Ponta a dat explicaţii judecătorilor despre tombolele lui Dragnea

default

Dimensiune font:

| 12-03-2015 07:00

Premierul Victor Ponta, alături de miniştrii Mircea Duşă şi Liviu Dragnea, au fost audiaţi ieri la Curtea Supremă în dosarul „Referendumul” 

Ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, a fost prezent ieri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde au fost audiaţi premierul Victor Ponta şi ministrul Apărării, Mircea Duşă, în dosarul Referendumului din 2012, organizat pentru demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu.
În faţa instanţei, liderul PSD Victor Ponta a declarat că a cunoscut sistemul de sms-uri aplicat de USL la referendumul din 2012 şi modul de funcţionare al aplicaţiei, susţinând însă că aceasta consemna doar prezenţa şi date din procesul-verbal, nu indica şi numărul de voturi cu „Da” sau „Nu”. Potrivit lui Ponta, încă de la alegerile prezidenţiale din 2009, PSD a decis să aibă un sistem paralel de verificare a prezenţei la urne, după un model brevetat anterior de PDL. „Când am devenit preşedinte PSD, am decis să avem acest sistem, folosit prima dată de PSD la alegerile locale din iunie 2012, apoi la toate tipurile de scrutin, inclusiv la cel din noiembrie 2014, la fel ca alte partide”, a spus Ponta, în faţa instanţei.
A fost implicat şi actualul şef al SRI
Întrebat dacă a participat la şedinţa Comitetului Executiv de partid care a aprobat acest sistem, Ponta a spus că, iniţial, în şedinţa USL a fost decis ca persoanele responsabile de campania pentru referendumul din 2012 să fie Liviu Dragnea (din partea PSD) şi Eduard Hellvig (din partea PNL, actualul şef al SRI). „Cunoşteam aplicaţia şi funcţionarea, cu sms-uri de la reprezentanţii noşti în secţii şi date încărcate în soft”, a spus Ponta, adăugând că principala condiţie în baza căreia USL a aprobat acest sistem a fost ca astfel să fie verificată doar prezenţa la vot, aşa cum procedau şi alte partide, sistemul permiţând şi transmiterea rezultatelor din procesele verbale consemnate în secţiile de votare, după închiderea urnelor, o „numărătoare paralelă” efectuată de asemenea de toate partidele, extrem de apropiată de rezultatele oficiale.

Citeşte şi Liberalii în ameninţă pe Nichita cu un referendum

Nu ştia de tombole
Legat de tombolele organizate pentru atragerea de votanţi la referendum, premierul a spus că nu îşi aminteşte decât că a cerut ca fiecare strategie locală să fie „conform legii”. În acest sens, Ponta a declarat că ştia doar de mitinguri, fiind posibil să fi existat şi alte decizii locale. Întrebat însă în continuare dacă ştia de vreo şedinţă pentru organizarea de astfel de tombole, Ponta a răspuns: „De tombole nu ştiu. Ştiu doar de mitinguri şi acţiuni de promovare pentru a se vota Da la referendum”, a declarat Ponta. Dan CONSTANTINESCU

* * *
„De tombole nu ştiu. Ştiu doar de mitinguri” – Victor Ponta, preşedintele PSD
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei