Infirmieră cehă, acuzată că a otrăvit şase pacienţi
Dimensiune font:
O infirmieră cehă a fost inculpată sub acuzaţia de a fi otrăvit cu doze masive de potasiu şase pacienţi în ultimii patru ani, au raportat joi responsabili din cadrul justiţiei.
O infirmieră cehă este acuzată că a otrăvit şase pacienţi. Identificată de presă ca Vera Maresova, în vârstă de 50 de ani, ea a fost iniţial acuzată în august de un singur omor comis în luna iunie.
În timpul anchetei, procurorii au extins actul de acuzare la alte cinci cazuri de pacienţi care au murit în timp ce ea se ocupa de ei într-un spital din Rumburk, la circa 100 km nord de Praga.
'Suspecta este acum inculpată cu şase capete de acuzare pentru crimă', a declarat procurorul Frantisek Stibor la televiziunea publică.
Infirmiera a fost plasată în arest joi pentru ca 'ea să nu poată fugi şi să se ascundă', a declarat judecătorul Jan Tichy, citat de agenţia CTK.
În caz de condamnare, Vera Maresova riscă închisoarea pe viaţă.
Luna trecută, presa italiană a raportat că o infirmieră a fost acuzată de uciderea unui pacient utilizând clorură de potasiu şi că este suspectată de uciderea altor zeci de pacienţi în acelaşi mod.
O doză mare de potasiu poate conduce la stop cardiac. Substanţa este o componentă a injecţiilor utilizate pentru a executa condamnaţii la moarte în Statele Unite.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau