Legea salarizării a nemulţumit sindicatele din administraţia publică. Proteste în toată ţara

default

Dimensiune font:

| 24-05-2017 11:21

Angajaţii din administraţiile publice din Bucureşti şi din ţară vor declanşa acţiuni de protest începând de miercuri, urmând ca, în funcţie de alegerea fiecărei federaţii sindicale, aceştia să intre în grevă japoneză, grevă spontană sau pichetări ale instituţiilor. De asemenea, săptămâna viitoare, când proiectul Legii salarizării va fi dezbătut în plenul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, ce are vot final, sindicatele din administraţie anunţă miting în faţa Palatului Parlamentului.

 

 Legea salarizării unice nu a mulţumit pe toată lumea. "Actuala forţă politică sfidează Constituţia României, exclude din Legea salarizării o categorie foarte importantă, angajaţii adminsitraţiei publice locale. Fără proteste nu se va putea corecta această lege a salarizării. Începând de miercuri, colegii din administraţia publică locală vor protesta, vor opri lucrul. Pe lângă aceste proteste, în ziua în care este proiectată legea în comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, atunci sindicatele vor organiza un miting care va însuma peste 10.000 de oameni la nivel de Bucureşti”, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici.

Silvia Moldovan, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Pro Administraţie din România, a declarat pentru News.ro, că sindicatele din ţară membre FSPAR vor intra de miercuri până vineri în grevă japoneză, urmând ca în acest timp să oprească spontan lucrul sau să picheteze în faţa instituţiilor, în funcţie de opţiunea şi de posibilităţile de organizare ale fiecărui sindicat.

De asemenea, Valer Suciu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, a precizat pentru News.ro că sindicatele afiliate federaţiei vor participa joi la greva japoneză pe durata întregii zile, însă nu exclude nici posibilitatea unei alte forme de protest al salariaţilor, precum greva spontană.

În ţară, vor avea loc proteste, în principal, în cursul zilei de joi, când sunt programate greve japoneze, însă în unele cazuri angajaţii din administraţie nu participă nici la acestea, deşi sindicaliştii susţin că nemulţumirile funcţionarilor publici sunt îndreptăţite şi se declară solidari cu aceştia.

CONSTANŢA

Liderul Cartel Alfa Constanţa, Ion Caraignat, a declarat corespondentului News.ro, că sindicatele din administraţia locală se vor afla joi, 25 mai, în grevă japoneză, această formă de protest urmând să fie adoptată în toate primăriile din judeţ şi la Consiliul Judeţean Constanţa.

El a precizat că pentru data de 24 mai nu ştie dacă va avea loc vreo manifestare, sindicaliştii urmând să decidă dacă vor iniţia sau nu proteste spontane.

TIMIŞOARA

Sindicatul Primăriei Timişoara, afiliat FNSA, a anunţat că va participa, joi, la greva japoneză pe durata întregii zile de lucru. Astfel, angajatii acestei primării, membri de sindicat, dar şi ai primăriilor din judeţ, afiliate la acest sindicat vor purta banderole albe.

Liderii de sindicat au făcut apel la angajaţii care fac parte din sindicat să anunţe până miercuri, ora 12.00, dacă vor participa la greva japoneză pentru a se putea face o centralizare a participanţilor.

”Sindicatul PMT afiliat la FNSA vă propune ca joi, 25.05.2017 să participăm cu toţii la greva japoneză, pe durata întregii zile. (...) După cum se cunoaşte, administraţia publică locală este singura familie ocupaţională care nu are grilă de salarizare în proiectul legii salarizării, stabilirea salariilor fiind dată în competenţa consiliilor locale sau judeţene”, se arată într-un comunicat de marţi al Sindicatului Primăriei Timişoara..

SIBIU

Sindicaliştii din administraţia publică locală din Sibiu nu vor protesta miercuri, urmând să decidă dacă se raliază protestului pentru ziua de joi.

Liderul de sindicat al angajaţilor din Primăria Sibiu, Doru Hanciu, a declarat că miercuri cei peste două sute de sindicalişti pe care-i reprezentă nu vor protesta. "Miercuri, avem o nouă şedinţă pentru a decide ce vom face în cursul zilei de joi. Este posibil să facem o grevă de avertisment, cu banderolă, pentru două, maximum trei ore”, a declarat Doru Hanciu.

Potrivit acestuia, sindicaliştii din Primăria Sibiu sunt afiliaţi la FNSA, federaţie care are programată pentru joi acţiunea de protest.

Tot din FNSA fac parte şi sindicaliştii din Primăria Mediaş, cel de-al doilea municipiu al judeţului Sibiu. "Am avut o şedinţă cu colegii în cursul zilei de marţi, am consultat şi o parte dintre colegi şi nu vom protesta miercuri. În mod normal, considerăm că nu există timp suficient de pregătire nici până joi, având în vedere că suntem funcţionari publici şi trebuie să respectăm prevederile legale referitoare la acţiunile de protest: trebuie să-mi informez ordonatorul, trebuie să am consimţământul a jumătate plus unul dintre colegi, iar aceste lucruri durează”, a declarat Sofica Dragoş, liderul de sindicat al angajaţilor din Primăria Mediaş.

Potrivit acesteia, în Primăria Mediaş sunt aproximativ trei sute de sindicalişti.

La rândul lor, sindicaliştii din Consiliul Judeţean Sibiu transmit că sunt de acord cu colegii lor din ţară, că îi susţin, dar că nu vor protesta nici miercuri, nici joi.

"Suntem alături de colegii noştri care fac grevă şi îi susţinem pentru că suntem îndreptăţiţi”, a declarat Dan Frăţilă, liderul de sindicat al angajaţilor din CJ Sibiu.

În această instituţie sunt 93 de sindicalişti care sunt afiliaţi la SedLex

GALAŢI

Angajaţii Consiliului Judeţului Galaţi şi membrii Sindicatului Funcţionarilor Publici din Primăria Galaţi îşi vor desfăşura miercuri programul obişnuit de lucru, fără să ia parte la acţiunea de protest iniţiată la nivel naţional de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie.

Reprezentanţi ai Consiliului Judeţului Galaţi au afirmat, marţi seară, că la nivelul insituţiei nu este programată pentru miercuri nicio acţiune de protest.

Nici membrii Sindicatului Funcţionarilor Publici din Primăria Galaţi nu vor fi miercuri în grevă. "Nu avem nicio acţiune de protest deocamdată. Până nu avem o lege lămuritoare a salarizării nu ne putem pronunţa; deocamdată este foarte vagă. Mai întâi, să vedem ce spune clar pentru că acum este o nebuloasă; spre exemplu se spune că un consilier superior va avea pânâ în 2020 un salariu de 4.900 de lei plus vechime, dar nu ştim cum se va proceda şi nu ştim cum să interpretăm. Noi suntem afiliaţi oricum la SED Lex, avem circa 130 de membri, dar nu avem programată grevă pentru mâine", a declarat preşedintele Sindicatului Funcţionarilor Publici din Primăria Galaţi, Marcel Gurzu.

Pe de altă parte, preşedintele Sindicatului Independent din Primăria Galaţi, Adriana Enache, nu a putut fi contactată telefonic până la ora actuală pentru a spune dacă membrii sindicatului pe care îl conduce vor fi sau nu miercuri în grevă. Totuşi, în trecut, membrii Sindicatului Independent din Primăria Galaţi, afiliat la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie, nu au făcut grevă de fiecare dată atunci când la nivel naţional s-au mai derulat astfel de acţiuni.

IAŞI

Angajaţii din Primăria Iaşi vor stabili miercuri dimineaţă ce forme de protest vor adopta.

"Ne vom reuni de dimineaţă (n.r. - miercuri) şi vom stabili. Liderul de sindicat este plecat din localitate, dar miercuri, la prima oră va fi în primărie, când vom lua o decizie de comun acord”, afirmă reprezentanţii sindicatului din Primăria Iaşi.

La Consiliul Judeţean Iaşi, liderul de sindicat Georgiana Niculescu nu a putut fi contactat, însă funcţionari ai instituţiei spun că este posibil să fie organizat un protest în cursul zilei de miercuri.

CRAIOVA

Reprezentanţii Sindicatului Administraţiei Locale "Forţa Legii" susţin că nu s-a luat o decizie cu privire la protestele faţă de proiectul Legii salarizării unitare.

"Am lăsat la alegerea membrilor de sindicat dacă vor protesta. La noi este democraţie, fiecare face ce vrea", a declarat Ringo Dămureanu, preşedintele Sindicatului Administraţiei "Forţa Legii".

Cu toate acestea, pe site-ul sindicatului, membrii sunt informaţi cu privire la faptul că miercuri sunt anunţate proteste în toate primăriile şi consiliile judeţene din ţară. De asemenea, este anunţat pentru săptămâna viitoare un protest în faţa Parlamentului României.

"Miercuri, încep protestele, pe durată nedeterminată. Nu mai putem opri oamenii, aflaţi în pragul disperării, al profundei dezamăgiri şi al protestelor spontane. Greva japoneză va începe miercuri dimineaţă, pe durată nedeterminată. Luni sau marţi, săptămâna viitoare, vom organiza un mare miting de protest la porţile Parlamentului, în funcţie de ziua în care se va dezbate în Comisia de Muncă din Camera Deputaţilor acest proiect de lege, aprobat azi (n. r. - marţi) de către Senat", se arată în apelul către membrii sindicatului.

PLOIEŞTI

La Ploieşti, angajaţii din administraţia publică locală nu intră în grevă. Liderul sindicatului din Primăria Ploieşti, Laura Stanciu, a declarat pentru News.ro că funcţionarii din această instituţie şi vor desfăşura activitatea normal.

Totodată, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Prahova au afirmat că nici la nivelul acestei instituţii nu a fost anunţată vreo formă de protest.

Proiectul legii salarizării a ajuns la Camera Deputaţilor, care este for decizional în această speţă, termenul limită pentru depunerea amendamentelor fiind 29 mai, a anunţat, marţi, la finalul şedinţei Biroului Permanent, secretarul Camerei Ioana Bran (PSD).

Comisia pentru muncă urmează să dea raportul, în timp ce Comisia pentru buget şi cea juridică vor fi sesizate pentru avizare.

Termenul pentru depunerea amendamentelor este 29 mai, depunerea raportului urmând a avea loc până în 6 iunie.

Plenul Senatului a aprobat, marţi, Legea salarizării, cu 85 de voturi ”pentru”, 10 voturi ”împotrivă” şi 12 abţineri. Plenul Senatului a aprobat legea salarizării fără a admite niciunul dintre amendamentele respinse de Comisia de muncă săptămâna trecută.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei