chiricamihai_24975200

Dimensiune font:

Încep execuțiile în PSD. Baronii locali vor sancționarea disidenților Chirica și Ivan

| 17-02-2017 10:51

PSD strânge rândurile în jurul lui Liviu Dragnea şi vrea sancţionarea disidenţilor! Înaintea întâlnirii de la centru, în care se va discuta despre situaţia la zi, au loc şedinţe în teritoriu. Toate organizaţiile care s-au pronunţat până în acest moment îl susţin în continuare pe Dragnea la şefia PSD şi pe Grindeanu premier. Când vine vorba de primarul Mihai Chirica și de europarlamentarul Cătălin Ivan, aproape toți liderii din teritoriu cer sancționarea acestora.
 

 PSD a adoptat și o rezoluțe în care se sune că ,,prin declarațiile făcute în ultima perioadă, primarul Mihai Chirica, vicepreședinte PSD, presedinte interimar al organizației județene PSD Iasi, și europarlamentarul Cătalin Ivan au încălcat flagrant prevederile Statutului PSD, adoptând, în repetate rînduri, contrare peciziilor oficiale ale PSD''.

Mihai Chirica a declarat, în exclusivitate, la Realitatea Tv, că el nu a vrut să facă rău partidului, şi a transmis, indirect, celor din partid, "că este mai simplu să vezi adevărul gol- goluţ decât să cauţi elemente de răzbunare". Acest a mai spus că unii primari care l-au susţinut au fost avertizaţi.

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 
Magistratii penali scapa de DNA: ei vor fi urmariti penal de o directie noua din Parchetul General, separata de DNA si DIICOT

 Magistratii vor fi urmariti penal de o directie noua din Parchetul General, separata de DNA si DIICOT, a anuntat miercuri ministrul Justitiei, Tudorel Toader, intr-o conferinta de presa. El a spus ca a pr ...

Cutremur cu magnitudinea de 3,8 in judetul Buzau

 Un cutremur cu magnitudinea de 3.8 s-a produs, miercuri, la ora 10. 39, in judetul Buzau, la o adancime de 135,4 kilometri, in zona seismica Vrancea, informeaza Institutul National de Cercetare Dezvoltare ...

Încă un pod peste Dunăre, între Bulgaria şi România

 Bulgaria şi Romania iau in calcul construirea unui al doilea pod intre oraşele Ruse şi Giurgiu, care ar fi cea de-a treia legătură intre Bulgaria şi Romania, peste Dunăre, au anunţat miercuri repr ...

Moldova cere la ONU retragerea militarilor ruşi din regiunea transnistreană

 O solicitare in acest sens este inclusă intr-o scrisoare expediată de reprezentantul permanent al Republicii Moldova la Natiunile Unite, Victor Moraru. Astfel, Chisinăul afirmă că prezenta militaril ...

 

Localitatea din România, acoperită de zăpadă! Stratul de omăt are 5 centimetri

 La Borşa, pe Varful Pietrosul Rodnei a nins iar stratul de zăpadă a ajuns pană la 5 centimetri. „A nins la altitudinea de peste 2.ooo de metri, pe Varful Pietrosul Rodnei. Acum in oraş sunt un ...

Ponta confirmă dezvăluirile făcute de Demetriade la ,,Jocuri de Putere''

 ,,În anul 2015 ( nu 2013) am avut discutii personale, oficiale si detaliate la nivel de CEO sau Presedinte cu Turkish Airlines , Qatar , Emirates si Etihad ( 4 din cele mai puternice si bogate Compa ...

Veste bună pentru mamele cu trei copii. Ministrul Muncii vrea să le dea dreptul de a ieşi la pensie mai devreme cu 6 ani

  "Un principiu pe care il avem in programul de guvernare este acela că femeile care au mai mult de trei copii trebuie să aibă varsta redusă de pensionare cu şase ani. Vă spun că am intalnit f ...

CSM: Criticile cu privire la declaraţia comună referitoare la trategia Naţională Anticorupţie sunt excesive şi incorecte

  În sedinta din 18 octombrie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărat adoptarea si transmiterea unei declaratii comune de aderare la Strategia Natională Anticoruptie pentru pe ...

Florian Bodog: Din 2018 salarizarea personalului medical va fi aproape de nivelul salariilor din UE

 Potrivit ministrului, de anul viitor salarizarea personalului medical va fi, pentru prima dată, aproape de nivelul salariilor din Uniunea Europeană. "Sistemul public de sănătate trebuie să tin ...

Guvernul vrea să taie din contribuţia virată la Pilonul II de pensii private obligatorii. Şapte milioane de români ar putea fi afectaţi

 Măsura ar urma să fie aplicată de anul viitor, au mai spus sursele citate. În primele discutii cu reprezentantii industriei de profil, Ministerul Finantelor a propus si varianta mai dramatică de ...