Cum va fi de Ziua Naţională: Parade și concerte, dar fără artificii! Banii ce ar fi fost cheltuiţi pentru ele vor merge la familiile victimelor din Colectiv

default

Dimensiune font:

| 29-11-2015 09:20

Anul acesta, când se împlinesc 97 de ani de la Marea Unire, românii se pot bucura şi de o minivacanţă. Tocmai de aceea, în multe oraşe din ţară se organizează spectacole şi parade, însă majoritatea petrecerilor nu se vor încheia cu un foc de artificii. În memoria victimelor din clubul Colectiv, autorităţile au decis să anuleze momentul, iar banii pe care i-ar fi cheltuit astfel să îi doneze familiilor acestora.

Parada militară de 1 Decembrie din Bucureşti va avea loc în Piaţa Constituţiei, nu la Arcul de Triumf.

Motivul: lucrările de renovare ale monumentului nu au fost terminate. La impresionantul eveniment, ce va începe la ora 11.00, vor participa peste 2.600 de militari şi specialişti, cu 360 de mijloace tehnice. Lor li se vor alătura detaşamente din Bulgaria, Polonia, Republica Moldova, SUA şi Turcia. E bine de ştiut că deja există restricţii de parcare şi de circulaţie în zonă, fiindcă azi are loc repetiţia generală pentru paradă.

La Alba Iulia se pregăteşte cea mai mare paradă militară organizată în oraşul Marii Uniri în ultimii ani.

Dacă în 2014 au fost mobilizaţi circa 600 de militari, acum vor defila peste 1.200 de cadre MApN şi MAI. În plus, pe parcursul întregii zile vor avea loc târguri de meşteşugari, un spectacol al trupei Zurli, iar seara va urca pe scenă trupa Voltaj.
Cu prilejul Zilei Naţionale a României, la Sibiu va avea loc o paradă militară, de la ora 11.00, pe Bulevardul Corneliu Coposu. La ora 14.30, la Sala Transilvania va începe un spectacol folcloric, urmând ca ziua să se încheie cu un concert simfonic susţinut de Filarmonica de Stat din Sibiu, de la ora 19.00, la Sala Thalia. • Ziua Naţională a României va fi sărbătorită la Iaşi cu o paradă militară, urmată de un concert de muzică populară în Piaţa Unirii. Seara, vor cânta în Piaţa Palatului Nicoleta Nucă, Mădălina Lefter şi britanicul James Arthur.

Braşovul va marca sărbătoarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 printr-un ceremonial militar, care va începe la ora 10.00 pe bd. Eroilor. Evenimentul se va încheia cu un scurt spectacol folcloric, iar la ora 18.00 va avea loc o defilare cu torţe pornind de la Biserica Neagră.

Chiar dacă în acest an la Timişoara nu se va organiza o paradă militară, în Parcul Central se vor depune coroane de flori şi se vor face exerciţii demonstrative. Seara, în Piaţa Victoriei se va deschide Târgul de Crăciun, se vor aprinde luminiţele de sărbători şi vor avea loc concerte susţinute de Andra şi What’s Up.

La Cluj-Napoca, Ziua Naţională a României va fi serbată cu multe concerte. Pe scena din centrul oraşului vor urca, începând cu ora 16.00, Corul Filarmonicii de Stat Transilvania, Corul bărbătesc din Finteuşul Mare, Sava Negrean Brudaşcu, Ionuţ Fulea, Dinu Iancu Sălăjanu şi Aurel Tămaş. La 19.00 vor fi aprinse luminiţele de sărbători, iar apoi pe scena din Piaţa Unirii va urca Smiley.

Ziua Naţională a României va fi serbată la Brăila pe acordurile muzicii militare, în pas de defilare a blocului de paradă, pe platoul din Piaţa Independenţei, începând cu ora 10.00. Nu lipsesc fasolea cu cârnaţi şi ceaiul fierbinte, ce le vor fi servite brăilenilor în parcarea Colegiului Naţional “Gheorghe M. Murgoci”.

Vasluienii vor fi martorii unui eveniment unic după 1989, ca amploare la nivelul oraşului. Oficialii au anunţat că anul acesta vor organiza cea mai mare paradă. În Centrul Civic vor defila de la ora 10.00 peste 100 de militari.

Şi la Satu Mare, ceremonialul militar şi depunerile de coroane vor avea loc în prima parte a zilei, urmând ca la ora 15.00 să înceapă concertele în Piaţa 25 Octombrie. Invitatul special este Ştefan Hruşcă, iar după concertul său de colinde, la ora 18.00, se vor aprinde luminiţele de sărbători.

La Buzău, autorităţile locale îmbie localnicii în Parcul Crâng cu 2.300 de porţii de fasole cu cârnaţi. Tot acolo va fi amenajată o scenă, pe care vor urca artişti locali.

La Deva va avea loc o ceremonie oficială în Piaţa Unirii, urmată de un recital extraordinar susţinut de Dumitru Fărcaş şi de mult aşteptata paradă militară, care se va desfăşura pe Bulevardul 1 Decembrie 1918. Seara se vor aprinde luminiţele de sărbători.


 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei