Liber la muncă în Elveţia!
Dimensiune font:
Elveţia a eliminat, începând de ieri, toate restricţiile pe piaţa muncii impuse cetăţenilor români şi bulgari, măsurile de limitare a imigraţiei putând fi reintroduse doar în cazul în care va exista un aflux de imigranţi din cele două ţări. Guvernul Elveţiei a adoptat în aprilie o ordonanţă care prevede accesul pe piaţa muncii pentru cetăţenii români şi bulgari de la 1 iunie 2016, după ce prelungise, în 2009 şi 2014, măsurile restrictive. „În cazul în care imigraţia din România şi Bulgaria va depăşi cu 10% media ultimilor trei ani, pe 1 iunie 2017 sau cel târziu pe 1 iunie 2018, Consiliul Federal va putea introduce noi restricţii pe piaţa internă a muncii, valabile până pe 31 mai 2019”, preciza, recent, Guvernul de la Berna. Elveţia nu este membră a Uniunii Europene, dar face parte din Zona Economică Europeană şi din Spaţiul european de liberă circulaţie Schengen. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau