Dacian Cioloș: Nu eram pregătit pentru această poziţie. Trebuie să rămân rezonabil în promisiun

default

Dimensiune font:

| 27-11-2015 15:40

Premierul Dacian Cioloș a declarat, joi seară, în cadrul emisiunii "Jocuri de Putere", moderată de Rareș Bogdan, că a rămas surprins în momentul în care a fost sunat de președintele Klaus Iohannis pentru propunerea de a fi noul prim-ministru al țării, adăugând faptul că nu se considera pregătit pentru această poziție. În acest context, Cioloș a punctat faptul că a întâmpinat dificultăți în formarea echipei guvernamentale, în condițiile în care, în multe cazuri, oamenii cărora le-a înaintat propunerile pentru un portofoliu de ministru nu au putut renunța la proiectele personale.

 

 Întrebat când a aflat că va fi premier, Dacian Cioloș a răspuns:

"Am aflat că ar fi posibil să fiu cu două zile înainte de nominalizarea oficială. Domnul președinte m-a sunat și mi-a spus că sunt una din opțiunile pe care le are în vedere și să încep să mă gândesc un la program de guvernare și o echipă. Înainte de nominalizare m-a invitat printr-o discuție ca să intrăm mai în detaliu. Eram acasă. Sigur, o surpriză, în primul rând pentru că, sincer, nu eram pregătit pentru această poziție. Am mai avut discuții cu el în prealabil și i-am zis că, la solicitarea dânsului, aș fi disponibil pentru implicarea într-un viitor proiect guvernamental, dar fără să discutăm pe această poziție. Mi-a spus că aș fi putut contribui la câteva lucruri, mai ales legate de politicile europene, dar nu mă gândeam atunci la această poziție".

Cioloș a explicat că i-a fost dificil să formeze echipa guvernamentală:

"Pentru că fiind singur, neavând în spate o bază de date, de resurse umane, a trebuit într-un termen foarte scurt să reunesc atât contacte, oameni pe care îi știam. M-am mai consultat cu apropiați pentru a-mi lărgi această bază de date. Am început discuțiile cu cei pe care îi aveam în vedere și a fost greu. În unele domenii, unii oameni binevoitori, dar erau cu proiecte personale. A fost mai greu să găsesc oameni care să își lase proiectele și să se angajeze pe un an într-o aventură. M-am angajat pentru un an de zile, un an de zile în care partidele politice să se pregătească pentru alegeri, să se prezinte la alegeri la sfârșitul lui 2016 și după să fie un Guvern politic legitimat de votul cetățenilor".

Cioloș a precizat că nu avea pregătite nume, în condițiile în care nu luase în calcul varianta de a fi prim-ministru.

"În momentul în care am știut că trebuie să îmi formez echipa, m-am gândit și la oamenii pe care îi cunoșteam și de care știam că pot face față la unele portofolii. M-am gândit că putem face o infuzie de competență și în administrația din România pentru că știam că unul din proiectele care urma să le promovez va fi reforma administrației. Când am lucrat la Bruxelles am văzut că, din cauza disfuncționalităților din administrație, au apărut anumite probleme și m-am gândit apoi la mediul privat, pentru că dincolo de birocrația mai modernă care ar fi putut veni de la Bruxelles, m-am gândit că e important să avem și conectarea la mediul de afaceri", a adăugat premierul.

În acest context, Cioloș a subliniat faptul că este important ca Executivul să dea "un semnal legat de un stil de lucru" și să transmită cetățenilor ce proiecte pot fi finalizate într-un an de zile.

"Este totuși altceva responsabilitatea în calitate de comisar pentru agricultură. Eram pe un domeniu pe care îl stăpâneam. Deci asta m-a antrenat un pic, din punctul de vedere al negocierilor politice, dar în fruntea unui Guvern e altceva, dinamica e alta. Este vorba de o multitudine de sectoare și responsabilitatea e alta. Știu că așteptările sunt mari și trebuie să rămân rezonabil în ceea ce spun că pot să fac. Când așteptările sunt mari cel mai important este să spunem oamenilor ce se poate face și ce nu se poate face, într-un de zile, ce putem începe și ce nu se poate finaliza. Este important să dăm un semnal legat de un stil de lucru. Vor fi și rezultate, dar important e să dăm o anumită dinamică", a mai explicat premierul.

Întrebat dacă a fost refuzat, în momentul în care înainta propunerea unui candidat pentru un portofoliu de ministru, Cioloș a răspuns afirmativ: "Au fost, în mai multe cazuri. Însă, în aproape toate cazurile, refuzul a venit mai ales datorită faptului că oamenii respectivi fiind performanți pe domeniile lor, erau implicați în proiecte personale și le era greu să decidă într-o zi dacă sunt în măsură să își lase deoparte proiectele lor fără să riște punerea lor în aplicare și să decidă să vină într-o structură guvernamentală fără să aibă multe elemente. În primele zile nici nu se știa câtă susținere poate avea un astfel de Guvern în Parlament".

În ceea ce privește propunerea la Ministerul Dezvoltării Regionale, în persoana sociologului Vasile Dâncu, Cioloș a ținut să precizeze că nominalizarea a venit din partea sa și nu din partea vreunui partid:

"Vreau să spun din nou: domnului Vasile Dâncu eu i-am propus să vină în Guvern, i-am zis și președintelui Klaus Iohannis că urmează să îl propun. Îmi imaginez ce impact poate avea în interpretarea politică această propunere (...) În momentul în care am avut această propunere, a venit natural dorința de a lucra cu el pentru a putea pune în aplicare anumite idei. Am decis să îmi asum această responsabilitate și am avut și o discuție destul de clară cu dumnealui, în momentul în care i-am făcut această propunere să vină, i-am zis că vine acolo nu ca un reprezentant al unui partid, ci să lucreze într-o echipă".

Revenind la echipa guvernamentală, Cioloș a declarat că aceasta este formată din "oameni care au experiență birocratică, cei care lucrează sau au lucrat la Comisia Europeană".

"Practic toți cei care au lucrat la Comisia Europeană și au venit în Guvern au fost recrutați la Comisia Europeană pentru experiența lor pe domeniul respectiv. Deci, au experiența funcționării unei administrații, dar cunosc bine și sectoarele pe care le-am propus să le gestioneze în Guvern. Pe de altă parte, o mare parte din Guvern e reprezentată de oameni care vin din mediul de afaceri. Este un mixt în echipă de experiența funcționării administrației, dar și de experiență privată, și sunt oameni care sunt critici legat de birocrație", a mai spus Cioloș.

Întrebat când i-a arătat lista cu miniștri președintelui Klaus Iohannis, Cioloș a răspuns:

"Cu o zi înainte, sămbătă, am discutat cu dânsul despre listă, dar nu o aveam încă finalizată și am fost în contact telefonic cu dânsul să îl pun la curent și să nu afle din presă legat de anumite nume pe care aveam să le anunț duminică. Nu am avut nicio solicitare sau presiuni din partea președintelui vizavi de cei pe care i-am propus".

realitatea.net

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei