Hoţii au furat 3.000 de euro din maşina unui turist la Mamaia. Ei au folosit o TELECOMANDĂ cu BRUIAJ
Dimensiune font:
Metoda de furt din autoturisme prin bruiaj loveşte şi pe litoral. Un turist aflat în Mamaia Nord s-a trezit că-i lipsesc din maşină sume importante de bani, iar autoturismul avea uşile deschise, acesta fiind sigur că le-a închis. La scurt timp, oamenii legii i-au depistat pe făptaşi, care aveau autovehiculul burduşit cu telecomenzi de bruiaj.
Un turist aflat în Mamaia a avut parte de o surpriză de proporţii. El a rămas fără aproximativ 3.000 de euro, după ce hoţii au folosit un dispozitiv cu briuaj pentru a-i deschide autoturismul, potrivit replicaonline.ro.
Poliţiştii constănţeni au reuşit în scurt timp să îi identifice pe cei doi bărbaţi, cu vârste de 35 de ani, respectiv 40 de ani, ambii din judeţul Arad, bănuiţi de comiterea faptei.
În autovehiculul cu care cei doi se deplasau, au fost descoperite 3 dispozitive electronice, pe care aceştia le foloseau pentru a bruia sistemele de asigurare ale altor autovehicule. În urma cercetărilor, s-a stabilit că bănuiţii au sustras, din maşina turistului, sumele de 10.000 de lei şi 1.500 de euro, prejudiciu fiind recuperat în totalitate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau