Se fac pregătiri pentru întoarcerea MASIVĂ a românilor din STRĂINĂTATE

default

Dimensiune font:

| 22-07-2016 12:23

 Românii stabiliţi în Marea Britanie au început să caute tot mai intens locuinţe în România, după decizia britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană. Căutările de proprietăţi generate de aceştia pe portalul de anunţuri imobiliare.ro au crescut cu peste 63% în ultimele două luni, comparativ cu intervalul similar al anului precedent.

Căutările venite de la utilizatori din afara României s-au majorat, per ansamblu, cu circa 25% în aceste două luni, însă cele venite din Marea Britanie sunt mult peste acest nivel de creştere. Spre comparaţie, pe locul al doilea în

 
 clasamentul celor mai mari creşteri se situează Germania (+33%), Franţa (+26%), apoi Spania (+20%), respectiv Italia (+16%). Românii din Italia râmăn însă lideri în ceea ce priveşte volumul căutărilor.

 

Din punct de vedere a volumului de căutări, Marea Britanie se situează pe locul al doilea într-un clasament realizat pe primele şase luni ale acestui an. În ultimele 30 de zile, acesta şi-a menţinut poziţia secundă, însă la o diferenţă foarte mică faţă de volumul căutărilor generate din Italia, deşi numărul românilor stabiliţi în Italia este net superior, potrivit datelor imobiliare.ro

La nivel de oraş însă, Londra a generat cele mai multe căutări de locuinţe în prima jumătate din 2016 – aproape cât Roma şi Milano la un loc. Pe următoarele locuri se află Germania, unde locuitorii din Munchen sunt cei mai activi; Spania, unde Madridul este vârf de lance şi Franţa.

Ce fel de proprietăţi vor românii din afara ţării?

Cele mai multe căutări din afara ţării (aproximativ 26,4% din total) au fost îndreptate asupra Bucureştiului şi judeţului Ilfov, pe următoarele locuri situându-se judeţele aferente marilor oraşe ale ţării: Constanţa (8,75%), Braşov (8,2%), Timiş (7,6%), Cluj (7,2%) şi Iaşi (5,2%), potrivit datelor imobiliare.ro. Vizitatorii din Marea Britanie au fost concentraţi pe aceleaşi judeţe, ordinea priorităţilor fiind însă uşor diferită: Bucureşti-Ilfov (25%), Constanţa (8,7%), Iaşi (7,9%), Braşov (7,8%), Cluj (6,5%) şi Timiş (4,7%).

Pe tipuri de proprietăţi, cei mai mulţi dintre vizitatorii din Marea Britanie (circa 63%) sunt interesaţi de apartamente, 30% de vile, 5,5% de spaţii comerciale şi 1,5% de terenuri. Ca preţ, 95,4% dintre căutătorii de apartamente ar vrea o proprietate de până la 60.000 de euro, în vreme ce 3,6% ar putea plăti între 60.000 şi 80.000 de euro şi doar 1% şi-ar permite o casă de peste 80.000 de euro.

Căutările din Italia, pe de altă parte, sunt împărţite astfel: 60,5% spre apartamente, 34% spre vile, 1,5% spre spaţii comerciale şi 4% spre terenuri. Pe segmentul apartamentelor, 95,4% ar putea plăti până la 60.000 de euro, 3,2% s-ar încadra între 60.000 şi 80.000 de euro, iar 1,4% ar putea depăşi acest nivel.

În ceea ce priveşte utilizatorii din Germania, 46% îşi îndreaptă atenţia spre apartamente, 30% spre vile, 19% spre spaţii comerciale şi 5% spre terenuri. La capitolul apartamente, 95% ar avea un buget de până la 60.000 de euro, 3,4% s-ar încadra între 60.000 şi 80.000 de euro şi doar 1,6% ar putea trece de 80.000 de euro.

Vizitatorii din Spania, pe de altă parte, sunt interesaţi, în proporţie de 58%, de apartamente, 30% de vile, 7% de spaţii comerciale şi 5% de terenuri. Ca buget pentru un apartament, 96% ar avea până la 60.000 de euro, 3% ar dispune de 60.000-80.000 de euro şi 1% ar putea depăşi cea din urmă sumă.

Cât despre căutările din Franţa, 78,2% sunt îndreptate spre apartamente, 10,2% spre vile, 10% spre spaţii comerciale şi 1,6% spre terenuri. 98% dintre vizitatori şi-ar permite să plătească până la 60.000 de euro pentru un apartament, în timp ce 1,4% s-ar încadra între 60.000 şi 80.000 de euro şi doar 0,6% ar avea un buget de peste 80.000 de euro.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei