În ce lume trăim! O mamă și-a aruncat în WC gemenele abia născute!
Dimensiune font:
O femeie în vârstă de 39 de ani, din comuna Ruginești, Vrancea, este cercetată de poliție după ce ar fi născut două fete gemene și le-ar fi aruncat în WC.
Femeia a născut acasă, dar pentru că s-a simțit rău s-a dus la Spitalul de Urgență din Focșani. Acolo medicii au chestionat-o și au aflat ce s-a întâmplat.
“La data de 6 octombrie a.c., ora 06.50, polițiștii focșăneni au fost sesizați despre faptul că la Spitalul de Urgență Sf. Pantelimon Focșani a fost internată o femeie, în vârstă de 39 ani, din comuna Ruginești, care prezenta semne de naștere recentă, existând posibilitatea ca aceasta să fi născut și să fi abandonat fătul. Cu ocazia primelor verificări efectuate, la domiciliul femeii au fost găsite în toaletă cadavrele a doi nou-născuți de sex femeiesc, care nu prezentau semne vizibile de violență. Cadavrele au fost transportate la S erviciul de Medicină Legală Vrancea pentru efectuarea necropsiei, iar în cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea sau vătămarea nou- născutului de către mamă“, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau