Concursul pentru şefia ANI se reia după ce niciunul dintre candidaţi nu a promovat

default

Dimensiune font:

| 03-09-2015 21:13

Concursul pentru şefia Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) va fi reluat, după ce niciunul dintre cei trei candidaţi, inclusiv actualul şef interimar, nu a promovat proba scrisă, iar contestaţiile făcute au fost respinse.

Vicepreşedintele ANI, Bogdan Stan, care conduce interimar instituţia, după demisia lui Horia Georgescu, şi ceilalţi doi candidaţi înscrişi în cursa pentru funcţia de preşedinte al ANI, Claudiu Platon şi Ionel Gârleşteanu, au fost respinşi, la sfârşitul lunii august, la proba scrisă, din cadrul concursului pentru şefia ANI. Claudiu Platon şi Ionel Gârleşteanu au depus contestaţii, care le-au fost respinse, potrivit rezultatelor afişate pe site-ul Consiliului Naţional de Integritate (CNI). Consiliul va relua procedura de selecţie pentru desemnarea unui preşedinte al ANI în următoarele zile, au precizat pentru MEDIAFAX reprezentanţii ANI.

La concurs, candidaţii susţin o probă scrisă, din legislaţie, care este eliminatorie, iar apoi un interviu în care trebuie să prezinte planul de management pe termen scurt şi mediu privind organizarea şi funcţionarea ANI. Bogdan Stan, Petre Claudiu Platon şi Ionel-Ion Gârleşteanu şi-au depus dosarele pentru funcţia de preşedinte al ANI, postul fiind liber după ce Horia Georgescu a demisionat, în martie, fiind acuzat de procurorii DNA în dosarul despăgubirilor ilegale de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP). Bogdan Stan (34 de ani) este vicepreşedinte al ANI şi conduce interimar instituţia, după demisia din martie a lui Horia Georgescu. Conform CV-ului său, lucrează în cadrul ANI din 2007, unde a ocupat, pe rând, funcţiile de consilier personal Cabinet Preşedinte, inspector de integritate, şef serviciu, director, iar din aprilie 2012 este vicepreşedinte.

Bogdan Stan a absolvit, în 2005, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii "Titu Maiorescu" din Bucureşti, iar în anul 2010 a făcut un curs postuniversitar de securitate naţională la Academia de Informaţii a Serviciului Român de Informaţii. Petre Claudiu Platon (38 de ani) este manager public în cadrul Ministerului Dezvoltării. A lucrat în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a fost consilier juridic la Consiliul Judeţean Sălaj. Petre Claudiu Platon a absolvit, în 2000, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" din Arad, iar în 2009 un curs postuniversitar în domeniul securităţii naţionale la Academia Naţională de Informaţii. Ion Ionel Gârleşteanu (67 de ani) a mai candidat la şefia ANI şi în anul 2012, concursul fiind câştigat atunci de Horia Georgescu. Gârleşteanu a absolvit, în 1972, Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii din Craiova. Este lector la Universitatea din Craiova. Preşedintele ANI are rang de secretar de stat, este desemnat prin concurs organizat de CNI şi numit în funcţie de către Senat. Mandatul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate este de patru ani, iar funcţia este incompatibilă cu orice funcţie publică sau privată, cu excepţia celor din învăţământul superior.

Agenţia Naţională de Integritate a fost condusă de Horia Georgescu începând din aprilie 2012 şi până în luna martie a acestui an, acum fiind condusă interimar de vicepreşedintele Bogdan Stan. În 23 martie, Horia Georgescu a demisionat de la conducerea ANI, după ce a fost reţinut de procurorii DNA în dosarul în care este acuzat că, alături de alţi foşti membri ai comisiei pentru stabilirea despăgubirilor de la ANRP, a aprobat despăgubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro. În 4 mai, plenul Senatului a votat un proiect de hotărâre prin care Horia Georgescu a fost eliberat din funcţia de preşedinte al ANI, în urma demisiei şi după ce acesta a fost trimis în judecată în dosarul despăgubirilor ilegale. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei