Grecia primește un nou împrumut de 10,3 miliarde de euro
Dimensiune font:
Miniștrii de finanțe din zona euro au decis după 11 ore de discuții să deblocheze o nouă tranșă de împrumut, în valoare de 10,3 miliarde de euro, din pachetul de asistență financiară pentru Grecia, informează Reuters.
Împrumutul de 10,3 miliarde de euro vor fi oferiți în două transe. Prima de 7,8 miliarde euro va fi transferată în luna iunie, iar pentru diferența din sumă nu s-a stabilit încă o dată fixă. Cei 19 miniștrii de finanțe care formează Eurogroup și-au anunțat decizia după 11 ore de discuții, iar aceasta e considerată o mare reușită. “Am obținut un progres major în privința Greciei, ce ne permite să intrăm într-o nouă etapă a programului de asistență financiară pentru Grecia”, a declarat președintele Eurogrup, Jeroen Dijsselbloem.
De asemenea, miniștrii au dat asigurări că datoria Greciei va fi restructurată. Aceasta a fost una dintre cererile-cheie ale Fondului Monetar Internațional, care a avertizat că datoria publică este nesustenabilă la nivelul actual de 180% din PIB-ul țării. Totodată, Dijsselbloem a precizat că pachetul de măsuri privind datoriile va fi implementat progresiv și a adăugat că este “fericit să confirme” că FMI nu se va retrage din acord.
Decizia survine la două zile după ce Parlament elen a aprobat o nouă rundă de reduceri de cheltuieli și creșteri de taxe, cerute de creditorii internaționali.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau