Primăvară în februarie. Cum va fi vremea la începutul săptămânii

default

Dimensiune font:

| 08-02-2016 11:26

Luni, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în prima decadă a lunii februarie, cu precădere în regiunile intracarpatice, astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, mai ales spre seară în vest şi nord-vest. Vântul va avea unele intensificări la munte, dar şi în partea de vest şi est a teritoriului.
 

 BUCUREŞTI

Şi în Bucureşti avem parte de soare, vânt cel mult moderat şi în jur de 8 grade la amiază.

MUNTE

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în prima decadă a lunii februarie. La amiaza va fi 8 grade la Paltinis (16 cm) si la Preadeal (18), 2 grad la Semenic (7), 7 grade la Sinaia 1500 (25), 4 grade la Arieseni ( 42 cm) si 2 grade la Vf. Toaca (39) din masivul Ceahlau. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, îndeosebi noaptea în Carpaţii Occidentali şi nordul Carpaţilor Orinetali, unde pe arii restrânse vor cădea precipitaţii slabe, sub formă de ploaie, iar catre dimineata, la altituni mari, si sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în zona înaltă. Dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni, izolat va fi ceata.

REGIUNI

Vreme în general frumoasă şi caldă în regiunile intracarpatice, în special în cele vestice unde maximele sunt cuprinse între 12 şi 14 grade. Spre seară pot sa apara unele înnorări în Crişana şi Maramureş. Vântul suflă cu putere în vest.

În sud tot cald, dar maximele se opresc la 7… 10 grade. Cerul este predominant însorit, în afară de primele ore ale zilei, când în zonele joase poate fi ceaţă.

În Dobrogea vreme placută, cu soare şi maxime de 6 grade la Tulcea şi 5 la Constanţa, dar şi cu condiţii de ceaţă dimineaţa. Temporar vântul se poate intensifica.

Şi în Moldova vremea este în general frumoasă şi mai caldă decât ar fi normal, cu maxime de 5….6 grade in toata regiunea. Vântul prinde putere peste zi.

VREMEA PE 2 ZILE

Marți, vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit la această dată; temperaturile maxime se vor încadra între 6 grade la Miercurea Ciuc şi 15, poate si 16 grade în vestul teritoriului (Timisoara 15). În regiunile din vestul, nord-vestul şi centrul ţării vor fi înnorări temporare, pe arii restrânse va ploua slab, iar în zona montană înaltă precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar în zonele joase de relief, dimineaţa, izolat va fi ceaţă. Vântul va avea intensificări în regiunile vestice şi la munte dar izolat si temporar si în est şi în centru.

În Bucureşti valorile de temperatură vor fi mult mai ridicate decât cele normale în această perioadă din an : -3...-1 grad dimineata cind mai sunt conditii de ceata si 10-11 grade la amiaza. Cerul va fi variabil iar vântul va fi slab.

Miercuri valorile termice se vor menţine mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a teritoriului, dar vremea va deveni în general închisă. Aria ploilor se va extinde treptat dinspre regiunile vestice şi va cuprinde aproape toata ţara. Cantităţile de apă pot fi insemnate cel mai probabil în zonele montane şi submontane. La munte vor fi si lapovite si ninsori. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în sudul Banatului şi pe crestele montane unde va sufla tare, viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 grade in depresiunile transilvane şi 14 grade la Giurgiu si Calarasi. În zonele joase de relief, mai ales din Moldova, Bărăgan şi Transilvania, dimineaţa, pe arii restrânse va fi ceaţă.

Miercuri în Bucureşti dimineata vor fi condiţii de ceaţă. Cerul va fi noros dar ploaia se amina pentru noaptea. Vântul va avea unele intensificări. Temperatura se mentine mai ridicata decât ar fi normal pentru această perioadă. -2...0 grade dimineata si in jur de 11 grade la amiaza.

TENDINŢĂ

In prima parte a saptaminii circulatia atmosferica deasupra tarii noastre se mentine dinspre sud si aduce de acolo mase de aer mai cald. Temperatura va fi prin urmare in crestere astfel ca vremea este mai calda decit normal in decada intiia a lui februarie in toata tara dar in special in vest, centru si sud. 14-15 grade se asteapta in vest si in Lunca Dunarii. Miercuri insa, chiar daca este cald, aspectul vremii se achimba : norii si precipitatiile acopera treptat tara dinspre vest. Este drept ca traversarea tarii de catre sistemul noros respectiv nu dureaza mai mult de 24 de ore dar in acest interval se pot acumula si cantitati de apa insemnate cel mai probabil in zonele montane si sub montane. Dupa trecerea sistemului, vremea se raceste putin (corespunzator trecerii zonei de albastru peste tara) dar tot calda ramine pentru aceasta data asa cum dealtfel se va mentine pina la sfirsitul saptaminii cel putin.

realitatea.net

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei