Kovesi: Nu am participat la evenimente private cu Ghiță. Nu am de ce să demisionez
Dimensiune font:
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, într-un interviu acordat ziare.com, că nu are de ce să demisioneze din funcția de procuror șef al DNA, subliniind că dezvăluirile lui Sebastian Ghiță sunt false și că nu s-a întâlnit cu acesta la evenimente private.
"În calitatea mea instituţională, am fost invitată la anumite evenimente organizate de şefi de instituţii sau de instituţiile cu care colaborăm în activitatea noastră, ocazie cu care l-am întâlnit pe Sebastian Ghiţă. La astfel de evenimente. Nu am participat la evenimente private cu Sebastian Ghiţă, nu am vorbit niciodată la telefon cu Sebastian Ghiţă, nu i-am dat mailuri şi nu am participat decât la evenimente organizate de şefi de instituţii sau de instituţii publice, la care eu nu pot cenzura lista de invitaţi, evenimente la care au fost prezente şi alte persoane. (..) Nu ştiu cine e cucuveaua mov. Nu am folosit niciodată un astfel de e-mail", a declarat Laura Codruţa Kovesi.
În ceea priveşte anunţul făcut de fostul deputat, potrivit căruia va publica imagini cu procurorul şef al DNA de la petreceri private, Kovesi susţine că imagini "trucate sau editate pot apărea oricând".
"Nu am fost în vacanţe cu Sebastian Ghiţă, nu am petrecut timp liber cu Sebastian Ghiţă. Poze trucate sau editate, filme trucate sau editate pot apărea oricând aşa cum au apărut şi până acum. Sunt deja imagini în spaţiul public în care este aplicată fotografia mea peste o imagine dintr-o vie sau o cramă. Am văzut imagini cu mine de la evenimente publice, aplicate peste o altă imagine, spunându-se că am participat la nu ştiu ce petreceri. Aşa ceva poate să apară, poze, filme editate, trucate. Pot să apară poze dintr-un context prezentate în alt context. Nu exclud asemenea manipulări. Este evident că se încearcă o manipulare pentru ca lumea să uite câte dosare i-au fost făcute acestui inculpat, câte prejudicii a provocat statului şi că este un inculpat fugar. Este doar o manipulare prin care îmbracă lucruri adevărate cu lucruri false. Sunt situaţii în care participând la evenimente, a căror listă de invitaţi nu o pot cenzura, să întâlnesc persoane inculpate, care erau implicate în dosare DNA sau ulterior au fost cercetate. Dar acest lucru nu mă face prietenă cu acele persoane", susţine procurorul şef DNA.
În ultima înregistrare făcută publică, Sebastian Ghiţă susţine că Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea ar fi ofiţeri acoperiţi ai unui serviciu secret străin dintr-o ţară parteneră României. În legătură cu aceste declaraţii, Kovesi a precizat : "Exclus. Aceste afirmaţii mi se par foarte grave, total mincinoase. Nu este adevărat".
Într-o altă înregistrare, Sebastian Ghiţă a afirmat că a avut discuţii cu şefa DNA, inclusiv pe mail, legate de modul în care trebie să obţină probe în dosarul Realitatea Media pentru a-l prinde pe Sorin Ovidiu Vîntu. Ghiţă prezenta atunci şi seriile bacnotelor folosite în dosarul în care Vîntu a fost condamnat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau