei.

La doua statii distanta de Strasbourg, cobor in gara din Kehl si odata cu mine majoritatea persoanelor aflate in cele doua vagoane ale garniturii. Sunt prima persoana care intra in pasajul de legatura dintre cladire si peron iar acest lucru ma face sa simt pe propria piele frigul impregnat in teava unei mitraliere a politiei germane, care ma atinge fluturata in graba de unul dintre politisti. Doi agenti alearga spre intrarea in pasaj si intepenesc acolo cu mana pe tragaci. Doar ochii li se misca, fixand fiecare persoana in parte. 

De pe trotuarul din fata garii, vad la mica distanta podul de peste Rin, care face legatura dintre Germania si Franta. Pe sensul de mers spre Strasbourg s-a format o coloana de masini de aproape un kilometru. Pe celalt sens, trece cate o masina la un interval de aproximativ 30 de secunde.



 

La mijlocul podului, cu un pas in Germania si unul in Franta, observ in dreapta mea podul feroviar iar in stanga un altul, despre care aveam sa aflu mai tarziu ca este destinat exclusiv pietonilor. 

La capatul calatoriei peste Rin, ma intampina vreo cinci-sase politisti francezi, care la indicatia unui politist german, aflat pe cealalta parte a drumului, ma opresc. Un politisit solid si cu vreo doua capete mai inalt ca mine se pune in fata mea si ma fixeaza cu privirea. Urmeaza cateva secunde de liniste, dupa care imi spune ceva in germana. Ii raspund in engleza ca nu vorbesc limba germana iar el gaseste de cuvinta sa imi ceare actele de identitate in franceza. Scot cartea de identitate si legitimatia de presa, ii explic ca am traversat podul pentru a vedea masurile de securitate introduse la frontiera Schengen, dupa atacurile teroriste de la Paris.
Intr-un final isi da seama ca inteleg franceza, insa nu reusesc sa ma exprim foarte bine si, spre surprinderea mea, incepe sa mi se adreseze in limba engleza, folosind un accent britanic. Il intreb daca pot face fotografii si ma lovesc de un refuz categoric. “In nici un caz. Am putea fi recunoscuti de teroristi.”, imi spune politistul inconjurat de colegii lui, care pana in acel moment stateau la cativa metri de noi. Probabil au fost alarmati de faptul ca discutia dura neobisuit de mult. Inaintea mea tocmai trecuse o femeie cu un copil de mana, care doar il salutase pe politist, fara sa opreasca.

“Domnule, principalul motiv pentru care sunt aici este sesiunea plenara de la Parlamentul European. Astazi, vreau doar sa imi formez o idee despre masurile de securitate introduse recent.”, ii raspund eu si scot acreditarea de la Parlamentul European din buzunar. Se uita bine la ea, o intoarce pe toate partile si din nou ma fixeaza cu privirea. Este chemat seful dispozitivului de securitate. Tot ce am inteles din conversatia lor in franceza, purtata la ceva distanta de mine, este ca “a vent un jurnalist din Romania care vrea sa faca poze”, dupa care am observat cum seful dispozitivului a dat dezaprobator din cap. Conversatia celor doi a durat in jur de cinci minute. “O vedeti pe doamna de acolo?”, ma intreaba agentul, aratand cu degetul spre o persoana aflata la vreo 200 de metri. “Ne puteti face poze de acolo, dar sa aveti grija sa nu se poata distinge fata nimanui. Acestea sunt regulile noastre, insa ar trebui sa vorbiti si cu politia germana – ei poate au alte reguli.", adauga politistul. 


Merg cei doua sute de metri, unde, pe mijlocul strazii, un politist german tocmai oprea un autobuz. Alti doi agenti germani de politie se urca in autobuz. Il intreb de pe trotuar daca pot face cateva fotografii. “da, e in regula.”, imi raspunde grabit si usor deranjat ca l-am intrerupt in timpul misiunii. Incep sa fac poze si observ prin vizorul aparatului de fotografiat cum politistii francezi se intorc cu spatele la obiectiv. 

 

 

Travers strada si merg spre podul pietonal, situat la aproximativ 500 de metri de cel destinat masinilor, pentru a vedea masurile de securitate de acolo. Pe drum intalnesc doar cativa oameni care se plimbau linistiti pe malul Rinului - nici urma de politist. La capatul podului intalnesc o femeie care impinge un carucior grabita - singura persoana care in drumul meu intors spre Germania se uita suspicios la mine, probabil din cauza apartului de fotografia si a legitimatiilor care imi atarna de gat. 



 
Travers podul impreuna cu un grup de francezi, care se opresc din metru in metru pentru poze. In Kelh, la capatul podului, pluteste o liniste moarta. Un copil isi plimba cainele, un barbat asistat de o femeie isi renoveaza casa. Nici urma de veste reflectorizante, mitraliere sau controale. 



> 
Ma intorc in Strasbourg mergand vreo doi kilometri pe langa coloana de masini formata la punctul de control. Dupa inca un sfert de ora, traversez Rue de Bucarest si ajung la capatul liniei de tramvai D, unde se afla statia Aristide Briand. Cobor din tramvai la statia Langstross Grand’ Rue, situata in apropierea Catedralei Notre Dame. Printre sutele de turisti care se plimba pe strazile din jurul catedralei se disting trei soldati inarmati, deveniti peste noapte un important obiectiv turistic, in special pentru femeile venite sa viziteze centrul asa-zisei capitale a Craciunului. 


Ies de pe insula inconjurata de L’ill si iau din nou tramvaiul de la Republique spre un alt obiectiv de interes: Parlamentul European. 
 

 

 

De la 500 de metri distanta de cladirea forumului european incep sa aud un soi de muzica tribala. In fata gardului care inconjoara cladirea parlamentului gasesc patru persoane care scandau lozinci impotriva presedintelui Republicii Gaboneze, o fosta colonie franceza. <

“Protestam deoarece in tara noastra de 50 de ani este o singura familie la putere. Aceasta familie isi pastreaza puterea prin dictatura. (...) Aici se vorbeste despre terorism dupa atentatele de la Paris, insa in tara noastra acest lucu se intampla in fiecare zi si nimeni nu spune nimic. Vrem ca Europa sa fie parte in ceea ce se intampla in tara noastra. Atentatele de la Paris sunt un sem de alarma pentru intreaga lume. Noi traim in teroare in fiecare zi.”, imi spune unul dintre protestatari. 
 
Le multumesc pentru ca au acceptat sa stea de vorba cu mine si ei la randul lor imi multumesc. Aflu ca sunt printre singurii jurnalisti care au stat de vorba cu ei astazi. O echipa de politisti observa manifestatia dintr-o masina parcata in fata parlamentului, in timp ce alti doi patruleaza in jurul gardului. 

  

In curtea exterioara a Parlamentului European se poate vedea cortul care a aparut la inceputul saptamanii trecute, odata cu startul sesiunii plenare. Rostul acestuia este de a feri vizitatorii si personalul de ploaie cat timp asteapta sa treaca prin noile filtre de securitate. In mod normal, accesul vizitatorilor, al presei,al personalului, al asistentilor si al europarlamentarilor se face din curtea interioara a cladirii, existand cate o intrare pentru fiecare categorie de persoane. Din spusele personalului motivul pentru care filtrele de securitate au fost mutate practic in exteriorul cladirii este de a evita producerea unui atentat terorist in curtea interioara. In plus, mai nou sunt verificati prin sondaj si asistentii europarlamentarilor.

  

Merg spre filtrele de securitate. Imi pun rucsacul si geaca pe banda pentru a fi scanate, in timp ce un barbat inalt si corpolent imi verifica actele. “Puneti si caciula pe banda, va rog.”, imi spune barbatul in limba romana. Intru in curtea interioara a cladirii - de aici nu se mai aude nimic de “dictature au Gabon”.

  

In timpul vizitei mele la Strasbourg am avut ocazia sa discut cu asistentii mai multor europarlamentari romani, francezi si englezi. Unul dintre acestia, care locuieste in Bruxelles alaturi de familie, mi-a spus ca sambata trecuta pur si simplu si-a aruncat telefonul pentru a nu mai vedea informatiile aparute pe retelele de socializare. Apelul facut de autoritatile belgiene la locuitorii Bruxellesului de a nu divulga punctele in care fortele de ordine erau concentrate a amplificat teama generata de alarma terorista, imi mai povesteste asistentul. 

“Am luat o carte si am incercat sa ma izolez de ceea ce se difuza la TV sau vedeam pe Twitter. Daca s-ar fi intamplat un atac in zona in care locuiesc?”, imi spune un asistent pe holurile parlamentului.

Un altul imi relateaza, in drumul spre cabinetul unui europarlamentar, ce se intampla in gara din Bruxelles saptamana trecuta. “Asteptam trenul spre Strasbourg si la un moment dat ne-au spus ca trenul va intarzia. Nu ne-au spus cat timp sau de ce. Ne-au mutat pe toti, in jur de 100 de oameni, in centrul garii si ne-au spus ca nu avem voie sa ne miscam. (...) Pur si simplu, nu aveai ce sa faci in Bruxelles. Au inchis scolile, metrou, supermarket-urile tot.”. 

Ce mi-au spus europarlamentarii romani despre masurile de securitate introduse la sediile Parlamentului European din Bruxelles si Strasbourg, in contextul crizei teroriste din Europa. 

• Cristian Preda 

Dupa atacurile din ianuarie de la Charlie Hebdo s-a introdus in parlament un control strict al tuturor vizitatorilor. Ei nu mai au dreptul nici macar sa intre in incinta parlamentului  (n.r.: sediul Parlamentului European de la Bruxelles), trebuie sa stea pe trotuar. Iar deputatii sunt legitimati, ceea ce nu se intampla pana in ianuarie. Codul de securitate a fost galben, care este nivelul doi in procedurile interne ale parlamentului. (...) Alerta a fost pana foarte de curand galbena, iar pe urma s-a trecut la nivel inferior, insa au ramas masurile de securitate, inclusiv soldati in fata cladirii de dimineata pana seara. (...) Inclusiv ambasadorii sunt controlati, daca nu au badge (n.r.: ecuson). Cultura aceasta a fricii si a securitatii sporite s-a instalat in ianuarie, nu acum. De vineri incoace s-au produs schimbari pe care noi nu le-am resimtit. Eu am plecat joi de acolo (...). S-au produs schimbari la Bruxelles in sensul ca s-au blocat toate intrarile in parlament  (n.r.: sediul Parlamentului European de la Bruxelles) mai putin una.(...) Asistentele mele traiesc in Bruxelles si resimt mult mai direct ce s-a intamplat in ultimele zile pentru ca nu au putut sa duca copii la cresa, nu au putut sa ia metroul si asa mai departe 

• Traian Ungureanu 

In oras (nr. Bruxelles) s-a vazut mult mai bine decat s- vazut la televizor. Mediile de informare au invatat deja sa transforme o realitatea grava intr-o realitate isterica. Sigur ca e foarte neobisnuit si tulbarator sa vezi un oras altfel viu cum e Bruxellesul redus la tacere si la piete goale. Dar situatia nu a fost pe atat de grava pe cat au zdrobit-o cu foarte mult nerv si uneori cu spume la gura mediile de informare. 

• Norica Nicolai 

Dupa atentatele de la Paris am fost cateva zile in Bruxelles, dar zilele respective nu erau acelea in care au inceput serios raziile pe care politia belgiana le-a efectuat. Erau strazi foarte aglomerate, circulatia se ingreunase si asta dovedea o schimbare de obicei in ceea ce-i priveste pe belgieni, care in mod normal circula cu mijloacele de transport in comun. In momentul acela toata lumea si-a luat masina, ceea ce a dus la blocarea orasului. Erau razii sporadice in cartierele unde sunt comunitati mari arbe, dar nimic deosebit. Cred ca oamenii dupa Charlie Hebdo incepusera sa se obisnuiasca putin cu acest fenomen (...). Nu era o stare de panica, nu am vauzut-o in acele momente, pentru ca noi am avut un congres ALDE la Budapesta si eu joi am parasit Bruxellesul. Dupa aceea, am inteles ca lucrurile s-au schimbat. E o stare de teama, de insecuritate. Acelasi lucru se intampla si la Strasbourg, insa acesta stare este mai putin prezenta. Zona merge mai departe. Ea are si o anumita specificitate, au un spirit de autonomism mult mai mare alsacieni decat francezii in general, dar oricum inainte de atentatele de la Paris lucruri au stat intr-o anumita normalitate tipic europeana. Acum, teama se simte la oamenii simpli si la toti ceilalti, inclusiv in parlament unde parlamentarii cer tot felul de masuri de protectie -  avand in vedere ca am mai avut incidente in Parlamentul European. (...) Este normal ca asistentii sa fie verificati, pentru ca masurile de la intrarea in Parlamentul European erau cumva foarte laxe. Au fost si jafuri, talharii, s-a spart o banca in Parlamentul European ceea ce presupune ca masurile de securitate nu au funtionat foarte bine. Acum, masurile au fost intarite. E un grad de alerta galben plus.