regele_mihai_palatul_elisabeta_16900000

Dimensiune font:

Ce pierde Familia Regală a României după moartea Regelui Mihai I

| 07-12-2017 17:28

Regele Mihai I, în calitate de fost şef de stat, beneficia de o serie de facilităţi, potrivit legilor din România. După moartea Majestăţii Sale, familia regală pierde, potrivit legii, în 60 de zile, aceste facilităţi.

 

 

 Palatul Elisabeta

Palatul Elisabeta a fost atribuit Regelui Mihai I de statul român, în 2001, ca locuință pentru un fost șef de stat pe durata vieții. Practic, după decesul Regelul Mihai I Familia Regală a României ar pierde dreptul de folosinţă a Palatului Elisabeta.

Construit iniţial ca reşedinţă particulară, Palatul Elisabeta nu a avut niciodată această destinaţie. După 23 august 1944 Regele Mihai va folosi Palatul până în decembrie 1947 pentru a reveni apoi în 2001 în această clădire pusă la dispoziţia Familiei Regale pe durata vieţii Regelui.

Arhitectura Palatului Elisabeta îmbină stilul maur cu cel brâncovenesc, făcându-l unic între palatele Bucureştiului. Tânărul arhitect Corneliu Marcu a reuşit să ridice Palatul în doar un an, pe un teren al Parcului Herăstrău.

 

Indemnizaţia

Legea 406/2001 stabileste o serie de drepturi pentru fostii sefi de stat ai României - Regele Mihai, Ion Iliescu, Emil Constantinescu si Traian Basescu.

Astfel, acestia beneficiaza pe durata vietii de o indemnizatie lunara în cuantum egal cu 75% din indemnizatia acordată preşedintelui României în exerciţiu.

 

Paza SPP

Familia Regală pierde şi paza de la SPP. Potrivit Legii 406/2001, foştii şefi de stat au la dispozitie un post de consilier şi un post de secretar, paza şi protectie asigurată de SPP şi folosinţă gratuită a unui autoturism.

Legea nu prevede drepturi speciale şi pentru urmaşi sau alti membri ai familiei fostilor şefi de stat ai României.

 

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, au depus, la începutul lunii noiembrie, o iniţiativă legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României, care prevede alocarea de fonduri pentru susţinerea activităţii Casei regale şi atribuirea în folosinţă gratuită a Palatului Elisabeta, ca sediu al Casei Regale a României, după moartea Regelui Mihai I.

Potrivit expunerii de motive, iniţiativa legislativă depusă de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu urmăreşte recunoaşterea personalităţii juridice pentru Casa Regală a României.

De asemenea, se urmăreşte recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat, între atribuţiile căruia se află adoptarea Statutului Casei Regale a României, instituirea unui serviciu administrativ al Casei Regale a României, strict în scopul îndeplinirii atribuţiilor sale publice, care să fie finanţat de la bugetul de stat, în limita alocării bugetare şi atribuirea în folosinţă gratuită (cu păstrarea dreptului de proprietate publică al statului) a Palatului Elisabeta, ca sediu al Casei Regale a României.

"Finanţarea cheltuielilor de funcţionare curentă ale Casei Regale a României se asigură de la bugetul de stat, în limita aprobată anual prin Hotărâre a Guvernului", potrivit textului normativ.

Potrivit unui comunicat al Senatului, aceste prevederi vor asigura cadrul pentru o implicare şi mai intensă a Casei Regale în cadrul societăţii româneşti.

„Este nevoie, mai mult decât oricând, de o instituţie deasupra politicii partinice, în care românii să vadă un reper de echilibru şi continuitate", se arată într-un comunicat de presă al Senatului.

Cei doi preşedinţi ai Camerelor Parlamentului susţin că iniţiativa legislativă este o recunoaştere pentru modul în care Regele Mihai şi-a făcut datoria faţă de ţară.

Regele Mihai I a murit marţi, la reşedinţa din Elveţia. Sicriul cu trupul neînsuflețit al Majestăţii Sale Defuncte Regele Mihai I va fi adus miercuri în România. Tot miercuri, trupul regelui va fi depus pentru câteva ore la Castelul Peleş, iar seara va fi mutat la Sala Tronului din Palatul Regal de la Bucureşti. Publicul nu va avea acces. Sâmbătă, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal, unde va avea loc o scurtă ceremonie religioasă și militară. Accesul publicului în Piața Palatului este liber. Regele Mihai va fi înmormântat în Noua Catedrală de la Curtea de Argeș. Ceremonia va fi privată. Publicul va avea acces doar în fața porții de intrare în parcul Arhiepiscopiei de Argeș.

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

Licitaţie publică 22.10.2018 1.Informaţii generale privind locatorul: Comuna Bivolari, cu sediul în Bivolari, CIF 4540682 Adresa poştală: localitatea Bivolari, judeţul Iaşi, Telefon: 0232/298555, Fax: 0232/298508 2. Obiectul concesionării: Proprietăţi imobiliare aparţinând domeniului privat al comunei Bivolari: T16 p50/16 Tabara 582,70 mp. Proprietăţi imobiliare aparţinând domeniului public al comunei Bivolari: T26 1133/1 Bivolari 210,0 mp. 2.1 Procedura aplicată - Licitaţie publică cu ofertă în plic; 3. Informaţii privind documentaţia de atribuire; comuna Bivolari, cu sediul în Bivolari, CIF 4540682 Adresa poştală: localitatea Bivolari, judeţul Iaşi, Telefon: 0232/298555, Fax: 0232/298508 3.1. Modalitatea prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentaţiei de atribuire: documentaţia se obţine de la sediul locatorului; 3.2. Denumirea şi adresa compartimentului de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire: Bivolari, jud. Iaşi, Telefon: 0232/298555, Fax: 0232/298508 3.3. Preţul documentaţiei de atribure este de 50 lei. 3.4. Data limită pentru solicitarea clarificărilor 18.10.2018, ora 14.00; 4. Informaţii privind ofertele: 4.1. Data limită de depunere a ofertelor 19.10.2018, ora 14.00 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Bivolari, cu sediul în Bivolari, jud. Iaşi; 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: 1 ex. (plic închis şi sigilat); 5. Data şi locul la care se va desfăşura şedinţa publică de deschidere a ofertelor 22.10.2018, ora 9.00;
SC IASITEX SA Iaşi, având sediul în Iaşi, str. Primăverii, nr. 2, jud. Iaşi, înregistrată la O.R.C. Iaşi sub nr. J22/255/1991, având cod fiscal RO1957058, reprezentată legal prin dl. Director general Lazaroae Nicolae Mihail, organizează licitaţie publică deschisă cu strigare la sediul societăţii la cel mai mare preț obținut a următoarelor active, teren + construcții în suprafață totala de 30.193,11 mp situate în Iași, Str. Primăverii Nr. 2, proprietatea SC IASITEX SA Iaşi, denumite în continuare “Activul”, compus din: • Teren intravilan, în suprafaţă totală de 1128,63 mp, avand. nr. cad. 4373/1/1/1/1/2, înscris în CF nr. 127215 a mun. Iaşi, pe care se află amplasată construcţia C3-Dispensar + Casa poarta, având Sc=420,9 mp şi Su=357,45 mp; situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2 (imobilul este ipotecat în favoarea Bancpost SA) • Teren intravilan, în suprafaţă totală de 2.982,90 mp, având. nr. cad. 4373/1/1/1/1/3, înscris în CF nr. 128952 a mun. Iaşi, pe care se află amplasată construcţia C4, C6-C15, C30, C31, având Sc=1203,41 mp şi Su=220,04 mp; situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2 (imobilul este ipotecat în favoarea Bancpost SA) • Teren intravilan, în suprafaţă totală de 287,27 mp, având. nr. cad. 4373/1/1/1/1/4, înscris în CF nr.137008 a mun. Iaşi, pe care se află amplasată construcţia C16, C17, având Sc=122,62 mp şi Su=99,26 mp; situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2 (imobilul este liber de sarcini) • Teren intravilan, în suprafaţă totală de 778,11 mp, având. nr. cad. 4373/1/1/1/1/5, înscris în CF nr. 152360 a mun. Iaşi, pe care se află amplasată construcţia C32-Corp lotizare, având Sc=617,17 mp şi Su=600,88 mp; situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2 (imobilul este liber de sarcini) • Teren intravilan, în suprafaţă totală de 208,36 mp, având. nr. cad. 4373/1/1/1/1/6, înscris în CF nr. 137009 a mun. Iaşi, pe care se află amplasată construcţia C33-C35, având Sc=125,1 mp şi Su= 0 mp; situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2 (imobilul este liber de sarcini) • Teren intravilan, în suprafaţă totală de 1992,76 mp, având. nr. cad. 4373/1/1/1/1/16 (dezmembrat in 4373/1/1/1/1/16/1/2 – CF157440 cu suprafaţă de 364,05 mp, 4373/1/1/1/1/16/2/2 - CF 157488 cu suprafaţa de 56,62 mp şi 4373/1/1/1/1/16/3 înscris în CF nr. 135258 cu suprafaţa 1572,09 mp) a mun. Iaşi, pe care se află amplasată construcţia C22-C29, având Sc=0 mp şi Su=0 mp; situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2 (imobilul este liber de sarcini) • Teren intravilan, în suprafaţă totală de 8.430,46 mp, având. nr. cad. 4373/1/1/1/1/23, înscris în CF nr. 124819 a mun. Iaşi, pe care se află amplasată construcţia C90/1, C90/2, C90/3, C90/4, C90/5, având Sc=7194,45 mp şi Su=7482,01 mp; situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2 (imobilul este ipotecat în favoarea Bancpost SA) • Teren intravilan, în suprafaţă totală de 1.254,44 mp, având. nr. cad. 4373/1/1/1/1/24 (dezmembrat în 161 mp CF 160600 şi 1093 mp CF 160899), pe care se află amplasată construcţia C2-Corp legătura, C91-Anexa finisaj, având Sc=700 mp şi Su=1704,55 mp; situat în Iaşi Str. Primăverii Nr. 2 (imobilul este liber de sarcini) • Teren intravilan, în suprafaţă totală de 1.020,55 mp, având. nr. cad. 4373/1/1/1/1/25, înscris în CF nr. 127506 a mun. Iaşi, pe care se află amplasată construcţia C92-Anexa tehnologică control metrat, având Sc=941,5 mp şi Su=3581,17 mp; situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2 (imobilul este ipotecat în favoarea Bancpost SA) • Teren intravilan, în suprafaţă totală de 1.752,37 mp, având. nr. cad. 4373/1/1/1/1/26, înscris în CF nr. 127507 a mun. Iaşi, pe care se află amplasată construcţia C5, C18-C21, având Sc=1358,34 mp şi Su=593,59 mp; situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2 (imobilul este ipotecat în favoarea Bancpost SA) • Teren intravilan, în suprafaţă totală de 377,41 mp, având. nr. cad. 4373/1/1/1/1/28, înscris în CF nr. 157442 a mun. Iaşi, pe care se află amplasată construcţia C96, având Sc=377,41 mp şi Su=314,5 mp; situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2 (imobilul este liber de sarcini) • Teren intravilan, în suprafaţă totală de 1.125,33 mp, având. nr. cad. 4373/1/1/1/1/29, înscris în CF nr. 128947 a mun. Iaşi, pe care se află amplasată construcţia C97-Oficiu de calcul, având Sc=564,2 mp şi Su=1041,42 mp; situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2 (imobilul este ipotecat în favoarea Bancpost SA) • Teren intravilan, în suprafaţă totală de 2.000,29 mp, având. nr. cad. 4373/1/1/1/1/8, înscris în CF nr. 137010 a mun. Iaşi, pe care se află amplasată construcţia C 40, C41, având Sc=0 mp şi Su=0 mp; situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2 (imobilul este liber de sarcini) • Teren intravilan, în suprafaţă de 481,90 mp, având nr. cad. 4373/1/1/2, înscris în CF nr. 132112 a mun. Iaşi, amplasat în Mun. Iaşi, Bdul Primăverii nr. 2, Jud. Iaşi, pe care se află amplasată construcţia C1 - Pavilion administrativ, având nr. cad. 4373/1/1/2-C1, cu regimul de înălţime P+8E şi Sc=481,90 mp, Su=3.854,94 mp, proprietatea SC IASITEX SA IAŞI. (imobilul ipotecat la Libra Internet Bank) • Teren intravilan cale acces, în suprafaţă de 42,00 mp situat în Iaşi, str. Primăverii nr. 2, având nr. cadastral 149717, înscris în CF 149717, dezmembrat din nr. cad. 4373/5, înscris în CF nr. 131869 situat în Iaşi str, Primăverii nr. 2 (imobilul este liber de sarcini). • Teren intravilan cale acces, în suprafaţă de 3.833,00 mp situat în Iaşi, str. Primăverii nr. 2 dezmembrat în 2924,00 mp având nr. cadastral 158029, înscris în CF 158029 şi 909,00 mp având nr. cadastral 158030, înscris în CF 158030 (imobilul este ipotecat în favoarea Bancpost SA) • Teren intravilan, în suprafaţă totală de 407,00 mp, având nr. cadastral 158061 înscris în CF 158061, dezmembrat din terenul de 1585,18 mp, având nr. cad. 4373/1/1/1/1/9, înscris în CF nr. 128938 a mun. Iaţi, teren situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2, jud. Iaşi (imobilul este liber de sarcini) • Teren intravilan cale de acces, în suprafaţă de 1.077,00 mp, situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2, jud. Iaşi, având nr. cadastral 158048, înscris în CF sub nr. 158048 dezmembrat din suprafaţa de 3543,00 mp (imobilul este liber de sarcini). • Teren intravilan cale de acces, în suprafaţă de 606,00 mp, situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2, jud. Iaşi, având nr. cadastral 158057, înscris în CF sub nr. 158057 dezmembrat din suprafaţă de 1174,50 mp, situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2, jud. Iaşi (imobilul este liber de sarcini). • Teren intravilan cale de acces, în suprafaţă de 261,71 mp, situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2, jud. Iaşi, având nr. cadastral 4373/1/1/1/1/1/2/2, înscris în CF sub nr. 157936 (imobilul este liber de sarcini). • Teren intravilan cale de acces, în suprafaţă de 145,62 mp, situat în Iaşi, Str. Primăverii Nr. 2, jud. Iaşi, având nr. cadastral 4373/1/1/1/1//11/2, înscris în CF sub nr. 157909 (imobilul este liber de sarcini). Caietul de sarcini se poate procura de la sediul societăţii contra sumei de 2.000 lei, aceasta valoare include şi taxa de participare la licitaţie. Condiţiile de participare la licitaţie şi prezentarea Activului se află în Caietul de Sarcini care poate fi achiziţionat de la sediul proprietarului. Data, ora şi locul primei şedinţe de licitaţie 22.10.2018, ora 9:00, la sediul Iasitex S.A., situat în Iaşi str. Primăverii nr. 2, jud Iaşi. Cea de-a doua şedinţă de licitaţie se va desfăşura: 23.10.2018, ora 9:00, la sediul Iasitex S.A., Iaşi, str. Primăverii nr. 2, jud. Iaşi. Ulterior datelor mentionate, respectiv în data de 24, 25 şi 26.10.2018, orele 9:00, la sediul Societăţii, se va organiza câte o şedinţă de licitaţie, până la adjudecarea Activului sau până la decizia Consiliului de administraţie de sistare a licitaţiilor. Activul poate fi vizionat cu contactarea prealabilă a directorului general Lazaroae Nicolae-Mihail la sediul societăţii sau/şi tel. 0741089119.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC IRSIDO S.R.L.–societate în faliment, dosar nr. 380/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele bunuri proprietate ale debitoarei S.C. IRSIDO S.R.L.: 1. Bun imobil – proprietate rezidențială tip vilă și teren aferent situată în Mun. Iași, Str. Ursulea nr. 28, Jud. Iași - format din teren intravilan în suprafață de 401,97 mp și construcție C1 cu regim de înălțime DS+P+E+M cu o suprafață utilă de 383,64 mp–Preț de pornire 100% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare - 376.000 Euro (exclusiv TVA). 2. Bunuri mobile conform Raport de evaluare - Preț de pornire 100% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: a. Stocuri echipamente birotică–în valoare totală de 40.807 lei (exclusiv TVA); b. Obiecte de inventar–mijloace fixe: Nr. crt. – Denumire activ – Valoare de piață lei–fără TVA – Valoare de pornire la licitație lei – fără TVA – Mașină ambalat role hârtie – 3792 – 3792 – Stivuitor electric – 4581 – 4581 – Utilaj de fabricat role hârtie – 77990 – 77990 – Autoturism Mazda IS-01-YRS – 15205 – 15205 – Autovehicul Ford Tranzit Connect IS-12-YRS – 11311 – 11311 – Mobilier pal – 743 – 743 – Maşină ștampile UM 1100-1200 – 2009 – 2009 – Scaun directorial – 1811 – 1811 – Notebook Benq – 2117 – 2117 – Notebook Acer Aspire – 1143 – 1143 – Notebook Acer Aspire – 1143 – 1143 – TV 3d Sony Bravia LX900 – 3613 – 3613 – Mobilă Element Corp – 5077 – 5077 – Set canapele – 3087 – 3087 – Mobilă Element Part – 1552 – 1552 – Mobilă Sidney alb – 1858 – 1858 Licitațiile vor avea loc în data de: 02 și 16.11.2018, respectiv 07 și 21.12.2018, ora 12.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Peneş Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, Complex de Birouri NH BUSINESS, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 500 lei pentru bunurile mobile, respectiv 2.000 lei pentru bunul imobil; - dovada achitării caietului de sarcini de 1.000 lei fără TVA–pentru bunul imobil; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector deschis pe numele debitoarei la Piraeus Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare și contravaloarea caietului de sarcini se vor achita în contul lichidatorului judiciar deschis la Piraeus Bank Iaşi. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr.4, bl. Peneş Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508, 0744994490; fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC ALDO–PROJECT SRL–D societate în faliment, dosar nr. 5909/99/2016 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Secția II Civilă–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii 85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bunuri mobile compuse din mobilier bar/terasă, echipamente bar/bucătărie, echipamente video/TV, veselă etc., localizate în Mun. Pașcani, Jud. Iași, astfel: a. Preț de pornire 95% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare-licitațiile vor avea loc în data de 26.10.2018, respectiv 02,09,16 și 23.11.2018 ora 12.00; b. Preț de pornire 90% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare-licitațiile vor avea loc în data de 07,14,21,28.12.2018, respectiv 04.01.2019 ora 12.00; c. Preț de pornire 85% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare-licitațiile vor avea loc în data de 11,18,25.01.2019, respectiv 01,08.02.2019 ora 12.00. Licitațiile vor avea loc la data și ora stabilită, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Peneş Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, Complex de Birouri NH BUSINESS, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare la licitație-500 lei; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector nr. RO37PIRB2400779171001000 deschis pe numele debitoarei la Piraeus Bank Iași; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare la licitație se va achita în contul nr. RO33PIRB2400738563001000, deschis pe numele lichidatorului judiciar la Piraeus Bank Iaşi. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Peneş Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, Complex de Birouri NH BUSINESS, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în preziua licitaţei, ora 16.00. Lista completă a bunurilor mobile precum și alte informaţii suplimentare pot fi oferite la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Peneş Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, Complex NH BUSINESS sau tel: 0744520508, 0744994490, fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
Meghan Markle, primele declaraţii despre sarcină. De ce nu poate dormi noaptea
20/10/2018 10:09

 Imaginea articolului Meghan Markle, primele declaraţii despre sarcină. De ce nu poate dormi noaptea Harry şi Meghan, in picioarele goale pe plajă, in a patra zi a vizitei oficiale in Australia Deşi ...

CNAIR o contrazice pe Firea: Premierul Dăncilă a spus adevărul în privinţa finanţării europene pentru Centura Bucureşti
20/10/2018 09:55

 „Premierul Viorica Dăncilă a fost corect informată şi a spus adevărul atunci cand a afirmat că dosarul prin care Romania solicită finanţare din bani europeni pentru Centură Capitalei se afl ...

Arabia Saudita recunoaste ca jurnalistul Jamal Khashoggi a fost ucis in consulatul sau din Istanbul
20/10/2018 09:53

 Arabia Saudita a recunoscut, sambata, ca jurnalistul saudit Jamal Khashoggi, a carui disparitie pe 2 octombrie a avut un ecou global, a fost ucis in consulatul sau din Istanbul. Confirmarea mortii lui ...

 Sibiu, incendiu depozit. Intervenţie cu 300 de pompieri
20/10/2018 09:47

Peste 300 de pompieri din mai multe judeţe au lichidat, in 9 ore, un incendiu care a izbucnit vineri seara, la un depozit de deşeuri periculoase şi nepericuloase, aflat la marginea municipiului Sibiu, intr-o ...

 

Eugen Teodorovici, despre impozitarea nunţilor: ANAF trebuie să se schimbe în modul de a acţiona
20/10/2018 09:45

 "În primul rand, ANAF trebuia să intrebe ministrul de resort legat de o astfel de acţiune. Apoi, am spus de foarte multe ori că această abordare a ANAF trebuie să se schimbe, in felul de a ...

Vremea se schimbă în acest weekend, își fac apariția ploile în toată țara
20/10/2018 09:40

 Vremea se schimbă in acest sfarşit de săptămană, anunţă ANM, precizand că vor fi ploi şi temperaturi cuprinse intre 16 şi 22 de grade, cu cateva grade mai puţin decat media. De luni, vremea se ...

13 noi cazuri de rujeolă au fost confirmate în şapte judeţe şi municipiul Bucureşti
20/10/2018 09:09

 Conform sursei citate, numărul total de cazuri de rujeolă confirmate in Romania raportate pană la data de 19 octombrie este 15.408, din care 59 de decese. În ultima săptămană, cele 13 cazuri ...

Vremea extremelor: soare cu dinţi. Când lovesc ploile. Prognoza meteo pe o lună
20/10/2018 08:57

 Săptămana 22.10.2018 – 29.10.2018 La nivelul intregii tări regimul termic se va situa in general sub cel normal al perioadei, iar in zonele montane abaterea termică va fi mai pronuntată. Cant ...

Curtea de Apel Bucureşti sesizează CCR privind OUG pe legile Justiţiei
20/10/2018 07:54

Stabileste termen de judecată pe fondul cauzei la data 16.11.2018, ora 12:00. Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII şi art.II pct.2 (referitor la ...

COMPLOT în PSD. Cine vrea înlăturarea Gabrielei Firea
20/10/2018 07:12

 Mai mulţi consilieri din Primăria Capitalei au fost convocaţi la o şedinţă de partid. Întalnirea a avut loc la sediul PSD din Kiseleff. Consilierii s-au intalnit cu secretarul general adjunct ...