Cinci persoane, salvate din situații critice, în urma inundațiilor
Dimensiune font:
Cinci persoane au fost salvate din situaţii critice, în noaptea de marţi spre miercuri, şi nu au fost înregistrate victime sau efecte grave ale fenomenelor meteorologice, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Potrivit sursei citate, în urma unei şedinţe operative pe care ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a avut-o cu şefii structurilor MAI şi reprezentanţii ministerelor şi instituţiilor cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă, în cursul nopţii trecute toate autorităţile locale au fost mobilizate pentru prevenirea unor situaţii de risc pentru populaţie.
Aproape 4.000 de pompieri, poliţişti şi jandarmi au acţionat cu peste 1.300 de mijloace tehnice în 22 de localităţi din 10 judeţe, afectate de fenomenele meteorologice periculoase.
Angajaţii MAI au intervenit pentru evacuarea din locuinţele izolate a 2 persoane din judeţul Bacău şi salvarea altor 3 persoane care necesitau asistenţă medicală de urgenţă, din acelaşi judeţ. Un caz deosebit a fost înregistrat în comuna Caşin (Bacău) unde satul Curiţa a fost complet izolat, pentru aproximativ 3 ore, din cauza revărsării apelor şi colmatării podului pe care se face accesul în localitate, situaţia fiind remediată după intervenţia efectivelor MAI.
Conform avertizărilor emise de către Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, în această dimineaţă, la ora 9.00, a expirat Codul Roşu de inundaţii emis pentru cursuri ale unor râuri din judeţul Vrancea. Se menţin însă avertizări de Cod Portocaliu de ploi până la ora 15.00 şi Cod Galben de ploi până la ora 21.00, pentru mai multe zone din ţară.
În acest context, ministrul Petre Tobă a cerut în această dimineaţă şefilor structurilor operative ale MAI să fie în continuare vigilenţi şi să aibă forţe de rezervă pregătite să intervină rapid în cazul situaţiilor de urgenţă care ar putea pune în pericol viaţa şi siguranţa cetăţenilor.
Structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne au colaborat foarte bine la nivel local cu toate instituţiile cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă, iar în localităţile unde riscul de inundaţii a fost depăşit se acţionează deja pentru evacuarea apei din curţile şi subsolurile inundate şi pentru decolmatarea fântânilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau