Patru ani de închisoare pentru fratele lui Traian Băsescu
Dimensiune font:
Magistraţii Curţii de Apel Constanţa l-au condamnat, ieri, pe Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României Traian Băsescu, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care acesta a fost acuzat că ar fi primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel. Judecătorii au menţinut, în acelaşi dosar, decizia Tribunalului Constanţa în cazul lui Marian Căpăţână şi l-au condamnat pe acesta la trei ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la trafic de influenţă.
Instanţa a mai dispus confiscarea sumei de 265.000 de euro de la Marian Căpăţână, dar şi ridicarea sechestrului instituit pe bunurile lui Mircea Băsescu. Ieri după-amiază, Mircea Băsescu a şi fost încarcerat, la Penitenciarul Poarta Albă, din Constanţa. Acesta a fost condus cu maşina de către avocatul său, care consideră că decizia magistraţilor este una nedreaptă, dar o respectă. „În funcţie de excepţia invocată de domnul Mircea Băsescu şi care se va judeca pe 30 iunie la Curtea Constituţională şi în funcţie de motivarea instanţei de apel, care, cel puţin în aparenţă, pare contradictorie, vom vedea ce căi extraordinare de atac avem în ţară şi, eventual, la Curtea Europeană”, a declarat avocatul Nelu Taşcă. Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a abţinut ieri de la comentarii cu privire la decizia magistraţilor. „În privinţa condamnării fratelui meu nu am de făcut nici un comentariu, fiind o hotărâre definitivă a instanţei, indiferent ce cred eu”, a scris fostul preşedinte, pe Facebook. Dan CONSTANTINESCU
ANUNŢURI ZIARUL EVENIMENTUL ÎNCHIRIERI OFERTE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau