Liderii marilor puteri economice se aduna intr-un castel din Bavaria, pentru summit-ul G7. Protestele au inceput deja
Dimensiune font:
Liderii marilor puteri se aduna intr-un castel din Bavaria pentru a pune... lumea la cale. Cel putin 22.000 de agenti ai fortelor de securitate au fost mobilizati pentru a asigura, sambata si duminica, protectia summitului G7.
Dar si pentru a-i tine departe pe protestatari... Daca primele demonstratii au fost in general pasnice, cateva zeci de anarhisti au "testat" deja reactia politiei.
Asa s-au desfasurat "primele runde" ale infruntarii dintre anarhisti, imbracati in negru, si fortele de politie: primii au venit inarmati cu fumigene, iar politistii i-au potolit impartind cu darnicie lovituri de baston si gaze lacrimogene.
Karl Penhaul, corespondent CNN: "Sunt impotriva cheltuililor militare, impotriva mobilizarii militare a NATO. Asa cum va imaginati, e o caldura ca in iad aici."
Dincolo de grupurile de anarhisti, cateva mii de manifestanti au demonstrat intr-o atmosfera - in general - pasnica, la Garmisch-Partenkirchen. Cunoscuta statiune bavareza a sporturilor hibernale este situata la 15 kilometri distanta de castelul Elmau - unde se intalnesc, sambata si duminica, sefii de state si de guverne din Statele Unite, Canada, Japonia, Germania, Franta, Italia si Marea Britanie.
Pentru protestatari, de obicei tihnitul orasel bavarez este punctul terminus. In jurul castelului unde se desfasoara summitul G7 a fost instituita o zona interzisa de cativa kilometri patrati, inconjurata de un grilaj. Si peste 22.000 de politisti si soldati au fost mobilizati pentru a asigura securitatea mai-marilor lumii.
Protestatarii au tot felul de revendicari: unii sunt ostili globalizarii, altii s-au saturat de capitalism ori au revendicari ecologiste... Si cu totii se opun organizarii summitului G7 in Bavaria.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau