Inainte de alegeri Gândul v-a propus un experiment unic în România ultimilor 25 de ani: ziua votului online. Urnele virtuale au fost deschise pentru 24 de ore în care utilizatorii de internet au putut să spună DA unuia dintre cei 14 candidaţi înscrişi în cursa pentru Cotroceni, ca un antrenament pentru votul real la alegerile prezidenţiale de duminică.
URMĂREŞTE AICI O DEZBATERE EVENIMENT GÂNDUL LIVE
După 24 de ore de vot, urnele virtuale s-au închis, liberalul Klaus Iohannis fiind candidatul care a strâns cele mai multe voturi ale participanţilor la ziua votului online, fiind ales de utilizatori „preşedintele Internetului”. Pe locul al doilea s-a clasat Monica Macovei, candidat independent la alegerile prezidenţiale 2014. Au votat 30.564 de persoane.
CLASAMENTUL COMPLET
Klaus Iohannis - 49,58%
Monica Macovei -35,60%
Victor Ponta -3,29%
Elena Udrea - 3,01%
Corneliu Vadim Tudor - 1,97%
Aş vota, dar n-am cu cine - 1,84%
Călin Popescu Tăriceanu - 1,80%
William Brînză - 077%
Dan Diaconescu - 0,63%
Teodor Meleşcanu -0,43%
Kelemen Hunor - 0,39%
Gheorghe Funar - 0,26%,
Mirel Mircea Amariţei - 0,20%
Zsolt Szilagyi - 0,16%
Constantin Rotaru - 0,09%
Experimentul pe care vi l-am propus a reprezentat un antrenament pentru votul real, dar şi o imagine a felului în care românii cu acces la Internet votează, şi nu un rezultat final al votului care alege preşedintele României. Gândul susţine că pentru o legitimitate cât mai mare a alegerilor, numărul românilor care merg la vot trebuie să fie cât mai mare.
Exerciţiul la care v-am provocat să participaţi cu doar trei zile înainte de alegerile prezidenţiale 2014, a fost justificat şi de o realitate statistică. În România, există 9.642.427 de utilizatori de internet, peste două treimi, respectiv 6.613.000, în mediul urban unde, la ultimele runde de alegeri prezenţa a fost inferioară celei din mediul rural, unde rata de penetrare a internetului este puţin peste 30%, respectiv 3.029.427 utilizatori.
Potrivit datelor Autorităţii Electorale Permanente, care pentru prima dată la alegerile europarlamentare a furnizat public defalcat numărul total al alegătorilor din urban şi rural, la scrutinul pentru Parlamentul European la urne s-au prezentat mai puţin de o treime dintre votanţii din mediul urban, respectiv 3.020.485 din 10.528.007. În rural, rata de participare a fost superioară, la vot venind 2.866.449 persoane din cele 7.772.369 cu drept de vot, reprezentând un procent de 36,88%.Statistic, uitându-ne doar la cifre, la alegerile europarlamentare numărul alegătorilor din mediul urban care s-au prezentat la vot nu atinge nici măcar jumătate din numărul utilizatorilor de internet din oraşe.
Raportul urban-rural este valabil şi în cazul rundelor electorale anterioare. La alegerile parlamentare din 2012, 40,49% dintre alegătorii de la oraşe au mers la vot, în vreme ce la ţară rata de participare a fost de 43,4%. La prezidenţialele din 2009, în mediul urban, la primul tur, au ieşit la vot 51,5% dintre electori, iar în rural 56,3%. În turul II, raportul a fost 54,72% - 60,11%.
Creşte numărul de alegători, scade prezenţa la vot
De la nivelul record de 86,19%, înregistrat la primul scrutin de după 1989, când un număr 14.826.616 de alegători s-au prezentat la urne, la o prezenţă de doar 54.37%, asigurată de 9.946.748 alegători, la primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2009.
CLICK pentru a mări
1990. La scrutinul pentru alegerea Preşedintelui din 20 mai 1990, desfăşurat simultan cu alegerile parlamentare, din numărul total de 17.200.722 alegători, s-au prezentat la vot 14.826.616 (86,19%).
1992. Următoarele alegeri prezidenţiale s-au desfăşurat, în 1992, în două tururi de scrutin, primul în data de 27 septembrie, în paralel cu alegerile parlamentare, şi al doilea în data de 11 octombrie. În primul tur, din cei 16.380.663 alegători, şi-au exprimat opţiunea prin vot 12.496.430 cetăţeni, fiind înregistrată o prezenţă de 76.29%. La turul de scrutin care a decis Preşedintele, au votat 12.153.810 cetăţeni, prezenţa scăzând la 73.23%.
1996. În alegerile prezidenţiale din anul 1996, prezenţa la vot în primul tur, organizat în 3 noiembrie, simultan cu cele parlamentare, din 17.218.654 de alegători înregistraţi au votat 13.088.388, respectiv 76,01%. La al doilea tur de scrutin, din 17 noiembrie, prezenţa la vot a scăzut uşor, la 75.90%, la une prezentându-se 13.078.883 cetăţeni cu drept de vot.
2000. Următoarele alegeri prezidenţiale au fost organizate în anul 2000, în două tururi de scrutin, la 26 noiembrie, simultan cu alegerile parlamentare, respectiv 10 decembrie. În primul tur, din 17.699.727 de alegători înregistraţi în liste au votat 11.559.458 (65,31%), iar în al doilea tur – 10184715 (57.50%).
2004. La scrutinul din 2004 pentru alegerea Preşedintelui, organizat, de asemenea, în două tururi - dintre care primul s-a desfăşurat, 28 noiembrie, în paralel cu alegerile parlamentare, iar altul în data de 12 decembrie - un număr de 18.449.676 alegători au fost înscrişi în liste. Din aceştia, 10.794.653 au votat la prima rundă a alegerilor (58.51%) şi 10.112.262 în cea de-a doua (55.21%).
2009. Alegerile din anul 2009 au fost primele care s-au organizat independent de scrutinul pentru alegerea membrilor Parlamentului. De această dată, însă, primul tur de scrutin, din 28 noiembrie, s-a desfăşurat simultan cu cu referendumul naţional privind parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la maximum 300. În primul tur, din cei 18.293.277 alegători înscrişi în listele electorale, s-au prezentat la vot 9.946.748 (54.37%), iar în turul II, care a avut loc în data de 6 decembrie, - 10.620.116 (58.02%). La primul tur de scrutin, şi-au exprimat opţiunea prin vot 51,50% din alegătorii înscrişi în listele electorale îm mediul urban şi 56,30% în mediul urban, potrivit estrimărilor făcute de INS în ziua alegerilor, pe baza unui eşantion reprezentativ format din 6.011 secţii de votare, cu marjă de eroare de +/- 3%.
Demersul Gândul face parte din campania VOTEŞTI din cadrul proiectului VREAU PREŞEDINTE, iar Gândul susţine că pentru o legitimitate reală, numărul românilor care merg la vot duminică, la a alegerile prezidenţiale 2014 trebuie să fie cât mai mare.
Adauga comentariul tau