Cum vede procurorul general combaterea corupţiei în administraţie

default

Dimensiune font:

| 27-02-2017 06:00

Augustin Lazăr consideră că abuzul în serviciu ar trebui reglementat astfel încât să poată fi anchetat în dosarele de corupţie * de asemenea, denunţul ar trebui să se facă în continuare, fără limită de timp

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, se declară de acord cu reformularea articolului privind abuzul în serviciu pentru a-l aduce în acord cu decizia Curţii Constituţionale, însă fără ca reformularea să facă articolul de lege inaplicabil. „Cu aceste texte de lege, cum este textul pentru abuzul în serviciu, s-a lucrat de peste 50 de ani în România, fără să creeze nelămuriri. Lucrurile au fost clare până mai recent, când s-au ridicat anumite chestiuni. Eu sunt de acord să fie reformulat textul, dar reformulat nu în maniera în care să nu poată fi folosit, pentru că practicienii observă”, a declarat Lazăr. Declaraţiile acestuia au fost făcute în -un interviu acordat TVR, unde a vorbit şi despre infracţiunea de neglijenţă în serviciu. În acest caz, procurorul general a apreciat că nu se impune dezincriminarea, deoarece numărul celor care comit acest gen de faptă este încă mare. „De ce neglijenţa în serviciu trebuia dezincriminată, în condiţiile în care avem un foarte mare număr de funcţionari publici trimişi în judecată pentru neglijenţă în serviciu şi condamnaţi mulţi dintre ei? Reflexul rămas de dinainte este reflexul discreţionar la funcţionarii publici. Adică: De ce faceţi aşa? De aia, că aşa vreau eu! Nu e posibil aşa ceva, nu e posibil dacă organizăm un concurs la o primărie să-i dai subiectele cui trebuie să dea examen şi apoi să ai aerul că îl examinezi. Dacă vrem să facem o administraţie modernă, trebuie să mergem cu aceste standarde înalte de exigenţă”, a mai spus Augustin Lazăr. În opinia sa, procesul de punere în acord a legislaţiei penale cu deciziile CCR se va desfăşura în continuare fără surprize, cu consultarea tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniu.
Denunţul, fără limită de timp
Totodată, procurorul general a vorbit şi despre denunţuri, care trebuie avute în vedere „doar în măsura în care pot sta la baza probării unei activităţi infracţionale”. „Orice denunţ trebuie înţeles ca o modalitate de sesizare a organului judiciar, care trebuie să fie aptă să producă probe în continuare. Simpla afirmaţie nu are nicio valoare şi mai ales trimisă anonim, fără date de identitate, fără nimic”, a declarat Lazăr. El a apreciat totodată că stabilirea unei limite de timp în care o infracţiune poate fi denunţată ar împiedica aflarea adevărului, întrucât cei care încalcă legea nu vor vorbi, câtă vreme încă beneficiază de pe urma faptelor ilegale. „Corupţia este o convenţie secretă între cei care participă la ea. Când s-a rupt convenţia, fiecare e liber să vorbească. Până când e convenţia secretă şi nimeni nu o rupe, toată lumea are de câştigat. Şi când au de câştigat, nimeni nu vorbeşte nimic. (...) Legea prevede că funcţionarii publici, spre exemplu, sunt obligaţi să denunţe fapte, dar oamenii simt adevăratul impuls atunci când simt că se apropie pericolul de ei, de libertatea lor, nu mai au beneficii”, a mai spus procurorul general al României.
În opinia sa, bunurile obţinute ilegal trebuie recuperate inclusiv de la denunţători, însă nu trebuie limitat rolul denunţurilor în aflarea adevărului. „Eu vreau să spun numai că acest instrument juridic nu e brevetat de noi, acesta este importat din sistemele judiciare europene şi el funcţionează de zeci de ani de zile la ei. Nimeni nu a simţit nevoia să-l închidă, până au venit ai noştri cu un proiect de brevet să le închidă gura înapoi denunţătorilor, ceea ce nu ar fi în avantajul înfăptuirii justiţiei”, a mai spus Augustin Lazăr. Dan CONSTANTINESCU

„Corupţia este o convenţie secretă între cei care participă la ea” - Augustin Lazăr, procurorul general al României 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei