PSD vrea să-l înfunde pe „mafiotul” Băsescu
Dimensiune font:
Social-democraţii vor să depună o plângere penală, ca răspuns la atacul preşedintelui la adresa Gabrielei Vrânceanu Firea
Parlamentarii din partidele coaliţiei de guvernare vor înainta astăzi o plângere penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu, pentru infracţiunea de ameninţare şi cea de şantaj la adresa senatorului PSD Gabriela Firea. Anunţul a fost făcut chiar de către liderul PSD, premierul Victor Ponta, care acuză un „atac mafiot” efectuat de către Traian Băsescu împotriva colegei de partid Gabriela Firea. Premierul a precizat totodată că va fi sesizată şi conducerea Parlamentului European cu privire la atitudinea preşedintelui Traian Băsescu faţă de senatorul social-democrat. „Doamna Firea, ca parlamentar, face parte din Comisia de anchetă care anchetează toate ilegalităţile - spălarea de bani, evaziunea fiscală comisă de Traian Băsescu - a fost ameninţată, ea şi familia”, a informat Ponta.
Supărat pe Comisia Nana
În opinia sa, prin afirmaţiile la adresa fostei vedete a trustului Antena, preşedintele Băsescu a încercat să intimideze parlamentarii care fac parte din Comisia Nana, constituită pentru verificarea modului în care preşedintele a intrat în posesia a 300 de teren arabil. „Instituţiile statului şi Justiţia trebuie să îl tragă la răspundere indiferent de cine este omul care comite faptele de ameninţare şi şantaj. Asemenea atitudini mafiote, într-o ţară membră a UE şi NATO, care are o separaţie a puterilor în stat, un sistem de justiţie independent, sunt absolut inacceptabile”, a completat premierul. Acesta a anunţat că Parchetul a deschis deja un dosar privitor la „afacerea Nana”, întrucât „s-au încălcat multe legi în ceea ce priveşte achiziţia terenurilor”. Reacţia liderului PSD vine după ce preşedintele Traian Băsescu a declarat, în cadrul unei emisiuni televizate, că senatorul Gabriela Firea ar face mai bine „să se uite pe moşia soţului ei, unde este primar, că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu-i atentă”.
„Din decembrie încolo, Traian Băsescu va da socoteală în faţa Justiţiei pentru actele sale” – Victor Ponta
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau