Se încing spiritele pe autonomie
Dimensiune font:
Oficialii statului vecin nu consideră nimic anormal în solicitările etnicilor maghiari privind autonomia * partea română consideră însă că aceste declaraţii încalcă tratatului politic dintre cele două ţări
Potrivit oficialilor de la Budapesta, în privinţa autonomiei teritoriale, Guvernul României riscă să declanşeze dispute cu propriii cetăţeni mai degrabă decât cu Ungaria, având în vedere că în acest caz este vorba de un efort făcut în principal de cetăţeni români de etnie maghiară. Afirmaţia aparţine Ministerului Afacerilor Externe din ţara vecină, prin purtătorul său de cuvânt, Anna Nagy. Potrivit acesteia, problematica acordării autonomiei nu încalcă Tratatul de bază româno-ungar, în contextul în care documentul stipulează că situaţia minorităţilor etnice este „o chestiune bilaterală”. „Ungaria a arătat foarte clar că situaţia minorităţii maghiare din România nu reprezintă o afacere internă a României, iar fostul ministru de Externe Janos Martonyi a reiterat acest lucru cu ocazia vizitei la Bucureşti efectuate în martie anul trecut”, a subliniat Anna Nagy. Cu toate acestea, oficialul ungar arată că, după cum consemnează şi istoria, autonomia nu poate fi obţinută fără susţinerea statului-mamă. „Iniţiativele Ungariei nu vizează obţinerea autonomiei teritoriale. Acest lucru este adesea interpretat greşit de partea română”, insistă oficialul ungar.
O violare a tratatului politic
Poziţia părţii ungare vin în urma unor declaraţii făcute cu o zi în urmă de ministrul român de Externe Titus Corlăţean, potrivit căruia afirmaţiile liderilor politici care îndeamnă la autonomii pe criterii etnice pun sub semnul întrebării valabilitatea Tratatului politic dintre România şi Ungaria, semnat în 1996, putând însemna chiar o încălcare a acestuia. „Este o chestiune foarte gravă sau poate însemna chiar o violare, o contestare a acestui Tratat”, a declarat Corlăţean, la Universitatea de vară de la Izvorul Mureşului. În acest sens, Corlăţean le-a sugerat oficialilor din Ungaria să recitească Tratatul politic de bază şi să respecte angajamentul internaţional asumat „solemn” de statul ungar, afirmând că regula stabilită în plan internaţional prin tratate, prin normele juridice obligatorii, este că statul pe teritoriul căruia trăiesc minorităţile este singurul care are dreptul şi obligaţia de a gestiona situaţia de pe teritoriul său şi de a adopta măsuri care să asigure prezervarea identităţii minorităţilor. „Este o sarcină de care statul român s-a achitat cu brio, devenind un model în Uniunea Europeană”, a subliniat ministrul român de Externe.
„Guvernul României riscă să declanşeze dispute cu propriii cetăţeni mai degrabă decât cu Ungaria” - Anna Nagy, purtător de cuvânt al MAE ungar
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau