Se dublează alocația pentru copii. Câți bani primesc copiii de la stat în restul Europei

default

Dimensiune font:

| 01-06-2015 11:10

Președintele Klaus Iohannis va promulga dublarea alocațiilor pentru copiii tocmai de 1 iunie, ca un cadou făcut de Ziua Copiilor, după ce deputații au votat miercuri un amendament propus de PNL prin care alocațiile de stat au crescut de la 42 la 84 de lei.
 

 Alocații copii. Deputații au adoptat, miercuri 28 mai, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.65/2014 cu un amendament al PNL care prevede ca alocația de stat pentru copii să crească de la 42 la 84 de lei.

Alocații copii. Președintele Klaus Iohannis a anunțat că va promulga noua lege tocmai de Ziua Copilului, în timp ce premierul Victor Ponta a venit cu ideea unor alocaţii diferenţiate pentru copii, în funcţie de veniturile părinţilor. Ministerul Muncii a cerut opinia Curţii Constituţionale pe această temă.

Alocații copii. În timp ce copiii din România de peste 2 ani vor primi de la stat suma de 18 euro pe lună, încelelalte state din UE sumele sunt mult mai mari, părinții fiind stimulați să susțină natalitatea.

În Olanda, alocaţia standard pentru copii creşte o dată cu vârsta copilului şi se acordă trimestrial. Până la vârsta de 5 ani, fiecare copil primeşte 191 euro la trei luni (63 euro pe lună), dacă are între 6 şi 11 ani, primeşte 232 euro pe trimestru (77 euro), iar după 11 ani, până la 17 ani statul olandez îi alocă 273 euro (91 euro lunar).

 

Copiii olandezi se pot încadra şi la o indemnizaţie suplimentară - aşa numitul Child Budget, sumă acordată lunar de Guvern, cu un cuantum variabil în funcţie de anumite condiţii.
În Italia, alocaţia lunară ajunge la 258 euro pe lună, iar în Suedia alocaţiile variază între 120 euro şi 218 euro per copil, în funcţie de numărul de copii din familie.

În Marea Britanie, sunt mai multe tipuri de indemnizaţii acordate copiilor. Există o alocaţie standard (Child Benefit), care reprezintă aproximativ 100 euro pentru primul copil şi câte 65 euro pentru ceilalţi copii.

La aceşti bani se adaugă aşa-numitul Child Tax Credit, alcătuit dintr-o sumă fixă echivalentă a 646 euro pe an (54 euro lunar), plus o sumă variabilă, dependentă de anumite condiţii şi venituri, dar care poate ajunge la 3.226 euro pe an (268 euro lunar).

Mai există şi un fond special în care statul britanic depune bani pentru un copil până la vârsta de 18 ani, fără posibilitatea de a fi scoşi mai devreme. Suma poate ajunge la echivalentul a 4.400 euro pe an (366 euro lunar).

În Irlanda, alocaţia pentru fiecare copil este de 130 euro (în cazul primilor trei născuţi) şi de 140 euro de la al patrulea copil în sus. Ca şi britanicii, irlandezii mai acordă şi alte subvenţii şi ajutoare copiilor care pot dubla sau chiar tripla această sumă.

Ungaria alocă 63 de euro lunar copiilor; chiar şi Bulgaria dă mai mulţi bani: 13 euro lunar.

Germania plăteşte câte 164 euro pentru primul copil şi măreşte susţinerea până la 170 euro pentru al treilea.

În Finlanda, alocaţia pentru priimul copil este de 104 euro pe lună, pentru al doilea copil de 115 euro şi ajunge la suma de 189 euro pentru al cincilea copil.

Copiii din România sunt mai săraci decât adulții

În România sunt 3,74 milioane copii, la o populaţie de 20 de milioane locuitori, procentul copiilor în risc de sărăcie și excluziune socială fiind de 48,5%, pe locul doi în Uniunea Europeană, după Bulgaria 51,5%, dar la mare distanţă de media europeană 27,7% (conform Eurostat).

Conform INS, în 2013, rata sărăciei relative în rândul copiilor este de 32,1%, semnificativ mai ridicată decât cea a populaţiei adulte, 21,5% (18-64 ani) sau în vârstă, 15% (65 de ani şi peşte). Astfel că rata deprivării materiale severe, în rândul copiilor, comparativ cu populaţia adultă, era de 34,1%, la nivelul anului 2013 (INS).

Pentru ameliorarea acestei situații injuste la adresa copiilor, mărirea alocației de stat pentru copii reprezintă una dintre măsurile esențiale ce poate înregistra un impact pozitiv imediat.

realitatea.net

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei