Dan Cozma, fiul lui Miron Cozma, accident. Alcoolemie uriașă
Dimensiune font:
Dan Cozma, fiul lui Miron Cozma, a intrat cu mașina într-un stâlp, într-o intersecție din Timișoara.
Șoferul unui Audi a ratat o curbă, într-o intersecție din municipiul Timișoara, și a zburat de pe șosea pe spațiul verde izbindu-se de un stâlp de iluminat public, anunță opiniatimișoarei.ro. Imediat după accident, șoferul, care era singur în mașină, a părăsit locul accidentului.
Polițiștii de la Rutieră au pornit în căutarea fugarului și l-au descoperit pe una dintre străzile din vecinătatea unei pieț. Bărbatul de 37 de ani abia se ținea pe picioare și răspândea un miros puternic de alcool.
Când l-au verificat, polițiștii au constatat că alcooltestul indica o valoare de 1,25 la mie în aerul expirat. La controlul documentelor s-a dovedit că șoferul este fiul lui Miron Cozma.
Conform sursei citate, Dan Cozma a fost condus la spital pentru prelevarea probelor de sânge și i-a fost întocmit dosar penal. Va trebui să achite și paguba provocată stâlpului de iluminat, intrucat în urma accidentului, becul nu mai funcționează.
Fiul lui Miron Cozma a mai fost condamnat în trecut cu suspendare pentru alcool la volan. Dan Cozma lucrează în construcții în Islanda.
VIDEO (opiniatimisoarei.ro)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau