ORA DE VARA 2015. România a trecut la ORA OFICIALĂ DE VARĂ

default

Dimensiune font:

| 29-03-2015 14:30

ORA DE VARA 2015. România a trecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, 28 spre 29 martie 2015, la Ora oficială de vară, ora Europei Orientale. Ceasurile s-au dat înainte, ora 3.00 devenind ora 4.00. Odată cu modificarea orei, diferența față de timpul universal (GMT) va fi de 3 ore. În restul anului, diferența orară față de ora meridianului Greenwich (GMT) este de două ore.
 

ORA DE VARA 2015. Prin această trecere, orarul de vară din România este corelat cu cel practicat în țările membre ale Uniunii Europene și se aplică pentru perioada cuprinsă între ultima duminică a lunii martie și ultima duminică a lunii octombrie (în 2015 — 25 octombrie), potrivit Agerpres.

ORA DE VARA 2015. Ora de vară a fost introdusă, în România, pentru prima dată în 1932. Până în 1939, a funcționat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, și prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale).

Din 1943, practica trecerii la Ora de vară a fost suspendată. În 1979, România a semnat Convenția fusurilor orare, iar, în 1997, prin ordonanță guvernamentală, orarul de vară a fost corelat cu cel practicat în țările UE.

ORA DE VARA 2015. Pe continentul european, schimbarea se face în toate țările, cu excepția Islandei, Belarusului și Rusiei. Schimbarea, însă, nu este simultană în toate țările, din cauza diferenței de fus orar. În unele țări, trecerea se realizează în prima duminică a lunii aprilie.

Prin introducerea Orei de vară, s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală a Soarelui și de reducerea folosirii luminii artificiale.

ORA DE VARA 2015. Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă într-o satiră, în care menționa că s-ar realiza o economie de lumânări prin folosirea luminii de dimineață a soarelui. Ideea folosirii Orei de vară este atribuită neozeelandezului George Vernon Hudson, entomologul care a susținut că ar avea nevoie de mai multă lumină pentru a studia insectele și a venit cu această idee în 1895.

Schimbarea orei a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva țări din Europa. Primii care au introdus Ora de vară au fost germanii, începând cu anul 1916 (între 30 aprilie — 1 octombrie). Au urmat britanicii, ce au introdus Ora de vară tot în 1916 (între 21 mai — 16 octombrie), apoi Belgia, Danemarca, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia.

La 31 martie 1918, Ora de vară a fost introdusă și în Statele Unite. Pentru o perioadă mai îndelungată, a fost aplicată în SUA, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 și 30 septembrie 1945.

La data de 13 aprilie 1966, legislativul american a impus respectarea Orei de vară la nivel național ("Daylight saving time" — DST sau "summer time"), din ultima duminică a lui aprilie, până în ultima duminică din luna octombrie. Douăzeci de ani mai târziu, președintele Ronald Reagan a semnat un act federal pe probleme de mediu, ce conținea și o prevedere care solicita conservarea energiei și respectarea Orei de vară.

De atunci, Ora de vară a rămas stabilită pe o perioadă de șapte luni, între echinocțiul de primăvară și cel de toamnă.

În prezent, Ora de vară este folosită în 69 de țări și de teritorii din întreaga lume, în timp ce 160 de țări și de teritorii nu recurg la schimbarea orei. Cel mai recent a renunțat la introducerea Orei de vară, Rusia, în 2014. Există multe state care au folosit sau folosesc doar experimental acest sistem orar.

China a utilizat experimental Ora de vară în perioada 1986-1991. De asemenea, țările ecuatoriale și tropicale nu aplică Ora de vară, deoarece durata zilei este egală de-a lungul anului.

rtv.net
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

Bancul Zilei

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei