Mii de pensii vor fi RECALCULATE. Preşedintele Iohannis a semnat două decrete de modificarea a Legii pensiilor

default

Dimensiune font:

| 17-11-2017 09:55

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi două decrete de promulgare a unor legi de modificare şi completare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

 

 

 
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi două decrete de promulgare a legilor de modificare şi completare a Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Este vorba despre: Decret privind promulgarea Legii pentru completarea articolului 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Primul decret semnat are legătură cu completarea articolului 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
"La articolul 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (6) se introduc trei noi alineate, alin. (7) – (9), cu următorul cuprins:
„(7) Persoanele ale căror drepturi de pensie anticipată parţială s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 – 16 iulie 2016, beneficiază de recalcularea pensiei prin aplicarea prevederilor alin. (4).
(8) Recalcularea prevăzută la alin. (7) se face la cererea persoanei interesate, iar drepturile de pensie recalculate se cuvin şi se plătesc începând cu luna următoare înregistrării acesteia la casa teritorială de pensii în evidenţele căreia se află dosarul de pensie al solicitantului.
(9) Prevederile alin. (7) şi (8) se aplică persoanelor care, până în luna depunerii cererii, inclusiv, nu au îndeplinit condiţiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă."

 

Al doilea decret semnat de preşedintele Iohannis are legătură cu Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Astfel, la articolul 114 alineatul (1), literele b), c), e), f) şi h) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„b) pensionarul, beneficiar al unei pensii anticipate sau al unei pensii anticipate parţiale, realizează venituri lunare aflându-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I. lit. a) şi b) sau pct. II.;
c) pensionarul de invaliditate sau pensionarul urmaş prevăzut la art. 84 lit. c) ori cel prevăzut la art. 86 alin. (1) nu se prezintă la revizuirea medicală obligatorie sau la convocarea Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă sau a centrelor regionale de expertiză medicală a capacităţii de muncă;
e) pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul I sau II de invaliditate, precum şi pensionarii urmaşi încadraţi în gradul I sau II de invaliditate, realizează venituri lunare aflându-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I. lit. a) şi b) sau pct. II.;
f) pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul III de invaliditate, precum şi copilul pensionar de urmaş, încadrat în gradul III de invaliditate, realizează venituri lunare aflându-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I. lit. a) şi b) sau pct. II., depăşind jumătate din programul normal de lucru al locului de muncă
respectiv;
h) soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, prevăzut la art. 86 - 88, realizează venituri lunare mai mari de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aflându-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I. lit. a) şi b) sau pct. II.;"
2. La articolul 114 alineatul (1), litera k) se abrogă.
3. Articolul 115 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 115. – (1) În sistemul public de pensii, reluarea plăţii pensiei/indemnizaţiei pentru însoţitor se face, la cerere, după cum urmează:
a) începând cu luna următoare celei în care a fost înlăturată cauza care, potrivit legii, a dus la suspendarea plăţii pensiei, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la data la care cauza suspendării a fost înlăturată;
b) începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea, dacă depunerea acesteia s-a făcut după expirarea termenului prevăzut la lit. a);
c) de la data începerii anului şcolar, în situaţia în care suspendarea plăţii pensiei s-a făcut în temeiul prevederilor art. 114 alin. (1) lit. g) şi alin. (2);
d) de la data suspendării, în cazul pensiei şi/sau a indemnizaţiei pentru însoţitor, suspendate în temeiul prevederilor art. 114 alin. (4).
(2) Plata drepturilor prevăzute la alin. (1) se face cu respectarea termenului general de prescripţie şi numai dacă între data suspendării şi data reluării plăţii nu a intervenit, conform legii, o altă cauză de suspendare sau de încetare a plăţii."
4. La articolul 118 alineatul (1), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 118. – (1) În sistemul public de pensii, pot cumula pensia cu venituri realizate din activităţi dependente, aşa cum sunt reglementate de Codul fiscal, indiferent de nivelul acestora, următoarele categorii de pensionari:"
5. La articolul 118 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
„e) pensionarii care realizează venituri în calitate de consilieri locali sau judeţeni."
6. La articolul 118, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (11) şi (12), cu următorul cuprins:
„(11) În sistemul public de pensii, pot cumula pensia cu venituri realizate din activităţi dependente, astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal, indiferent de nivelul acestora, cu excepţia celor realizate din situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I. lit. a) şi b) sau pct. II., următoarele categorii de pensionari:
a) pensionarii de invaliditate încadraţi în gradul I sau II de invaliditate, precum şi pensionarii de urmaş încadraţi în gradul I sau II de invaliditate;
b) pensionarii de invaliditate încadraţi în gradul III de invaliditate, precum şi copiii, pensionari de urmaş, încadraţi în gradul III de invaliditate;
c) pensionarii beneficiari ai unei pensii anticipate sau ai unei pensii anticipate parţiale;
d) soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş.
(12) În sistemul public de pensii, pensionarii pot cumula pensia cu venituri realizate din activităţi independente, astfel cum sunt reglementate de Codul Fiscal, indiferent de nivelul acestora."
7. La articolul 118, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, poate cumula pensia cu venituri din activităţi dependente, aflându-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I. lit. a) şi b) sau pct. II., dacă acestea nu depăşesc 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat."
Art. II. – În tot cuprinsul Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma „câştigul salarial mediu brut prevăzut la art. 33 alin. (5)" se înlocuieşte cu sintagma „câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat".

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei