Ce amenda au primit organizatorii concertului Robbie Williams
Dimensiune font:
Cele doua firme care au organizat concertul luiRobbie Williams la Bucuresti au fost amendate cu suma de 10.000 lei de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) pentru un comportament incorect in relatia cu consumatorii, neasigurand suficiente puncte de vanzare a produselor alimentare si a bauturilor, conform unui comunicat al institutiei.
In perioada 19-23 iulie 2015, la ANPC au fost inregistrate aproximativ 300 reclamatii ale consumatorilor pentru concertul lui Robbie Williams din data de 17 iulie.
Consumatorii au reclamat, in principal, faptul ca pentru achizitionarea de bauturi si produse alimentare au stat la cozi minimum 45 de minute, dupa ce, anterior, au mai stat la o alta coada pentru a incarca o anume suma pe un card.
In urma controlului, s-a constatat ca societatile organizatoare trebuiau sa asigure in perimetrul destinat concertului, conform planului de organizare, o suprafata suficienta pentru ca toti participantii sa poata achizitiona bauturi si produse alimentare.
ANPC precizeaza ca la verificarea contractelor incheiate intre organizatori si societatile comerciale care urmau sa presteze servicii de vanzare de produse in locatia evenimentului, organizatorii nu s-au asigurat ca firma prestatoare va garanta instalarea a cel putin 300 de metri liniari de standuri, asa cum initial stabilisera prin contractul incheiat cu societatea prestatoare, care cu doua zile inainte de eveniment a renuntat sa participe la eveniment.
ANPC a constatat un comportament incorect in relatia cu consumatorii, aceasta practica aducand atingere in mod direct intereselor consumatorilor. Cei doi organizatori au fost sanctionati cu amenda contraventionala in valoare de 10.000 lei pentru incalcarea drepturilor consumatorilor.
Deoarece in cadrul evenimentului, pentru achizitia de produse, s-au folosit exclusiv carduri care nu erau nominale, ANPC a sesizat Agentia Nationala de Administrare Fiscala pentru verificarea incasarilor si a recuperarii sumelor ramase neutilizate de catre consumatori.
"Astfel de practici vor fi verificate si sanctionate de ANPC, astfel incat consumatorii sa beneficieze de respectarea tuturor drepturilor. Este o bataie de joc la adresa consumatorilor", a declarat, in comunicat, presedintele ANPC, Marius Alexandru Dunca.
Intr-un comunicat transmis saptamana, ANPC arata ca participantii la concertul lui Robbie Williams au fost nemultumiti de cozile imense de la centrele pentru apa, sucuri si bere, la care au stat chiar si peste 90 de minute, dar si de insuficienta acestor centre.
De asemenea, au fost facute reclamatii referitoare la lipsa personalului pentru servire, ineficienta acestora, lipsa cosurilor de gunoi precum si la imposibilitatea cadrelor medicale de a ajunge la persoanele carora li s-a facut rau din cauza caldurii si a deshidratarii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau