Judeţul din România unde se droghează şi copii de 11 ani

default

Dimensiune font:

| 15-10-2018 14:43

131 de persoane, printre care şi copii, au ajuns în primele nouă luni din acest an de urgenţă în spitalele din judeţul Timiş, din cauza consumului de droguri.

 

 Potrivit medicilor, în Timiș se droghează chiar şi copii de 11 ani, iar canabisul este drogul cel mai consumat.

Subcomisarul de poliţie Adela Şleam, din cadrul Centrului Antidrog Timişoara, a declarat, corespondentului Mediafax, că doar în primele nouă luni din acest an, 131 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în unităţile de primiri urgenţe din spitalele din judeţul Timiş, după ce au consumat droguri.

Judeţul Timiş se află în topul naţional al consumului de droguri, însă reprezentanţii Centrului Antidrog Timişoara au precizat că acest lucru este cauzat de mai mulţi factori.

“Periodic se fac studii pentru a obţine date relevante cu privire la consumul de droguri. Potrivit ultimului studiu care s-a realizat de către Agenţia Naţională Antidrog, la nivelul judeţului Timiş, 11,1% dintre elevii de liceu au consumat cel puţin o dată în viaţă droguri ilicite. Dintre aceştia, 6,8% au consumat cel puţin o dată în ultimele 12 luni, iar 3% au consumat cel puţin o dată în ultimele 30 de zile. Trendul este uşor ascendent, dar la nivelul judeţului Timiş trebuie să avem în vedere mai mulţi factori. Creşterea aceasta se înregistrează în contextul în care nivelul consumului a crescut în România şi în Europa. În ceea ce priveşte locul ocupat de România în domeniul consumului de droguri, suntem printre ultimele ţări din Europa, nu ocupăm locuri fruntaşe. În judeţul Timiş trebuie avut în vedere faptul că ne aflăm în zona de vest a ţării şi este un judeţ care este foarte tranzitat şi în contextul acesta consumul este mai ridicat. De asemenea, trebuie să avem în vedere şi faptul că este centru universitar şi sunt tineri din mai multe judeţe ale ţării. Bucureşti este pe primul loc la consumul de droguri, Timişul este aproximativ la acelaşi nivel cu Clujul, Constanţa, Braşov. Deci, judeţele care au cumva aceleaşi caracteristici, care sunt centre universitare, în care nivelul de viaţă este destul de ridicat”, a explicat Adela Şleam.

În ceea ce priveşte drogurile preferate de tinerii din judeţul Timiş, pe primul loc se află canabisul, fiind urmat de etnobotanice.

“Drogul cel mai consumat este canabis-ul, într-un procent de 11,5%, fiind urmat de noile substanţe psihoactive, 1,1%, cunoscute sub denumirea de etnobotanice. În judeţul Timiş drogurile injectabile nu sunt foarte consumate. Sunt mai mulţi băieţi care consumă droguri, dar totuşi şi numărul fetelor este destul de ridicat. Vârsta medie de debut este la începutul liceului, clasa a IX-a, a-X-a, pentru că este vârsta la care ei intră în noi anturaje, este vârsta care se caracterizează prin dorinţa de a fi teribilişti, de a fi în centrul atenţiei, este o vârstă vulnerabilă. Sunt copii care încep consumul chiar şi la nivelul gimnaziului, clasa a VII-a, a VIII-a”, a declarat Adela Şleam.

Pe de altă parte, medicul Mihai Gafencu, şeful Centrului Regional de Toxicologie Pediatrică din cadrul Spitalului de Copii “Louis Ţurcanu” din Timişoara, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că a observat o scădere a vârstei la care debutează consumul de droguri. Astfel, au ajuns de urgenţă la spital pentru a primi îngrijiri medicale şi copii de 11 ani, în urma consumului de droguri. De multe ori, adolescenţii se droghează chiar în apropierea şcolilor sau în parcurile din Timişoara.

“Este evident o creştere a consumului de droguri. În zonele universitare există o creştere a consumului în rândul studenţilor, dar care nu ajung în spitalele de pediatrie. Revenind la pacienţii noştri, ce am putut să observăm este scăderea vârstei consumului. Am avut şi copii de 11 ani care au consumat droguri, maximumul este la 15, 16 şi 17 ani. O a doua caracteristică este consumul în barurile din jurul şcolilor şi liceelor. Mai nou am avut două cazuri de liceeni care au consumat în curtea liceului. Este necesar ca barurile din jurul liceelor să fie extrem de atent căutate, supravegheate şi verificate de Poliţie, pentru a identifica consumatorii, dar mai ales dealerii. Piaţa de pe Internet este aproape imposibil de supravegheat într-o ţară ca a noastră, dar locurile din jurul şcolilor, dublate de parcurile cunoscute deja ca şi prezente zilnic cu contingente mari de elevi care fumează, cum ar fi Parcul Botanic din Timişoara, de unde îmi vin în dese rânduri consumatori de droguri, pot fi monitorizate”, a explicat medicul Mihai Gafencu.

De asemenea, medicul timişorean a precizat că aproape 60% dintre pacienţii consumatori de droguri provin din familii dezorganizate şi că ajung să consume droguri mai mulţi adolescenţi cu nivel de inteligenţă peste medie.

”Aproape 60% dintre aceşti pacienţi provin din familii dezorganizate. Nu retardarul mental sau cel cu coeficient de inteligenţă scăzut consumă droguri, ci copilul mediu şi chiar deştept, inteligent. Asta m-ar putea face să speculez că pur şi simplu nu ne ocupăm de inteligenţa copiilor noştri. Dacă le-am da ocazia să-şi folosească inteligenţa în şcoală, în jocuri, în tabere, în activitatea de voluntariat sau chiar în rezolvarea unor situaţii ale vârstei, cum ar fi ajutarea unui coleg, activităţi casnice, jocurile inteligenţei sau sportul şi epuizarea fizică, care consumă din energie, atunci copilul nu ar mai avea tentativa asta. Dacă stă toată ziua singur la calculator şi nu are cu cine să vorbească, sigur că la un moment dat el se va simţişi va dori să fie ca şi alţii. De obicei, copiii cu tulburări de comportament şi mai ales care provin din familiile dezorganizate, cu părinţi plecaţi în străinătate şi lăsaţi singuri şi nesupravegheaţi, ajung la consum de droguri”, a afirmat medicul Mihai Gafencu. realitatea.net

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei