vladimir_putin_43866200

Dimensiune font:

Kremlinul amenință cu represalii. "Decizia va fi luată de preşedintele Putin"

| 14-01-2018 09:20

Moscova va răspunde în mod adecvat la posibilele noi sancţiuni din partea SUA, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, avertizând că la baza reacţiei ruseşti va sta principiul reciprocităţii.

 

 'Se vor lua măsuri ce vor fi considerate că sunt cele mai bune şi mai potrivite pentru interesele noastre. Şi în acest caz, nu există nicio îndoială, decizia va fi luată de preşedintele Rusiei', a afirmat Peskov în cadrul unei conferinţe de presă, solicitat să comenteze recentele informaţii din presa internaţională potrivit cărora SUA ar putea să instituie sancţiuni împotriva a 50 de oameni de afaceri ruşi.

Peskov a spus că în presă au apărut multe liste diferite, însă până la urmă acestea s-au dovedit că nu sunt reale. El a spus că Moscova aşteaptă mai întâi să apară un document oficial al Washingtonului.

SUA lucrează la unele sancţiuni împotriva Rusiei în conformitate cu legea "cu privire la combaterea inamicilor Americii", a declarat joi secretarul Trezoreriei SUA, Steve Mnuchin, citat de Agerpres.

Preşedintele american Donald Trump a promulgat în luna august această lege. Una din prevederile acesteia stipulează ca administraţia să furnizeze Congresului o listă de oligarhi, oameni de afaceri şi alţi reprezentanţi ai elitei, apropiaţi de autorităţile ruse, inclusiv date despre rudele lor, în termen de 180 de zile de la adoptarea documentului (şi ulterior anual).

Astfel, raportul consacrat Rusiei ar urma să fie dat publicităţii nu mai târziu de 29 ianuarie, indică agenţia de presă rusă.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

 

 

ANUNȚ SELECȚIE FIRMĂ SPECIALIZATĂ ÎN SERVICIUL ARHIVISTIC Subscrisa EuroBusiness LRJ S.P.R.L., cu sediul în Iași, str. Zorilor nr. 11, jud. Iași, înregistrată în Registrul Societăţilor Profesionale de Practicieni în Insolvenţă sub nr. RFO II 0022/2006, Cod de Identificare Fiscală 16605670, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. GARDIAN PRIVAT SECURITY S.R.L, cu sediul social în: Iași, Calea Chișinăului nr. 33, bl. Constr. C1, ap. birouri, jud. Iași, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului Iaşi sub nr. J22/108/2006, Cod de Identificare Fiscală 18291905, astfel desemnat prin Sentinţa Civilă nr. 62 din data de 30.01.2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia II Civilă-Faliment, în dosarul nr. 4062/99/2014 (format vechi: 285/2014) primește oferte, pe suport de hârtie, în plic sigilat la sediul lichidatorului judiciar, până la data de 20.08.2018, orele 13.00, pentru angajarea unei firme specializate în serviciul arhivistic pentru prelucrarea arhivistică (servicii de organizare a fondului arhivistic) și de păstrare și conservare (depozitare) a fondului arhivistic. Deschiderea ofertelor se va face la data de 20.08.2018, orele 14.00. Plata se va face după valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei. Oferta trebuie să conțină următoarele elemente obligatorii: structura prețului pentru fiecare serviciu, prețul pentru perioada de depozitare legală, precum și pentru un metru liniar de documente, modalități și termene de plată. Oferta va fi însoțită de copiile certificatelor de conformitate, a actului constitutiv al persoanei juridice, a certificatelor de inregistrare la Registrul Comertului, a autorizației de funcționare pentru serviciile arhivistice menționate, inclusiv de păstrare și conservare a documentelor de arhivă cu valoare practică, eliberată de Arhivele Naționale, precum și de proiectul contractului în care să se regăsească și clauzele privind transferul acestor documente, conform Ordinului MAI nr. 137/27.09.2013 și a art. 18 indice 4, din Legea nr. 138/2013. Documentele de arhivă cuprind documente contabile, acte de personal etc. ale societăţii falite S.C. GARDIAN PRIVAT SECURITY S.R.L, cu sediul social în Iași, Calea Chișinăului, nr. 33, bl. Constr. C1, ap. birouri, jud. Iași – în cantitate de aproximativ 8 m.l. Criteriul aplicat pentru stabilirea ofertei câștigătoare este prețul cel mai mic oferit. Ofertele ce urmează a fi primite vor fi supuse atenţiei Comitetului Creditorilor debitoarei GARDIAN PRIVAT SECURITY S.R.L. - in faliment. Desemnarea ofertantului câştigător al selecţiei de oferte va fi făcută în conformitate cu decizia Comitetului Creditorilor. Relații suplimentare la tel./fax 0232/220777, mail: office.is@lrj.ro, www.lrj.ro.
ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, S.C. MASTER WOOD S.R.L. cu sediul în loc. Comănești, str. Combinatului, nr. 9, jud. Bacău, C.U.I. 12014190, nr. de înreg. O.R.C. J4/493/1999, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., anunţă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 şi ale hotărârilor Adunării Creditorilor din data de 09.02.2018, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică la data de 08.10.2018, ora 14.00, a activelor: Nr. crt. – Denumire activ – Valoarea de evaluare (lei fără T.V.A.) – Valoare de pornire licitație (70% din val. evaluare) (lei fără T.V.A.) 1 – Fabrică cherestea funcţională (2001) Sc. 4.388,60 mp, cu echipament prelucrare lemn şi mijloace transport, amplasată pe teren intravilan st. 30.379,81 mp în oraș Comănești, str. Combinatului, nr. 9, jud. Bacău (zona periferică, vis-a-vis de serele Comăneşti şi de cartierul Vernesti). Fabrica este compusă din: Cladire administrativa, P cu Sc. 141mp; hala gater P cu Sc. 595mp; ateliere P+1E partial si Sc. 376mp; depozit cherestea P si Sc. 660mp; soproane de uscare si aburire P si Sc. 2.155,60mp, capacitate de 100mc/celula (marca Baschild); locuinta P+1E, sc. 90mp; hala banzic P si Sc. 252mp; sera cu centrala termica cu Sc. 119mp. Fabrica este dotata cu echipament prelucrare lemn (functional) si mijloace de transport, dispune de utilitati (energie electrica, apa) si este pretabila pentru activitati industriale specifice prelucrarii lemnului. Proprietatea are deschidere frontala la str.Combinatului (cca. 100m). (CF nr. 60399, nr. cad. 763) si dispune de plaforma betonată (11.010,90 mp) – 2.633.005,60 Lei – 1.843.103,92 Lei 22 – Fabrică cherestea Sc. 2.933,81mp cu Echipamente si Utilaje pentru fabricare lemn situate pe teren intravilan st. 85.488,635 mp în sat Agăș, com. Agăș, jud. Bacău (zona ocupata de constructii rezidentiale si terenuri virane). Fabrica este compusa din: hala productie cu Sc. 2.296,89 mp avand in dotare echipamente (platforme uscatoare 6 buc; uscator; camera uscare; instalatie aer comprimat; instalatie exhaustare; post trafo; pupitru comanda uscator; actionare electrica; instalatie electrica hg); magazie Sc. 152,56 mp; 2 soproane cu Sc 393 Fabrica este dotata cu stocuri mărfuri și materii prime, echipamente și utilaje pentru prelucrarea lemnului și a metalelor, dispune de utilitati (energie electrica, apa, canalizare) si este pretabila pentru activitati industriale specifice prelucrarii lemnului. Proprietatea are deschidere frontala la DN 12A (cca. 500m) si drum satesc pe doua laturi. (CF nr. 60112/, cu nr.cad. 39). – 1.965.769,40 Lei –1.376.038,58 Lei * Prin Ordonanța nr. 138/P/2016 din 26.04.2018 emisa de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău s-a instituit sechestru asigurator asupra bunurilor imobile aflate în patrimoniul societății debitoare. Poate participa la licitatie orice persoana fizica sau juridica care depune pana la data de 05.10.2018, ora 16.00, la sediul lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, documentele prevazute in Regulamentul de vanzare si caietul de sarcini. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: 0751084083; 0757545545; 0232/243864.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC MELITA INVEST S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 8189/99/2014 aflat pe rolul Tribunalului Iași – Secția II Civilă – Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bunuri mobile conform Raportului de evaluare al bunurilor mobile localizate în Mun. Iași, Calea Chișinăului nr. 29, Jud. Iași - Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, compuse din : Nr. crt. – Denumirea bunurilor – Buc – Valoare de piață - 80% (Euro) fără TVA – Autovehicul IVECO EURO CARGO N2 – 1 – 2264 – Autoturism Opel Astra-F-CC – 1 – 383 – Autoturism Opel Vectra-F-CC – 1 – 511 – Compresor aer – 1 – 197 – Arzător – 1 – 164 – Mobilier – 1 – 424 – Masă circular – 1 – 1770 – Circular Holzcarft – 1 – 325 – Mașină Combi Bernando – 1 – 416 – Abric Bernando – 1 – 262 – Stivuitor Electric Linde – 1 – 895 – Mașină de rindeluit Combi – 1 – 1351 – Presă furnir – 1 – 433 – Compresor AB 300.800 TC – 1 – 382 – Ștampilă – 1 – 10 – Ștampilă – 1 – 12 – Telefon Samsung Galaxy mini – 1 – 23 – Telefon Samsung S5610 – 1 – 10 – Telefon Samsung S5611 – 1 – 10 – UPC V-MARK 1200 VA – 1 – 35 – Calculator PC – 1 – 83 – Imprimantă HP Multifuncțională – 1 – 16 – Capsator lemn – 1 – 2 – Pistol pulverizator HDV-PJ – 1 – 28 – Ventilator aer – 2 – 195 – Adaptor wireless edimax – 2 – 4 – Capsator – 1 – 19 – Salopetă cu pieptar – 1 – 7 – Geacă – 1 – 8 – Element filtrare – 1 – 2 – Filtru G1/2 – 1 – 13 – Mașină de gaurit – 1 – 12 – Stabilizator tensiune – 1 – 20 – Pistol de vopsit cu cupa sus – 1 – 8 – Hardware – 1 – 20 – Șlefuitor – 1 – 7 – Tastatură + mouse wireless – 1 – 9 – Saltea ortopedica 070*130 Bolero – 1 – 10 – Saltea ortopedica 140*190 Bolero – 1 – 27 – Saltea ortopedica 160*190 Bolero – 1 – 28 – Saltea petortopedica 100*190 Bolero – 1 – 27 – Măsuță fantezie Lotus – 7 – 20 – Măsuță Piano – 3 – 21 – Măsuță Piano – 9 – 23 – Set măsuță Bonsai – 8 – 28 – Set măsuță Calla – 22 – 26 – Set măsuță Iris – 19 – 20 – Set masuta Lotus – 10 – 24 Licitațiile vor avea loc în data de 05, 19.10.2018, și 02, 16.11.2018, ora 12.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr.4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud.Iași, Complex de Birouri NH BUSINESS, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare la licitație - 500 lei; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector nr. RO75WBAN00991V033052RO01 deschis pe numele debitorului SC MELITA INVEST SRL la Intesa Sanpaolo Bank – Sucursala Iași; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul: RO33PIRB2400738563001000, deschis pe numele lichidatorului judiciar la Piraeus Bank Iaşi. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr.4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, jud.Iași, Complex de Birouri ”NH BUSINESS”, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în preziua licitaţei, ora 16.00. Informaţii suplimentare pot fi oferite la biroul lichidatorului judiciar, tel: 0744520508, 0744994490; fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
Iranul spune că Donald Trump nu ar trebui să intervină în Orientul Mijlociu dacă doreşte petrol ieftin
26/09/2018 13:52

 "Donald Trump incearcă să reducă in mod serios exporturile de petrol din Iran şi, de asemenea, să se asigure că preţul petrolului nu creşte, dar aceste două lucruri nu se pot intampla impreu ...

Inundaţiile declanşate în urma uraganului Florence ameninţă să inunde un oraş în Carolina de Sud
26/09/2018 12:56

Georgetown, care stă la confluenţa raurilor Waccamaw, Great Pee Dee şi Sampit, a fost cruţată in mare măsură de furia uraganului, care a ajuns pe ţărm pe 14 septembrie ca un uragan de categoria 1 şi a ...

Jaf de milioane de euro, scenariu ca-n filme: 400 de tone de cupru, preluate dintr-un depozit pe baza unor acte false
26/09/2018 11:41

O anchetă a politistilor si procurorilor din Arad este in derulare, după ce in jur de 400 de tone de cupru, in valoare de aproximativ cinci milioane de euro, au fost preluate, la sfarsitul săptămanii trecut ...

Sfârșitul cancelarului Angela Merkel este mai aproape ca niciodată
26/09/2018 11:37

  Cancelara Angela Merkel a suferit una dintre cele mai dure infrangeri politice din ultimii 13 ani, de cand deţine şefia guvernului german. Uniunea CDU/CSU a votat impotriva recomandării ei ca Volke ...

 

UPDATE: Vijelie în mai multe zone din ţară! Cod galben de vânt puternic
26/09/2018 11:24

  UPDATE ora 19:40: Cod galben pană la ora 22:30 şi 22:00 in judeţele Caraş Severin, Suceava şi Sibiu. Se vor semnala intensificări ale vantului care la rafală vor atinge si depăsi 80..90 km/h. C ...

Cea mai scăzută temperatură a toamnei s-a înregistrat la Miercurea Ciuc: Termometrele au arătat -4 grade
26/09/2018 10:28

 Mercurul termometrelor a coborat la Miercurea Ciuc, in noaptea de marţi spre miercuri, pană la minus 4 grade Celsius, cea mai scăzută temperatură din judeţ in această toamnă, in timp ce la Odorhei ...

Bine ați venit în UE! Fostul premier francez candidează la primăria Barcelonei
26/09/2018 09:52

 Fostul premier francez, Manuel Valls, care deţine de asemenea şi cetăţenie spaniolă, a anunţat marţi că va candida pentru funcţia de primar al oraşului Barcelona, relatează site-ul postului Fra ...

Trump explică cât de ușor ar putea fi răsturnat regimul din Venezuela
26/09/2018 09:50

  "Sincer", regimul lui Nicolas Maduro "ar putea fi răsturnat foarte rapid de armată dacă militarii decid să o facă", a declarat preşedintele Trump jurnaliştilor la sediul Naţ ...

Percheziții într-un dosar de proxenetism: Mai multe tinere ar fi fost racolate și determinate să se prostitueze
26/09/2018 09:34

 Politistii Inspectoratului de Politie Judetean Prahova efectuează 10 perchezitii, la domiciliile unor persoane bănuite de proxenetism. Opt dintre descinderi au loc in municipiul Ploiesti, iar celelalte ...

DNA cere redeschiderea a două anchete care au legătură cu Tel Drum: Unul dintre dosare îl vizează pe Liviu Dragnea
26/09/2018 09:32

Procurorii cer redeschiderea a doua anchete in care apare firma Tel Drum, in una dintre acestea fiind vizat si Liviu Dragnea. Una dintre solicitări se judecă miercuri, la ÎCCJ, fiind depusă pe 3 iulie ...