CCR a decis: Hotararea Senatului in cazul lui Dan Sova este neconstitutionala
Dimensiune font:
CCR a admis, miercuri, sesizarea depusa de PNL in ceea ce priveste fata de hotararea Senatului in cazul retinerii si arestarii preventive a senatorului PSD Dan Sova.
Presedintele CCR, Augustin Zegrean, a citit decizia data astazi, in care se precizeaza ca hotararea Senatului in cazul Dan Sova este neconstitutionala pentru ca a fost adoptata in baza unor dispozitii legale si a unui regulament contrar prevederilor Constitutiei.
Intrebat de jurnalisti daca CCR a indicat Senatului si calea de urmat, Zegrean a raspuns: "Nu, nu vom indica nicio cale de urmat pentru ca Senatul stie ce are de facut, nu trebuie sa le spunem noi".
De asemenea, intrebat daca se reia votul dat in cazul Dan Sova, presedintele CCR a raspuns: "V-am spus continutul deciziei, va multumesc", refuzand sa faca posibile speculatii legate de ce va face Senatul.
La randul sau, presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a anuntat ca se asteapta ca decizia CCR si motivarea ei sa fie publicate in Monitorul Oficial, dupa care motivarea va ajunge la comisia juridica a Senatului, care va decide ce trebuie facut.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau