Ierusalimul, unilateralismul lui Trump şi adâncirea clivajului euro-american

Puncte cheie: Valoarea ideilor rezidă în consecinţele acestora, ar spune adepţii pragmatismului, nu neapărat în temeiul lor raţional, istoric, cultural sau filozofic. Cu alte cuvinte, o idee (politică, economică sau de orice altă natură) e bună sau rea în funcţie de consecinţele concrete pe care le produce în viaţa oamenilor. Uneori, idei care păreau, pe hârtie, generoase şi corecte s-au terminat cu dezastre în istoria umanităţii.

 

 Consecinţele despre care vorbim, ca şi temeiul acțiunii, sunt de cele mai multe ori relative, depinzând de perspectiva din care se face lectura lor precum și de îndepărtarea în timp de momentul faptelor, care poate pune același lucru în lumini diferite, de la o epocă la alta. Din acest motiv, inclusiv recunoașterea Ierusalimului drept capitală a Israelului, de către Statele Unite (Președintele Trump), va fi judecată global și definitiv abia peste câțiva ani, în funcție de consecințele ultime ale deciziei de acum câteva zile asupra situației din regiune și asupra procesului de pace, mergând de la impact puternic – negativ sau pozitiv – până la a nu avea, de fapt, nicio consecinţă practică;
Deocamdată, la cald, acest anunţ a făcut mai mult rău decât bine, inclusiv Americii, complicând şi mai mult situaţia internaţională legată de conflictul din zonă, solidarizând „gratuit” statele din lumea islamică în jurul cauzei palestiniene (inclusiv aliaţii tradiţionali ai SUA în Orientul Mijlociu, precum Turcia, Arabia Saudită sau Egiptul), arătând încă o dată lumii întregi sfârşitul Occidentului în sistemul relaţiilor internaţionale, adâncirea clivajului euro-american şi mai ales retragerea Americii din ordinea liberală globală, esenţialmente multilaterală, pe care Washingtonul reuşise să o creeze încă din timpul Războiului Rece;
Dacă acceptăm că, aşa cum se afirmă frecvent, conflictul palestiniano-israelian este „mama tuturor conflictelor”, km. 0 al războaielor şi tensiunilor identitare, atunciIerusalimul este fără îndoială epicentrul rivalității istorice, aparent ireconciliabile, între israelieni şi palestinieni, este locul tragic al întâlnirii (sau separării definitive?) a marilor religii abrahamice/semitice ale lumii: iudaismul, creștinismul și Islamul, aceasta fiind și ordinea apariției lor. Un seism politic major centrat pe Ierusalim, urmat de spargerea status-quo-ului, al echilibrului fragil care începuse să acţioneze în favoarea „soluţiei celor două state”, larg acceptată de comunitatea internaţională, ar putea întoarce regiunea nu neapărat la război deschis inter-statal, cât la nelinişte societală, tulburări profunde şi dificultăţi sporite de a avansa pe calea negocierilor de pace între părţile aflate în conflict;
Evident, nimeni nu poate spune că Ierusalimul, Orașul lui David, nu ar fi capitala Israelului, din toate punctele de vedere – istoric, cultural, religios, dar și politic și administrativ, ultimele două decurgând din recunoașterea de facto a realităților moderne ale Statului Israel. Trump are așadar dreptate, judecând non-politic și non-diplomatic. Da, Ierusalimul este de 3000 de ani capitala evreilor, iar la fel de adevărat este că multe s-au mai întâmplat în cetate de la David şi Solomon încoace. Dar Trump este Președintele Statelor Unite, nu un jurnalist de almanah care redactează o concluzie frustă și incompletă, după ce a citit 2-3 texte simple de istorie elementară. Responsabilitățile lui (se presupune că) sunt de cu totul altă natură decât de a informa marele public asupra unor secvenţe de adevăr, privite unilateral;
Ceea ce nu spune Trump, dar nici nu neagă explicit, este că Ierusalimul este și capitala Palestinei, dacă ne referim la Ierusalimul de Est, Palestina fiind un stat recunoscut în 2015 de 136 de state membre ale ONU (inclusiv țări ale Uniunii Europene), având deocamdată statut de observator la Națiunile Unite.