Decizie CONTROVERSATĂ a Comisiei Europene: Ce se va întâmpla cu turcii
Dimensiune font:
Comisia Europeană a propus miercuri scutirea de vize a turcilor care efectuează călătorii de scurtă durată în spaţiul Schengen, în anumite condiţii, în cadrul unui acord perfectat la 18 martie între UE şi Turcia privind gestiunea crizei migranţilor, relatează AFP, Reuters şi DPA.
Într-o postare pe Twitter, comisarul european Margrethe Vestager a publicat o fotografie care afişează documentul prin care executivul european oficializează măsura, foarte aşteptată de guvernul turc.
Dintre cele 72 de criterii care trebuie îndeplinite pentru a face măsura posibilă, Ankara mai are încă cinci de îndeplinit 'până la finalul lui iunie', a explicat apoi într-o conferinţă de presă prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.
Guvernul turc a sporit presiunea în ultimele săptămâni, ameninţând că nu va mai aplica partea sa din acordul privind migraţia de la 18 martie dacă 'promisiunea' europeană privind scutirea de vize nu este respectată.
Acest acord controversat prevede că toţi migranţii noi care ajung pe insulele greceşti sunt retrimişi în Turcia, inclusiv solicitanţii de azil.
Potrivit lui Frans Timmermans, acordul 'a dat în mod clar rezultate', întrucât acum 'mai puţin de 100 de oameni ajung zilnic în insulele greceşti, în loc de mii în toamnă'.
Printre criteriile care trebuie încă îndeplinite, prim-vicepreşedintele Comisiei a menţionat ameliorarea luptei autorităţilor turce împotriva corupţiei, negocierea unui acord cadru cu Europol sau o revizuire a legislaţiei ţării privind terorismul.
Timmermans a mai precizat că de asemenea Comisia propune amendarea legislaţiei din domeniu privind scutirea de vize pentru a include un mecanism care le-ar permite guvernelor să suspende rapid acest drept în caz de probleme. Mecanismul a fost propus săptămâna trecută de Franţa şi Germania, îngrijorate că 79 de milioane de turci vor avea acces la vize de scurt sejur, scrie agerpres.ro.
Totuşi, menţionează Reuters, puţini vor fi turcii care vor putea călători încă din iulie în UE fără viză, întrucât scutirea îi priveşte pe cetăţenii cu paşapoarte biometrice, iar Turcia nu eliberează în prezent astfel de documente.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau