Dan Diaconescu în dosarul Marian Vanghelie și cum primea B1 TV bani

default

Dimensiune font:

| 07-07-2015 17:46

Dan Diaconescu este și el prezent în dosarul Marian Vanghelie. Diaconescu era ”agent imobiliar”, el căutând case pentru primarul arestat.

Un martor le-a spus procurorilor care era relația dintre Vanghelie și Diaconescu

”Cred că în 2011, Vanghelie Marian mi-a spus că s-a înţeles cu Dan Diaconescu să cumpere de la acesta o clădire de birouri, pe strada 11 Iunie, colţ cu B-dul Mărăşeşti, trimiţându-mă pe mine la sediul OTV din Militari, unde m-am întâlnit cu Dan Diaconescu şi am semnat contractul, pe suma de 2.400.000 euro. Această sumă nu a fost plătită, am încheiat un act adiţional de prelungire a termenului de plată, însă nu am plătit nici în noul termen. Vanghelie Marian a cunoscut faptul că nu facem această plată, dar nu a făcut vreun demers pentru efectuarea plăţii. Cred că în 2014, Dan Diaconescu a cedat creanţa din preţ lui Tarău de la Oradea, iar acesta a dobândit imobilul în urma unei executări silite.

 

La dispoziţiile lui Vanghelie Marian, transmise fie direct mie, fie prin Mircea, am scos din firmă, cu titlu de rambursare a creditărilor făcute de mine şi de doamnele Eftimie şi Dumitru, în mod repetat, diferite sume de bani, cred că în total până într-un 1.000.000 lei. Retragerile s-au făcut din conturile firmei de la BCR, banii cash îi duceam la birou, de unde erau luaţi de Mircea şi duşi lui Vanghelie Marian. Cred că în anul 2009, Vanghelie Marian mi-a dispus să merg cu Mircea în Vrancea, la sediul firmei VITICOM, deţinută de tatăl fostului ministru Dan Nica, de unde să cumpărăm, pe firma SC CALEX BUSINESS GRUP SRL, o cantitate mare de vin.

  

Din câte îmi amintesc, factura a fost de circa 700.000 lei. Vinul a fost adus în Bucureşti şi depozitat, după care am încercat să îl vindem către ECONOMAT SECTOR 5. În condiţiile în care preţul de achiziţie al vinului a fost unul destul de ridicat, acesta nu s-a vândut, iar ECONOMAT SECTOR 5 ni l-a restituit. În aceste condiţii, din dispoziţia lui Vanghelie Marian, am vândut vinul către SC PREMIER PALACE, firma lui Dumitru Marin. Acesta, spunând că nu poate să îl vândă, mi-a restituit o parte din vin, după o vreme, eu trebuind să îi restitui o sumă de vreo 125.000 lei. N-am făcut această plată, deoarece nu am primit dispoziţie în acest sens de la Vanghelie Marian şi nu puteam angaja o astfel de plată fără o dispoziţie expresă de la acesta.

 

După ce Dumitru Marin m-a dat în judecată, Vanghelie Marian mi-a spus să-i fac lui Dumitru Marin, pentru această sumă, un contract de publicitate, ca o compensare a datoriei. Cu privire la activitatea de intermediere a prestaţiilor artiştilor străin, la finalul lui 2012, Vanghelie Marian m-a chemat la biroul lui şi mi-a spus că stabilise cu Joey De Alvare’, agent, să aducă la Vanghelion 2013 artişti străini şi că a hotărât ca acest contracte să fie intermediate prin firma SC CALEX BUSINESS GRUP SRL, sens în care m-a trimis la biroul lui Joey De Alvare’.

  

Tot procurorii DNA spun cum primea B1 TV bani de la Vanghelie. Un martor a relatat următoarele:

”La data de 8 aprilie 2015, martorul Bodea Tiberiu, a dat o nouă declaraţie în cauză, din care redăm: „În continuarea declarației mele în fața organelor de anchetă, arăt faptul că: În anul 2012, la una din întrevederile cu Vanghelie Marian, mi s-a transmis de către acesta să mă deplasez la sediul B1 TV, pentru a încheia două contracte cu această televiziune, persoana fiind domnul Felix.

După câteva zile, eu împreună cu Bogdan Georgescu de la Poliţia Locală sector 5 Bucureşti, am mers la sediul B1 TV, unde am luat cunoştinţă despre contractele ce urmau a fi încheiate, şi anume un contract între SC CALEX BUSINESS GRUP SRL şi B1 TV pentru difuzarea de clipuri publicitare pe panourile publicitare tip led aflate în proprietatea SC CALEX BUSINESS GRUP SRL şi un al doilea contract între B1 Tv şi CALEX, prin care B1 Tv difuza publicitate pentru eventualii clienţi ai SC CALEX BUSINESS GRUP SRL.

Declar că nici eu şi nici altcineva din SC CALEX BUSINESS GRUP SRL nu am dus vreun suport optic care să conţină materiale publicitare pentru eventualii clienţi ai SC CALEX BUSINESS GRUP SRL, materiale care urmau a fi date pe post, la B1 TV, astfel că această televiziune nu a executat nimic din contract şi nici SC CALEX BUSINESS GRUP SRL, pentru B1 TV. Preţul contractelor a fost acelaşi pentru ambele contracte, echivalent cu o compensare.

Părerea mea despre aceste contracte este că Vanghelie Marian s-a gândit ca pe viitor, să revândă, cu profit, eventualilor clienţi ai SC CALEX BUSINESS GRUP SRL timpul de emisie achiziţionat de SC CALEX BUSINESS GRUP SRL de la B1 TV, însă acest lucru nu s-a întâmplat.”, notează procurorii.

Un alt inculpat a declarat:

”Tot la solicitarea lui Vanghelie şi scăzând din datoria către el, firmele mele au cumpărat publicitate la posturile de televiziune OTV şi B1TV. La OTV am achiziţionat publicitate de circa 2.900.000 RON, pentru firma SC DIOMA INTERNAŢIONAL EXIM SRL, publicitate de care nu aveam nevoie şi nici nu a fost difuzată (aşa cum se va vedea mai jos, un contract similar, inclusiv în ceea ce priveşte valoarea, a fost încheiat şi de cealaltă societate deţinută de inculpatul Dumitru Marin, SC IMOB LUX CONSTRUCT SRL Construct S.R.L.).

Nu cunosc interesul lui Vanghelie pentru ca eu să plătesc aceşti bani către televiziunea lui Dan Diaconescu, ca de altfel nici către B1TV. La B1 s-a făcut reclamă pentru Premier Palace, care a fost difuzată integral.”, notează procurorii. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei