Mărmureanu, despre MARELE CUTREMUR şi zonele cele mai afectate: Ăsta care va fi, va fi mult mai adânc

default

Dimensiune font:

| 03-05-2015 10:07

Pe 4 martie s-au împlinit 38 de ani de la cutremurul care a devastat ţara: în 1977, pământul s-a zgâlţâit puternic la seismul de 7.2 pe Richter. Când va fi lovită ţara noastră de un nou cutremur este întrebarea românilor, dar şi a specialiştilor. Profesorul Gheorghe Mărmureanu a explicat într-un interviu, acordat în exclusivitate România TV, ce îi aşteaptă pe români.
 
Statistic analizele arată că într-un secol se produc două cutremure de magnitudine mai mare de 7. Prin urmare specialiştii în seismoligie se aşteaptă ca în perioada următoare să aibă loc un cutremur cu o magnitudine foarte mare şi la noi în ţară, chiar dacă nu se ştie exact momentul în care va avea loc.

"Ăsta care va fi va fi mult mai adânc. Va afecta mai puţin partea dinspre Bucureşti pot să va spun sigur, pentru că în 1940 a fost cutremur adânc 150 de km a avut o distribuţie a energiei către nord-est, iar în Bucureşti a căzut acel bloc Carta şi au mai fost câteva case mici care au încurcat-o, care au căzut, dar blocul carton a fost o proiectare nenorocită pentru că au greşit şi că proiectare şi că execuţie. Moldova este o zona care este afectată puternic. Ea şi la 77 a fost afectată, dar mai puţin decât Muntenia. Transilvania nu are nicio problema nu a avut treabă cu cutremurele româneşti", a precizat profesorul Mărmureanu privind cele mai afectate zone ale României.

De asemenea, el a atras atenţia la un amănunt important în caz de cutremur, cu ajutorul căruia fiecare om îşi poate salva viaţa.

"În momentul în care un om simte în casa lui o mişcare pe verticală puternică urmează în următoarele maximum 15 secunde mişcarea pe orizontală care este cea mai puternică pentru că de fapt este acelaşi cutremur doar că sunt alte unde sunt unde care sunt pe orizontala asta. Trebuie să ştie populaţia că are timp între momentele astea să îşi găsească un loc în casă", a explicat acesta.


Profesorul Gheorghe Mărmureanu susţine că activitatea seismică din Nepal este diferită faţă de cea din ţară noastră.

"Cutremurul din Nepal este total diferit de orice cutremur de mare adâncime din România pentru că cutremurele vrâncene sunt foarte adânci 80-200 km pe când acolo aţi văzut 15 km. Am avut un cutremur de 7.9 magnitudine pe scară moment seismic în 1802 şi nu s-a întâmplat nimic adică nu a murit nimeni este adevărat că au căzut foarte multe biserici acest cutremur din 1802 s-a simţit până la moscova fiind foarte adânc aria de distribuire a energiei seismice este foarte mare. Despre cutremure s-au spus multe, se spun multe şi se vor spune. Nimeni nu este capabil să ştie că este un cutremur mâine poimâine sau mai ştiu eu când. Cutremurele sunt imprevizibile au loc când nu te aştepţi", a spus seismologul.

România ar putea avea probleme serioase, în cazul unui sesim de peste 7. Motivul este acela că multe dintre clădirile construite în ultimii ani ar putea fi vulnerabile.

"Proiectarea în România este o problemă pentru că sistemul de control şi verificare este cumva de multe ori deficitar. După 1990 foarte multe companii din România şi din străinătate au proiectat structuri sau clădiri, dar folosind programe de calcul pentru cutremure de suprafaţă cum este cel de acum din Nepal, şi nu pentru
cutremure foarte adânci care înseamnă cu totul altceva. Sunt foarte mulţi constructori care de fapt nu sunt constructori, sunt nişte oameni care umblă după afaceri şi aici e o problema oamenii trebuie să se trezească când dau un ban pe ce dau. Cutremurul e cel care îţi da verdictul dacă ai făcut sau n-ai făcut bine. În Bucureşti dacă facem o analogie nu ai voie să construieşti o clădire că o trestie să o bată vântul în toate părţile pe când în focşani e invers", a adăugat profesorul. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei