Ponta revine pe cai mari în PSD

default

Dimensiune font:

| 04-05-2016 06:00

În vreme ce Liviu Dragnea l-a nominalizat pe fostul premieri pentru preluarea şefiei Camerei Deputaţilor, PSD a început deja procedurile pentru debarcarea din această funcţie a „disidentului” Valeriu Zgonea 

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat că, „sufleteşte şi pragmatic”, şi-ar dori ca Victor Ponta să devină preşedintele Camerei Deputaţilor şi să meargă împreună în campanie. „Am stabilit cu Victor ca după Paşte să ne vedem să discutăm şi asta şi alte lucruri, pentru că funcţia de la Cameră nu e importantă în sine, avem de discutat mai multe lucruri, despre reimplicarea lui în partid, pentru că avem nevoie de el. El are nevoie de noi şi România are nevoie de refacerea echipei dintre noi doi. O să mă văd cu Victor şi o să discutăm”, a declarat Liviu Dragnea, într-o emisiune televizată. La rândul său, deputatul Victor Ponta a evitat ieri să precizeze dacă va accepta sau nu funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, menţionând doar că a discutat cu Liviu Dragnea „despre tot ceea ce este bine pentru PSD”. „Haideţi să nu stricăm surprizele. Vedem ce ministru îşi mai dă demisia astăzi şi după aia mai vorbim şi despre alte lucruri. O să discutăm şi o să luăm decizii împreună. Decizii înţelepte. Da, am vorbit cu Liviu. Am discutat cu Liviu tot ceea ce este bine pentru PSD şi pentru alegătorii noştri, ai USL. Îi susţin pe toţi candidaţii PSD şi pe cei ai ALDE”, a declarat Ponta.
Demersuri pentru debarcarea lui Zgonea
Deputaţii PSD au decis, ieri, în unanimitate, prezentarea la Biroul permanent a solicitării de revocare a lui Valeriu Zgonea de la şefia Camerei Deputaţilor. Liderul grupului PSD din această cameră, Marian Neacşu, a spus însă că nu s-a discutat şi despre un posibil înlocuitor, susţinând că pentru aceasta este nevoie şi de o decizie politică în partid. Potrivit acestuia, „un singur argument este însă cât se poate de evident” în privinţa lui Valeriu Zgonea, că acesta nu mai este membru al PSD. În ceea ce-l priveşte, Valeriu Zgonea nu a comentat prea mult despre nominalizarea lui Ponta pentru şefia Camerei Deputaţilor, revenind însă cu unele comentarii cu privire la propria excludere din PSD. „Victor Ponta a fost preşedintele PSD. A fost nominalizat de preşedinte pentru funcţia de prim-ministru şi apoi ales de Parlamentul României pentru funcţia de prim-ministru. Un guvern performant şi în cifre şi în statistici naţionale şi internaţionale, dar şi în viaţa de zi cu zi a fiecărui român. A performat acolo unde a fost. În rest, nu pot să comentez. Este dreptul fiecărui membru al Camerei Deputaţilor să acceadă la această funcţie de preşedinte al Camerei Deputaţilor”, a afirmat Zgonea. În schimb, acesta susţine că nu a primit niciun document oficial privind excluderea sa din PSD. „Este important pentru fiecare dintre noi să vedem ce se întâmplă în interiorul unui partid şi cum foarte uşor un membru de partid, care îşi exprimă opinia, poate fi sancţionat. În rest, şi eu aştept din partea conducerii PSD, pe care o respect, o decizie, un document care să ne explice tuturor cum poate fi sancţionată libertatea de expresie în 2016 într-un partid democratic în România”, a declarat Valeriu Zgonea. Dan CONSTANTINESCU

„Mâine - poimâine, mă gândesc că, aşa cum am fost dat afară, şi preşedintele partidului poate fi dat afară atunci când exprimă o altă opinie” – Valeriu Zgonea
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei