Marile supermarketuri plătesc în avans salariile casierilor şi lucrătorilor comerciali angajaţi în perioada sărbătorilor de iarnă

default

Dimensiune font:

| 23-11-2017 10:11

O nouă tendinţă a apărut pe piaţa muncii, pe fondul competiţiei crescute între angajatori pentru candidaţii valoroşi care sunt tot mai puţini pe piaţa locală: marile lanţuri de supermarketuri plătesc cu o lună înainte de începerea activităţii lucrătorii comerciali şi casierii, angajaţi în perioadele în care compania are nevoie acută de personal, cum ar fi sărbătorile de iarnă sau când se extinde masiv pe piaţă, consultanţii în resurse umane ai companiei Manpower, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa de recrutare.
 

 "Bonusurile la angajare nu sunt o inovaţie în recrutare, ele practicându-se de mulţi ani pe pieţele internaţionale, dar în România discuţia este de dată recentă şi nu sunt un fenomen răspândit. La nivelul managementului senior, preferinţa este mai degrabă spre negocierea unui pachet avantajos de ieşire, decât un bonus iniţial. În schimb, am întâlnit situaţii în care se acordă bonusuri de angajare în marile lanţuri de supermarketuri pentru poziţii de casier, lucrător comercial, în condiţiile în care aceştia sunt recrutaţi în perioade critice ale anului (decembrie - ianuarie) sau pentru extinderi rapide şi masive, ori în zone în care rata şomajului este foarte mică. Mai exact, compania este dispusă să-i angajeze şi să-i plătească cu o lună înainte de a începe activitatea propriu-zisă, pentru a se asigura că nu-şi va pierde candidaţii. Deocamdată însă bonusurile de angajare sunt mai degrabă o excepţie şi se folosesc pentru nevoi acute, ca să faciliteze victoria companiilor în acest război de gherilă pentru talente", a explicat pentru ECONOMICA.NET Manuela Drăghia, Director RPO la ManpowerGroup Solutions.

"În studiul ManpowerGroup privind Deficitul de Talente 2016/2017, am întrebat angajatorii care este strategia pe care o adoptă pentru a raspunde deficitului de talente care în ţara noastră este foarte accentuat, şi mai mult de jumatate ne-au spus că se orientează spre oferirea de avantaje şi beneficii suplimentare candidaţilor. În acest context, nu este de mirare că şi bonusurile de angajare au devenit un subiect de discuţie în dialogurile cu clienţii noştri. Deocamdată nu vorbim despre o practică larg răspândită, ci de cazuri particulare care vizează poziţii nişate, pentru care candidaţii potriviţi nu sunt foarte numeroşi, sau pentru care sunt greu de găsit. Bonusurile la angajare sunt însă o practică care începe să fie din ce în ce mai întâlnită, care este probabil să se extindă în perioada următoare pe fondul competiţiei crescânde privind atragerea celor mai buni candidaţi din piaţă, rolul acestor bonusuri de angajare fiind pe de o parte să facă oferta mai atractivă, iar pe de alta - să compenseze pierderea unor eventuale beneficii prin mutarea de la o firmă la alta", a spus pentru Economica Ana-Maria Butelanc, National Recruitment Manager la ManpowerGroup, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa românească de recrutare.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei