CSM ,,judecă'' contestațiile formulate de procurorii demiși de Kovesi
Dimensiune font:
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) urmează să ia în discuție, joi, contestațiile formulate de procurorii Doru Țuluș și Mihaiela Moraru Iorga împotriva deciziei de revocare a acestora din funcțiile deținute în cadrul DNA. Pe 4 iulie, Secția pentru procurori a CSM a dat aviz pentru revocarea din funcție a procurorilor DNA Doru Țuluș și Mihaiela Moraru Iorga.
Pe 29 iunie, șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a transmis Secției pentru procurori a CSM cererea de avizare a revocării din funcția de procuror al DNA a Mihaielei Iorga Moraru, pentru faptul că aceasta nu a înregistrat un denunț în conformitate cu dispozițiile legale și nu l-a prezentat spre repartizare procurorului șef al secției din care făcea parte. Neprezentarea denunțului a avut drept consecință imposibilitatea aplicării unor dispoziții procesual penale în raport cu persoane cercetate.
De asemenea, Kovesi a cerut revocarea din funcția de procuror al DNA a lui Doru Florin Țuluș "pentru existența unei suspiciuni rezonabile că imparțialitatea sa este afectată, având în vedere că a soluționat dosare penale în care era implicată o persoană cu care avea raporturi civile".
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau