Războiul pe Ordonanţa 13 continuă

 Curtea Constituţională a motivat ieri decizia privind existenţa conflictului juridic între DNA şi Guvern în ce priveşte controlul legalităţii actelor normative * motivarea a stârnit critici inclusiv în rândul membrilor Curţii

Curtea Constituţională a statuat ieri, în motivarea privind conflictul juridic de natură constituţională între DNA şi Guvern, că reprezintă singura autoritate abilitată să efectueze controlul asupra ordonanţelor simple şi a OUG, nicio altă autoritatea neavând competenţă în acest domeniu. Potrivit CCR, din punct de vedere formal, al autorităţii emitente, atât legislaţia secundară (hotărârile de Guvern), cât şi legislaţia primară (ordonanţele simple şi de urgenţă), reprezintă acte administrative, iar dreptul comun în materia controlului actelor administrative îl constituie Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, care prevede la art.1 alin.(1) că „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.
De asemenea, în motivare se precizează că, prin derogare de la regula de drept comun, ordonanţele simple sau de urgenţă ale Guvernului nu sunt supuse controlului de legalitate efectuat de instanţa judecătorească de drept comun, ci, în virtutea calităţii lor de acte de reglementare primară, deci echivalente legii, sunt supuse controlului de constituţionalitate consacrat de art.146 lit.d) din Constituţie.
De asemenea, Curtea consideră că cercetarea aspectelor de legalitate a ordonanţelor simple sau de urgenţă ale Guvernului vizează exclusiv raportarea la Legea fundamentală, care consacră procedura de adoptare a acestui tip de act normativ, precum şi drepturile şi libertăţile fundamentale pe care conţinutul acestuia trebuie să le respecte. „Or, în temeiul art.142 alin.(1) din Constituţie, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Legii fundamentale, iar, potrivit art.1 alin.(2) din legea nr.47/1992, aceasta este unica autoritate de jurisdicţie constituţională din România”, se mai arată în motivarea CCR.
Livia Stanciu este de altă părere
Judecătorul CCR Livia Stanciu, fostă preşedintă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precizează, în opinia separată la decizia CCR de constatare a conflictului DNA-Guvern, că CCR ar fi trebuit să constate că nu există conflict deoarece „nu se poate stabili o imixtiune a Ministerului Public în exercitarea competenţei Guvernului de iniţiere şi adoptare a OUG 13”. „În dezacord cu soluţia pronunţată cu majoritate de voturi de CCR, consider că CCR ar fi trebuit să constate că în cauză nu există un conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public-PÎCCJ-DNA şi Guvern, deoarece, faţă de stadiul actual al anchetei penale, nu se poate stabili o imixtiune a Ministerului Public în exercitarea competenţei Guvernului de iniţiere şi adoptare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.13/2017”, precizează judecătorul CCR Livia Stanciu. Ea consideră că CCR trebuia să verifice dacă „acţiunea procurorilor”, respectiv actele concrete realizate de aceştia, în această cauză, au depăşit competenţa constituţională a Ministerului Public, încălcând-o pe cea a Guvernului de adoptare a unui act normativ concret, şi apoi să statueze, pentru viitor, asupra competenţei celor două autorităţi publice părţi în conflict.
Potrivit judecătorului CCR Livia Stanciu, controlul de oportunitate şi cel de legalitate al OUG interferează, iar dimensiunea legalităţii şi a controlului circumscris acesteia cuprinde şi controlul respectării legii penale în procesul de adoptare a acestei categorii de acte normative. Dan CONSTANTINESCU