Ce a discutat Iohannis cu şefii partidelor
Dimensiune font:
Preşedintele a avut ieri cea de-a treia rundă de consultări cu liderii partidelor politice * au fost abordate probleme precum modificarea Constituţiei, dar şi ridicarea imunităţii parlamentarilor şi votul cererilor de arestare sau de începere a urmăririi penale venite din partea Justiţiei
Preşedintele Klaus Iohannis a demarat ieri, la Palatul Cotroceni, cea de-a treia serie de consultări cu partidele, pe tema reformei electorale şi a stadiului acestui pachet de legi, a blocării cererilor justiţiei de către legislativ şi a votului în diaspora. Primii intraţi la consultări au fost social-democraţii, delegaţia PSD fiind condusă de preşedintele Victor Ponta şi preşedintele executiv Liviu Dragnea. În cadrul consultărilor, Ponta i-a spus lui Iohannis că PNL trebuie să decidă dacă mai vrea revizuirea Constituţiei. „Trebuie luată o decizie politică dacă mai susţin sau nu acest lucru, e important să ştim dacă mai putem face în acest an revizuirea Constituţiei sau dacă este un proiect pe care PNL nu îl mai consideră de actualitate. Din punctul nostru de vedere, ar fi o mare greşeală, pentru că e nevoie de modificări constituţionale”, a spus Ponta. El a arătat că discuţiile privind revizuirea Constituţiei se află deja într-o fază avansată, existând poziţia oficială atât a Comisiei de la Veneţia, cât şi a Curţii Constituţionale a României.
Ponta, chemat să voteze în Parlament
Liderul PSD a anunţat recent că intenţia partidului este ca referendumul pentru revizuirea Constituţiei să fie organizat până la sfârşitul acestui an. Afirmaţiile acestuia sunt contrazise însă de liderii UDMR, potrivit cărora amendarea Constituţiei până în 2016 nu mai este posibilă.
La rândul său, prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat că liberalii vor vot la vedere în cazul cererilor Justiţiei adresate Parlamentului, acesta acuzându-l pe premierul Ponta că nu a fost prezent, ca deputat, la niciun astfel de vot. De asemenea, Vasile Blaga a susţinut că Senatul poate aproba în această săptămână trei dintre legile aflate în pachetul de reformă electorală, respectiv reexaminarea la legea finanţării partidelor, legea alegerilor locale şi legea partidelor politice. În ce priveşte legea care să favorizeze votul în diaspora, Blaga a afirmat că proiectul ar putea fi luat în discuţie săptămâna viitoare în cadrul Comisiei de Cod electoral.
Fără vot pentru pierderea mandatului
După consultări, vicepreşedintele UNPR Eugen Nicolicea a declarat că formaţiunea din care face parte a propus, în cadrul temei ridicării imunităţii, ca parlamentarului incompatibil să-i înceteze mandatul, fără a mai fi nevoie de un vot în Parlament. Nu în ultimul rând, deputatul PC Bogdan Ciucă şi-a exprimat speranţa ca în această sesiune parlamentară să se rezolve măcar o parte din subiectele aflate pe agenda discuţiilor de la Palatul Cotroceni. „Credem că este posibil, şi procedural şi politic”, a spus Ciucă, despre stadiul legilor privind reforma electorală, aflate în procedură parlamentară.
Referitor la votul în cazul cererilor justiţiei, Ciucă a precizat că nu îşi permite să facă observaţii sau comentarii asupra a ceea ce votează parlamentarii. Dan CONSTANTINESCU
Este cea de-a treia rundă de consultări pe care preşedintele Klaus Iohannis o organizează, cu partidele parlamentare, de la preluarea mandatului, în decembrie 2014
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau