Jandarmul care a privit bătăia încasată de salvamontistă, scos de pe pârtie și mutat la pază
Dimensiune font:
Viața jandarmului Sorin Moldovan, martor impasibil al atacului barbar căreia i-a căzut victimă salvamontista Miruna Inel, s-a schimbat complet după incidentul consumat la sfârșitul săptămânii, în barul Taho, din stațiunea montană Straja. Subofițerul a ajuns pe mâna procurorilor militari și riscă transferul la un serviciu în care singurele lui misiuni vor fi acelea de pază.
Imediat după ce interlopul Palesică, aflat la masă, la o bere, cu jandarmul Sorin Moldovan, a snopit-o în bătaie pe salvamontista Miruna Inel, subofițerul a fost băgat în anchetă de superiori. Întrebarea firească a șefilor Jandarmeriei Hunedoara, și nu numai a lor, a fost legată de indiferența cu care omul legii a privit scenele deosebit de violente consumate chiar sub nasul lui. Nici măcar atunci când fata, doborâtă la pământ de bruta dezlănțuită, zăcea leșinată la câțiva pași de masa în care el continua să fumeze și să bea bere, jandarmul nu a catadicsit să se dezlipească de scaunul său. Așa se face că, după o anchetă internă demarată la ”foc automat”, cazul lui Moldovan a ajuns pe masa procurorilor militari din Timișoara.
„Am luat decizia să sesizăm Parchetul Militar pentru că instituția noastră are competență restrânsă. Încă nu au fost formulate acuzațiile împotriva colegului nostru”, ne-a declarat Nicolae Răducu, purtător de cuvânt al IJJ Hunedoara.
În plus, ca o măsura administrativă aplicată pe durata cercetărilor, mai-marii jandarmilor hunedoreni au decis să-l retragă pe Moldovan de pe pârtiile din Straja și să-l folosească fie la activități de ordine publică, fie la paza unor obiective.
”Până la finalizarea cercetărilor, Moldovan nu va mai lucra în Straja. El va fi mutat în cadrul unei alte structuri. Va lucra ori la Ordine Publică, ori la protecția instituțională, adică la paza unor unor instituții”, a adăugat Răducu.
În acea zi, Sorin Moldovan era liber. Colegii lui spun că a schiat toată ziua pe pârtiile din Straja, iar spre seară s-a retras la o bere în barul Taho.
Aceleași surse vorbesc despre faptul că între subofițer și interlopul Palesică nu ar exista o relație de prietenie, ci bătăușul care a snopit-o pe Miruna Inel s-ar fi așezat întâmplător la masa subofițerului care nu a îndrăznit să se opună în nici un fel atacului deosebit de brutal îndreptat împotriva fetei de 21 de ani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau