DOSARUL "Casa din Mihăileanu". Traian Băsescu, cercetat pentru ABUZ în serviciu. MOTIVAREA instanţei

default

Dimensiune font:

| 22-05-2015 15:50

Traian Băsescu este cercetat, în dosarul "Casa din Mihăileanu", pentru abuz în serviciu, uz de fals şi fals în declaraţii. Judecătorii care au decis redeschiderea urmăririi penale în acest dosar susţin, în motivarea deciziei, că ancheta a fost suspendată întrucât Băsescu a beneficiat de imunitate, în calitate de preşedinte, dar precizează că faptele nu s-au prescris. 

 Magistrații de la Judecătoria Sectorului 1 au confirmat decizia procurorilor de la Parchetul General de redeschidere a urmăririi penale în dosarul "Casa din Mihăileanu", în care este implicat fostul președinte Traian Băsescu.

În motivarea magistraţilor se arată că procurorii Parchetului au cerut instanţei să confirme reînceperea anchetei cu privire la modul în care fostul şef al statului a obţinut, în perioada în care era primar, casa din strada Mihăileanu din Capitală, Traian Băsescu urmând să fie cercetat pentru abuz în serviciu, uz de fals şi fals în declaraţii, arată Judecătoria Sectorului 1.

"Astfel judecătorul de cameră preliminară constată că în dosarul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică nr. 889/P/2008 au fost efectuate cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals în declaraţii şi uz de fals de către numitul Traian Băsescu.", se arată în motivare.

Potrivit documentului, judecătorii explică faptul că Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Traian Băsescu având în vedere calitatea acestuia de preşedinte al României, funcţie pe care a ocupat-o în perioada decembrie 2004 - decembrie 2014, timp în care acesta a beneficiat de imunitate.

Judecătorii precizează că, în condiţiile în care Traian Băsescu nu mai este şef al statului de la sfârşitul anului 2014, "a dispărut cauza care a împiedicat desfăşurarea urmăririi penale".

"În conformitate cu art. 128 C.pen. din 1968, precum şi cu art. 156 C.pen. din 2009 termenul de prescripţie al răspunderii penale se suspendă pe timpul cât o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal. Judecătorul de cameră preliminară constată că o astfel de cauză a fost aplicabilă în prezenta cauză în perioada 2004-2014, timp în care numitul Traian Băsescu a beneficiat de imunitate prezidenţială.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea prescripţiei răspunderii penale, judecătorul de cameră preliminară consideră că, perioadă în care a existat o imposibilitate obiectivă de a desfăşura procesul penal, nu intră în calculul termenului de prescripţie al răspunderii penale întrucât aceasta sancţionează într-o măsură şi inactivitatea imputabilă organelor de urmărire penală.", susţin magistraţii în motivare.

Magistrații de la Judecătoria Sectorului 1 au confirmat decizia procurorilor de la Parchetul General de redeschidere a urmăririi penale în dosarul "Casa din Mihăileanu", în care este implicat fostul președinte Traian Băsescu.

În anul 2002, pe vremea când era primar general al Capitalei, Traian Băsescu a primit dreptul de a sta cu chirie într-o vilă de pe strada Ștefan Mihăileanu, după care, în 2003, el a depus o cerere pentru a cumpăra un întreg etaj al imobilului, pentru suma de 19.000 de dolari, cerere aprobată de Primăria Capitalei.

Traian Băsescu a fost acuzat atunci că nu avea dreptul să cumpere o locuință de la stat, pentru că el avusese în proprietate o casă achiziționată în București în 2002, pe care o donase fiicei sale. În anul 2005, Parchetul General a dispus neînceperea urmăririi penale pe numele lui Traian Băsescu, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, uz de fals și fals în declarații. Avocata lui Traian Băsescu în acest dosar a fost atunci Elena Udrea.

Traian Băsescu a spus, miercuri seară, că se aşteaptă ca pe numele său să fie deschise 60-80 de dosare penale, susţinând că atunci când şi-a terminat mandatul de primar împotriva sa erau depuse 700 de plângeri de către chiriaşi ai unor imobile naţionalizate şi de către "mici afacerişti" cărora Primăria Capitalei, pe care a condus-o în perioada 2000-2004, le-a demolat chioşcurile.

"Dacă am încălcat legea, voi răspunde, dar eu sunt convins că am procedat corect şi respectând legile (...) Dacă instanţa va considera că Primăria şi eu am interpretat legea greşit, mă voi supune şi probabil voi reveni la starea de dinainte, nu mă voi opune", a susţinut fostul preşedinte.

El a precizat că locuinţa din Mihăileanu este, de fapt, un bloc cu 12 apartamente, el cumpărând unul dintre acestea în calitate de chiriaş, în baza Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor clădiri preluate în mod abuziv de regimul comunist şi care îi acorda dreptul de a cumpăra imobilul dacă acesta nu era revendicat, indiferent dacă mai avea sau nu o casă.

Întrebat dacă dosarul "Casa Mihăileanu" a fost închis în 2005 din cauza imunității, fostul șef al statului a negat.

"În niciun caz. Vă mărturisesc că acum fiind provizoriu instalat la Scroviște, nu am actele la îndemână, dar din câte îmi aduc aminte a fost o analiză a situației legale și în nciun caz nu s-a închis pe chestiune de imunitate", a explicat Traian Băsescu.

 

 

Mai mult, acum se pot face cercetări complete pentru că Traian Băsescu nu mai este protejat de imunitatea de președinte. Tot în motivarea instanţei regăsim şi infracţiunile pentru care este cercetat acum în dosar Traian Băsescu.

Fostul preşedinte e acuzat de abuz în serviciu, fals în declaraţii şi uz de fals în dosarul casa din mihăileanu.

"În ceea ce priveşte aplicabilitatea prescripţiei răspunderii penale, judecătorul de cameră preliminară consideră că, perioadă în care a existat o imposibilitate obiectivă de a desfăşura procesul penal, nu intră în calculul termenului de prescripţie al răspunderii penale întrucât aceasta sancţionează într-o măsură şi inactivitatea imputabilă organelor de urmărire penală."

rtv.net

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei