Klaus Iohannis, primul discurs de la reîntoarcerea din concediu. De ce a tăcut până acum
Dimensiune font:
Klaus Iohannis a ţinut azi primul discurs de la întoarcerea din concediu. Preşedintele României şi-a motivat tăcerea din ultima perioadă spunând că preferă să vorbească despre priorităţile sale, despre lucrurile cu adevărat importante, şi nu despre ceea ce se întâmplă pe scena politică.
Klaus Iohannis a participat la deschiderea lucrărilor Conferinței Internaționale de Micro-Nano-Fotonică ROMOPTO, arătând că prezența sa nu este deloc întâmplătoare deoarece se simte apropiat de domeniu, prin prisma formației sale profesionale, dar că are și o responsabilitate ca președinte.
"Am ales să particip la acest eveniment pentru a arăta încă o dată care sunt prioritățile mele. Poate că unii se așteptau să vorbesc despre partide sau ar fi vrut să aibă parte de o vară mai agitată politic. Poate că pe alții îi nemulțumește lipsa așa-numitor breaking news-uri și a unor declarații incendiare. Pentru mine însă conduita promisă și prioritățile asumate au rămas aceleași. Și nu vor fi nici în continuare umbrite de efervescența politică sau de circumstanțe de moment", a spus șeful statului, la Academia Română.
El a afirmat că "cercetarea și educația sunt șansa pe care România o are", "șansa unui viitor pe care nu avem voie să îl ratăm".
"România puternică nu poate fi decât bazată pe cunoaștere, iar prosperitatea și progresul societății vin împreună cu ea", a subliniat Iohannis.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau