Ce se întâmplă în relaţia Euro - dolar după ce Donald Trump a ajuns la Casa Albă

default

Dimensiune font:

| 22-01-2017 10:39

Dolarului îi va trebui ceva mai mult timp pentru a ajunge la partiate cu moneda unică europeană pentru că administraţia Trump a oferit prea puţine detalii despre aspectele fiscale şi de reducere a reglementării, care entuziasmaseră investitorii, susţine Claudiu Cazacu, analistul-şef al XTB România. 

 “În opinia noastră, dolarul va reuşi să recâştige, în timp, atenţia pieţelor, pe măsură ce performanţa economiei reale americane, alături de tendinţa ascendentă a inflaţiei, vor imprima un nou impuls dobânzilor. Faţă de evaluarea de la finele anului trecut, când vedeam paritatea atinsă în câteva săptămâni, ar putea fi însă nevoie de mai mult timp, pentru că noua administraţie a oferit pentru moment prea puţine detalii despre aspectele fiscale şi de reducere a reglementării care entuziasmaseră investitorii, iar trecerea pachetelor de legi prin Congres e oricum un proces laborios, în timp ce temele protecţioniste au fost reluate insistent”, a declarat, Claudiu Cazacu, analistul-şef al XTB România.

Acesta arată că, dolarul ar putea intra o perioadă în defensivă, iar atmosfera mai prudentă ar putea avantaja yenul japonez şi, într-o mai mică măsură, francul elveţian.

“Moneda unică europeană ar putea beneficia temporar de percepţia dolarului şi de tendinţa recentă pozitivă a datelor macro la nivelul indicilor de tip PMI în industrie şi servicii. Lira sterlină va fi deosebit de volatilă, putând fi favorizată dacă, marţi, Curtea Supremă decide că Parlamentul are un cuvânt de spus în privinţa invocării articolului 50, ceea ce este posibil, în opinia noastră”, susţine analistul-şef al XTB România.

Curtea Supremă a Marii Britanii se va pronunţa marţi, 24 ianuarie, cu privire la dreptul premierului Theresa May de a lansa procesul de ieşire din Uniunea Europeană fără acordul Parlamentului.

Dolarul a avut după alegeri un parcurs foarte bun, impulsionat de tendinţa de creştere a dobânzilor în SUA.

“Comentariile preşedintelui Trump referitoare la dolarul prea puternic, în special în relaţia cu yuanul chinezesc, lipsa unor detalii concrete referitoare la programul economic şi posibile operaţiuni ale băncii centrale din China, care au avut ca efect diminuarea rezervelor în dolari, au contribuit la corecţia negativă a dolarului de anul acesta”, explică Claudiu Cazacu.

De pe trei ianuarie, până vineri 20 ianuarie, dolarul american a pierdut peste 3.5% în raport cu euro, după minime care îl aduseseră la puţin peste 3% de paritate.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

Bancul Zilei

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei