Cozmin Guşă: Dovedirea fraudării alegerilor din 2009 este importantă pentru democraţia noastră

default

Dimensiune font:

| 23-05-2017 21:23

Consultantul politic Cozmin Guşă a afirmat în cadrul emisiunii Talk News, că dovedirea fraudării alegerilor prezidenţiale din anul 2009 este foarte importantă pentru democraţia din România, chiar dacă scopul comisiei de anchetă este unul dificil de atins.

 

Cozmin Guşă a precizat în intervenţia sa la Realitatea TV că nu a fost invitat la audieri de către comisia de anchetă a Parlamentului şi că dacă va fi chemat se va duce. "Bănuiala mea este că nu o să existe o invitaţie, dar uite eu prin demersurile publice pe care le fac spun aceste lucruri în emisiune", a declarat acesta.

"Comisia, spun eu, trebuie să fie judecată la finalul acestor lucrări. Nu trebuie să ne apucăm să judecăm acum această comisie formată din oameni din toate partidele, mai ales că unul a fost şi actor principal la alegerile din 2009, reprezentantul PMP, Robert Turcescu, care a fost şi moderatorul dezbaterii şi care a stat puţin acolo în preajma acestor alegeri. Comisia poate să ajungă la nişte elemenete concrete care într-un mod democratic, la final, pot să fie direcţionate ca mărturisiri Parchetului General care poate să folosească toate aceste informaţii pentru o mai bună anchetă, în cea pe care a început-o deja legat de fraudarea alegerilor. Din acest punct de vedere, suntem într-un joc democratic perfect, trebuie să se vadă în ce fel şi cine a concurat la fraudarea acestor alegeri pentru că eu sunt convins şi o să fac demonstraţia în următoarele minute că aceste alegeri au fost fraudate", a explicat consultantul politic.

"În timp ce câţiva oameni discută despre alegerile din 2009, grosul majorităţii, PSD + ALDE se ocupă de serviciul secret al Ministerului de Interne pentru a-l oferi domnului Dragnea care să îl dea spre folosinţă în următoarea sa campaniei prezidenţială probabil, întrucât domnul Dragnea a văzut că sunt bune serviciile secrete în campanie şi crede că poate relua experienţa altora. La societăţile de stat ştim bine ce se întâmplă, în energie tot aşa securişti şi aşa mai departe", a mai spus acesta.

Cozmin Guşă a declarat că el consideră că demersul lui Dan Andronic, indiferent de intenţia sa, este unul salutar pentru că doar cineva care a fost implicat într-una dintre tabere, cum a fost Dan Andronic şef de campanie al lui Traian Băsescu, al părţii câştigătoare, poate să fie credibil atunci când spune nişte lucruri. "Că el nu doreşte vorbească despre fraudare este de înţeles întrucât el fiind şeful de campaniei al taberei care poate să fie acuzat de fraudare nu îl ajută aceste lucru. Important este că a oferit un pretext pentru a vedea cum poate să fie furat votul românilor şi cum poate să ajungă un preşedinte cu un mandat nelegitim. Chestia cu imoralitatea pe care a spus-o Mircea Geoană nu stă în picioare pentru că nu ştiu cine poate din clasa politică să vorbească despre moralitate", a mai spus consultantul politic.

"Din punct de vedere al PSD au existat două marii arii care au contribuit la înfrângerea lui Mircea Goană: aripa Ponta, care l-a inclus şi pe Sebastian Ghiţă şi aripa Ion Iliescu. Este de notoritate că la nivelul partidului că Ponta era agentul oamenilor de afaceri din jurul lui Traian Băsescu şi din calitatea sa de purtător de cuvânt al campaniei lui Geoană informa cealaltă tabără despre fel de fel de mişcări. Asta nu înseama neapărat fraudare, ci trădare. În cazul lui Sebastian Ghiţă care era şi în sediul PSD din Kiseleff şi la hotelul lui Dorin Cocoş asemenea putem vorbi despre altceva, cum putea vorbi şi despre software-ul alegerilor din 2009 care a fost achiziţionat de la una din firmele sale. A doua tabară este cea a lui Ion Iliescu. Ion Iliescu a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru ca în 2009 Geoană să piardă alegerile. Suspiciunea tuturor era legată de faptul că el primise un NUP - neînceperea urmăririi penale - în cursul anului 2009 pe unul dintre dosarele lui de la începutul noii democraţii din România. Ion Iliescu poate fi suspectat că ar fi fost momit cu asta şi eu pot să vorbesc despre contribuţia directă a lui Ion Iliescu la finalul campaniei când, cu autoritatea de preşedinte onorific, s-a opus demersului de manifistaţii în stradă a membrilor şi simpatizanţilor PSD care erau convinşi că alegerile au fost fraudate şi care doreau să facă o deplasare la Bucureşti. Discuţia este de notoritate şi au participat la ea şi Mirgea Geoană, Adrian Năstare, Viorel Hrebenciuc, Liviu Dragnea şi cu mine. Ponta a vrut să participe la discuţii, dar nu a fost lăsat pentru că el era cel care ducea informaţia mai departe. Aşadar, din acest punct de vedere PSD a fost minat din interior de către cele două aripi, aripa tânără a lui Ponta şi aripa Iliescu", a detaliat Cozmin Guşă.

"După aceea, statul român a acţionat în mod evident, aşa şi cu Hrebenciuc a sugerat, în plan extern, iar analiza votului de la anumite ambasade, a votului din diaspora poate să ducă uşor la concluzia că alegerile au fost fraudate, sigur, şi prin lipsa de supraveghere a secţiilor de votare care au fost coordonate de către responsabilul cu pierderea alegerilor la exterior: Titus Corlăţean. El a fost coordonatorul reţelei externe, dar nu a existat ca activitate şi a fost permis acel vot extraordinar de mare în favoarea lui Traian Băsescu, vot necredibil total. Al doilea element al statului este cel legat de Curtea Constituţională care nu a dorit să ia în seamă toate dovezile de la acel moment: procesele verbale false sau a unor referate în care practic se inversa votul lui Geoană cu cel a lui Băsescu atunci când votul lui Geoană era mai mare. Şi şeful echipei de avocaţi a PSD, care sper că va fi audiat la comisie, Dan Şova, poate să spună toate acest lucruri. Iar asta cu Curtea Constituţională, vă rog să o analizaţi pe durata mandatului lui Traian Băsescu. Producătorul acestei emisiuni, Iulian Leca, a scris un editorial ieri în care menţiona folosirea documentelor SIPA în şantajarea judecătorilor de la Curtea Constituţională, precizând şi de celebrul bileţel în care trei dintre judecătorii CCR din acea perioadă erau semnaţi cu elementele de şantaj", a explicat consultantul politic, precizând că Curtea Constituţională trebuie neapărat chestionată.

Cozmin Guşă a mai spus că acele lucruri au existat, la fel ca şi dovezile care nu au fost luate în seama, iar alegerile au fost tranşate în favoarea lui Traian Băsescu pentru că nu s-a dorit renumărarea voturilor care atunci era posibilă. "Acum renumărarea nu mai este posibilă acum, întrucât ştim că acele buletine de vot nu mai există", a completat acesta.

"În fine, prin ce a spus Viorel Hrebrenciuc are dreptate: nu este neapărat ca cei care s-au întâlnit în casa lui Gabriel Oprea s-au adunat acolo ca să participe la fraudarea alegerilor. Era şi destul de greu, ei erau nişte oameni puşi în funcţie de Traian Băsescu şi se puteau întâlni în acea casă în condiţia lui de susţinători, de oameni care se pregăteau să îşi facă un plan de carieră în cazul în care Băsescu pierdea sau de oameni care să se bucure dacă Băsescu câştiga. Din acest unghi scopul comisiei este mai dificil de atins pentru că trebuie să dovedească că au existat acţiuni directe pe baza unor mărturii că cei de acolo plănuiau o implicare în procesul de numărare a voturilor. În rest sunt elemente care pot fi discutate sau o situaţie care dacă nu ar fi hilară ar fi tragică", a mai spus Cozmin Guşă.

Conform acestuia, Viorel Hrebenciuc a oferit un element extrem de important. "Acesta a spus că Victor Ponta ar fi fost anunţat în jurul orei 16:00, când am fost şi eu anunţat pe către jurnalistul Dan Tapalagă de faptul că a existat acea vizită la Sorin Ovidiu Vîntu", a mai spus consultantul, adăugând că deocamandată se vede că Mircea Geoană nu este foarte interesant şi se pierde în fel de fel de detalii.

Întrebat ce crede despre faptul că Laura Codruţa Koveşi, Florian Coldea şi George Maior au fost invitaţi la audierei, Cozmin Guşă a spus: "sunt sigur că vor merge toţi, nu au motive să meargă în afara acestui circ, acestei presiuni care se pune asupra lor privind întâlnirea în casa unui prieten, pentru că ei erau prieteni, în timpul liber. "Nu ai niciun motiv să nu meargă, nu cred, dacă nu există alte lucruri despre care nu ştiem, că ar trebui să aibă nici emoţii legat de audiere, aşa cum am mai spus, în 2009, din calitatea pe care am avut-o, ce de strateg al campaniei, din ceea ce ştiu eu nu a existat o comportare de dosare de acest fel, de a şantaja dacă vorbim despre Laura Codruţa Kovesi. Ceea ce a făcut domnul Coldea sau Maior nu ştiu, pentru că până la nivelul anului 2009 nu m-am întâlnit cu niciunul dintre dânşii", a mai precizat Cozmin Guşă, adăugând că dovedirea fraudării este importantă pentru democraţia noastră, iar mecanismul ei demantelat tot prin contribuţia instituţiilor statului. "Repet, concluziile acestei comisii nu au unde să meargă decât către Parchetul General, iar informaţiile trebuie comasate cu documentele pe care le vor obţine până la finalul anchetei", a afirmat acesta.

Consultantul politic a mai declarat că cei din comisie pot să jongleze cu un singur element la distribuţia invitaţilor. "Dacă ei nu vor invita la această comisie pe cei care sunt în măsură să discute despre mecanisme şi să devaleze anumite lucruri concrete care s-au întâmplat, atunci concluzia s-ar putea să fie şchiopată. Dacă întrebările pe care le adresează nu vor fi îndreptate înspre aflarea adevărului, iaraşi, concluziile pot să fie şchioape. Tocmai datorită mediatizării este greu să facă asta. Dacă nu vor prelua întrebările din spaţiul public se vor face de râs, este imposibil să cred că la viitoare audiere, de exemplu, Mircea Geoană va prefera să se acopere de "glorie" dacă nu va răspunde la diverse întrebări pentru că el a avut acces la mult mai multe informaţii decât mine, având şi funcţia de preşedinte al Senatului", a precizat Cozmin Guşă.

Acesta a mai spus că o altă întrebare la care trebuie să se răspundă este cum ştia Traian Băsescu imediat după ora 20:00 că alegerile au fost câştigate de el, în condiţiile în care nu se terminase procesul de votare şi doar pe baza unui sondaj.

"Eu am trăit experienţa alegerilor din 2004 cu Traian Băsescu când lui i-a fost teamă la ora 21:00 că nu a câştigat. Atunci eram şef de campaniei şi atunci tot o victorie la limită a fost. Iar în 2009 trendul nu era în favoarea lui, aşa că nu avea de unde să ştie această concluzie. Eu cred ca şi cu arhiva SIPA trebuie să discutăm fără pasiune şi nu din dorinţa de a găsi vinovaţi ci pentru a ne lămuri dacă democraţia noastră este adevărată, dacă statul este sau nu unul de drept, dacă se fac şantaje atât de urâte în astfel de momente încât să marcheze destinul unor oameni. Şi, de ce nu, Mircea Geoană, doamene fereşte, putea să se scrântească după un astfel de moment. Au fost destinele altor oameni în spatele acestei campanii care au lucrat mult în 2009, pentru că jocul a fost foarte dur", a explicat acesta.

Conform acestuia, Traian Băsescu nu trebuia să câştige în 2009, nu era pregătit pentru al doilea mandat pentru că făcuse oricum nişte lucruri la limită, iar în al doilea mandat a nenorocit multe lucruri în România prin faptul că nu a fost serios. "Dacă el acum se autodenunţă şi spune ce făceau cei mai importanţi colaboratori sub preşedenţia sa, aceasta este imagine de gâgă. Este evident că nu trebuia să aibă al doilea mandat. Şi după încheierea numărătorii, Mircea Geoană era în faţă, iar exit poll-ul invocat de el era fals pentru a justifica diferenţa. Diaspora nu a participat la exit poll-uri, este o minciună de a lui Traian Băsescu invocarea acelei cercetări. Lui Traian Băsescu ar trebuie să îi fie ruşină să vorbească, pentru că am avut un preşedinte nelegitim timp de cinci ani şi uitaţi unde am ajuns, cum arată România", a încheiat Cozmin Guşă.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei