perchezitii- 0

Dimensiune font:

Percheziții de AMPLOARE în București și 7 județe din țară: 16 persoane, aduse pentru audieri

| 18-05-2017 11:19

 Poliţiştii din Argeş efectuează joi percheziţii în şapte judeţe şi în municipiul Bucureşti, la domiciliile unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale bănuite de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste un milion de lei. 

"Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice (...), sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, efectuează 28 de percheziţii la domiciliile unor persoane şi la sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale din judeţele Argeş, Vâlcea, Gorj, Neamţ, Iaşi, Dâmboviţa, Mehedinţi şi din Bucureşti. La activităţi participă şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Vâlcea, Gorj, Neamţ, Dâmboviţa, Mehedinţi şi Iaşi", se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.


Conform aceleiaşi surse, descinderile au loc într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală. 

"Din cercetări s-a stabilit că, în perioada ianuarie 2014 - august 2015, administratorul unei societăţi comerciale din Ştefăneşti, judeţul Argeş, ar fi evidenţiat în actele contabile achiziţii fictive de mărfuri de la societăţi comerciale de tip fantomă. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 1.025.000 de lei", se precizează în comunicat. 

După finalizarea percheziţiilor, 16 persoane vor fi conduse la sediul IPJ Argeş pentru audieri.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE S.C. Euro Continental Invest S.R.L. Iași, C.U.I. RO1969826, nr. de înreg. O.R.C. J22/929/1991, cu sediul social în mun. Iași, str. Hatman Sendrea, nr. 42B, jud. Iași, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L., desemnat prin Sentinţa civilă nr. 7/07.01.2015, pronunţată de Tribunalul Iaşi – Secţia II civilă - faliment, în dosarul nr. 12335/99/2011 (nr.vechi 621/2011), anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare în data de 25.10.2017, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, a următoarelor active: Nr. activ – Denumire și descriere active – Valoare de evaluare (lei, fără T.V.A.*) – Valoarea de pornire licitație (lei, fără T.V.A.*) Activ 1 – Lot 13 teren, curți construcții in st. de 2.665mp. și clădiri indistriale in sc. de 645,45mp situate în mun. Iași, b.dul Poitiers, nr. 10, zona industrială CUG, jud. Iași. Proprietatea dispune de utilitati, are acces la alee betonata si este pretabila pentru activitati industriale, comerciale si de productie. Cladirile sunt dezafectate. Se adaugă cote părți indivize din Lot 9, Lot 6 și Lot 2 în suprafață de 366,55mp si servitute de trecere pentru parcela CC1/1/1/1/2(600/1/1/1/1/2). – 780.805,94 – 663.685,05 Activ 5 – Lot 4, Lot 3 și Lot 1 teren curți construcții, st. 1.827mp situat în mun. Iași, b.dul Poitiers, nr. 10, zona industrială CUG, jud. Iași (zona ocupata de spatii logistice si industriale). Proprietatea dispune de utilitati, are acces la alee betonata, ce se ramifica din bld. Poitiers si este pretabila pentru activitati industriale, comerciale si de productie. Se adaugă cotă parte indiviză din Lot 2 în st. de 56,05mp si servitute de trecere pentru parcela CC1/1/1/1/2(600/1/1/1/1/2). – 282.172,62 – 239.846,73 Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 24.10.2017, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Licitaţia publică cu strigare va avea loc la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, pe data de 25.10.2017, ora 12.00 şi se va desfăşura în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi ale regulamentului de vânzare aprobat de adunarea creditorilor din data de 22.11.2016, respectiv 25.08.2017 Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 05.10.2017, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, documentele prevăzute în Regulamentul de vânzare si caietul de sarcini. Bunurile se vând libere de sarcini conform art. 85 din Legea nr. 85/2006 alin. 1. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00 – 16.00, până pe data de 24.10.2017, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: fax: 0232/212231; tel. 0232/243864; 0757544544. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. practician în insolvență, Lucian Andronic
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE Subscrisa EUROBUSINESS LRJ S.P.R.L.,cu sediul în Mun.Iaşi, Str.Zorilor,nr.11, Jud.Iaşi,în calitate de lichidator judiciar al debitoarei AYA SPORTS S.R.L.,astfel desemnat de instanţa Tribunalului Iaşi–Secţia a-II-a Civilă-Faliment în dosarul nr.1970/99/2009(nr.format vechi 96/2009),prin Sentinţa Comercială nr.585/25.05.2010,în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006,privind procedura insolvenţei,cu modificările şi completările ulterioare,coroborat cu prevederile Codului de Procedură Civilă,în măsura compatibilităţii,organizează licitaţie publică competitivă cu strigare, în ziua de 23.10.2017,ora 14:00,pentru valorificarea bunului imobil: Denumirea activului: – Preț de pornire a licitației(EUR,fără TVA) Proprietate rezidențială,casă de locuit P+1E+M,situată în Sat Răsboieni, Com.Țibănești, Jud.Iași,compusă din: – 22.994,00 Teren intravilan,categoria de folosință curți-construcții,în suprafață de 962,26 mp, identificat sub nr.cad.392,înscris în CF nr.237 a Com.Țibănești,Sat Răsboieni,T6,P1(380/1),Com.Țibănești,Jud. Iași; – 3.900,00 Corp clădire C1,cu destinație casă de locuit,în stare de degradare,cu regim de înălțime P+1E+M, identificat sub nr.cad.392-C1,înscris în CF nr.237 a Com.Țibănești, având:Sc=258,18 mp;Scd=516,36 mp;Su parter=170,48 mp;Su etaj=172,84 mp;Su mansard =66,78 mp și Su totală=410,1 mp – 19.094,00 Prețurile nu includ TVA.Urmează a fi făcută aplicabilitatea dispozițiilor art.292,(alin. 2),lit.F,din Noul Cod Fiscal,în măsura aplicabilității. În cazul în care la licitația din 23.10.2017,nu se va reuşi valorificarea bunului,aparţinând debitoarei,se vor organiza noi şedinţe de licitaţie,în aceleaşi condiţii,pe 30.10.2017,respectiv 06.11.2017,ora 14:00,la sediul lichidatorului judiciar.Persoanele care pretind vreun drept asupra activului ce urmează a fi scos la vânzare,au obligaţia,sub sancţiunea decăderii,să facă dovada acestui fapt până la data de 22.10.2017,29.10.2017 şi 05.11.2017,ora 12:00,la sediul lichidatorului judiciar.În conformitate cu prevederile art.53,din Legea nr.85/2006,bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator,în exerciţiul atribuţiilor sale,sunt dobândite libere de orice sarcini,precum ipoteci,garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie,de orice fel,ori măsuri asiguratorii.Modalitatea de valorificare a activului este licitaţie publică,cu strigare,competitivă,conform hotărârilor adoptate în Adunarea Creditorilor din data de 16.10.2017.Pasul de licitaţie stabilit este de 10% din preţul de pornire al licitaţiei,conform hotărârii Adunarii Creditorilor din data de 16.10.2017.Înscrierea la licitaţie se face cel târziu cu o zi înainte de data fixată pentru începerea licitaţiei,prin depunerea tuturor documentelor prevăzute în Regulamentul de organizare al licitaţiei.Garanţia de participare la licitaţie este în valoare de 5% din preţul de pornire a licitaţiei,sumă ce va fi depusă în contul de lichidare al debitoarei,nr.:RO67BRDE240SV83383702400,deschis la BRD GSG S.A.,suc.IașiÎn cazul câştigării licitaţiei garanţia se constituie avans,iar în caz contrar se va restitui licitantului.Dovada consemnării va fi ataşată ofertei de cumpărare,până la termenul stabilit pentru vânzarea la licitaţie publică.Detaliile privind documentaţia necesară în vederea participării la licitaţia publică şi modul de organizare a licitaţiei,precum şi descrierea bunului imobil supus procedurii de valorificare sunt expuse în Caietul de Sarcini care include Regulamentul de vânzare şi de organizare a licitaţiei şi care poate fi achiziţionat de la sediul lichidatorului judiciar.Potenţialii ofertanţi au obligaţia achiziţionării caietului de sarcini,aceasta fiind condiţie obligatorie privind participarea la licitaţie.Preţul caietului de sarcini este de 700 lei,fără TVA,plătibili în contul lichidatorului judiciar nr.: RO93BUCU1031215949892RON,deschis la Alpha Bank Iaşi,sau în numerar la sediul lichidatorului judiciar.Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar, pe www.lrj.ro, la tel/fax: 0232/220777, mobil 0733683702, mail: vanzari@lrj.ro.
 
Ce buget are România în 2018. Tăriceanu promite că ne încadrăm în deficitul de 3%
18/10/2017 19:06

 El a precizat că nu există "niciun risc de derapaj". "Pot să vă spun că proiectul va fi unul care se va incadra in limita deficitului maxim de 3%. Nu există risc de derapaj. Aici, si ...

O nouă lege pentru emiterea BULETINELOR ROMÂNILOR
18/10/2017 19:03

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 97 din 2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor romani a fost recent inregistrată pentru dez ...

Nouă restricție pentru elevi. Uite cu ce nu vor mai avea voie la școală!
18/10/2017 18:51

 Guvernantii vor să fie eliminate din scoli sau din apropierea lor, automatele de cafea si cele de dulciuri. Mai mult decat atat, nici magazinele cu alimente considerate nocive nu vor mai exista in curtea ...

Iranul, atac la adresa SUA:
18/10/2017 18:48

 "Ar fi o pierdere de vreme să reactionăm la prostiile spuse de vulgarul presedinte al SUA. SUA sunt furioase pentru că astăzi Republica islamică Iran le-a incurcat planurile in Liban, in Siria s ...

Liviu Dragnea, judecat de ICCJ pentru abuz în serviciu, a anunțat ce prag propune pentru acuzație
18/10/2017 18:47

 ”Nu fac recomandări in ce priveste legile Justitiei, dar o să spun un punct de vedere. Dacă ar fi dupa mine ar fi zero prag, dar inteleg ca e o decizie a Curtii Constitutionale”, a spus Dr ...

Inspecția Judiciară s-a sesizat în cazul controlului efectuat de instituţie la DNA
18/10/2017 18:45

 "Inspectia Judiciară s-a sesizat din oficiu ca urmare a afirmatiilor făcute de doamna inspector judiciar Elena Rădescu la un post de televiziune", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de ...

Iohannis: România sprijină ferm suveranitatea și integritatea teritorială ale Spaniei
18/10/2017 18:43

 Iohannis a subliniat caracterul excelent al relatiei de parteneriat strategic dintre cele două tări, fapt impărtăsit pe deplin de ministrul spaniol. "Presedintele Klaus Iohannis a reafirmat spri ...

Anunţ important de la METEO: Prognoză şocantă pentru această iarnă
18/10/2017 15:42

 Deja ne pregătim pentru ce e mai rău. Sistemul de alertă a populaţiei in caz de fenomene meteo extreme a fost aprobat printr-o ordonanţă de urgenţă şi urmează să fie implementat. Oraşele mari ...

Filmările pentru ,,Moromeții 2'' restricționează circulația în București
18/10/2017 14:41

 Circulaţia va fi restricţionată si pe Str. Doamnei la intersecţia cu str. Ion Ghica, in data de 22 octombrie, intre orele 16.00 şi 21.00. Pe 29 octombrie, intre orele 10.00 şi 19,00, se va inchide ...

Începe ofensiva americană! 100 de companii din SUA caută oportunități de investiții în România
18/10/2017 11:38

 Între firmele americane care vor participa la editia a zecea a Trade Winds se numără atat companii consacrate precum IBM, producătorul rachetelor Patriot — Raytheon, Kestral, Harris Corpora ...

 

 

 

Viva FM Iași

 

 

 

 

Viva FM Iași