Se îngroaşă gluma! Ambasada a fost lovită de obuze
Dimensiune font:
Două obuze au lovit marți dimineața Ambasada Rusiei din Damasc, capital Siriei, în timpul unei manifestaţii de susținere a acţiunilor pe care ruşii le oferă de două săptămâni prin sprijin aerian forțelor regimului președintelui Bashar al-Assad împotriva rebelilor.
Două obuze au căzut în jurul orei locale 10:20 (07:20 GMT) în incinta misiunii diplomatice ruse, provocând panică în rândul celor 300 de persoane adunate în fața clădirii ambasadei pentru a mulțumi Rusiei pentru intervenția sa în Siria, după cum a relatat un fotoreporter France Presse de la fața locului. Nu există răniți printre manifestanți, potrivit acestuia, în timp ce nicio informație nu a fost făcută publică privind eventualele distrugeri produse în interiorul ambasadei.
Potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), rachetele au fost trase de rebeli islamiști poziționați în jurul capitalei siriene Damasc.
Acesta nu este singurul incident de acest fel, la 20 septembrie, cu zece zile înainte de debutul intervenției ruse în Siria, un alt obuz fiind tras asupra teritoriului ambasadei Rusiei în Siria din Damasc fără a provoca pagube, după cum a indicat atunci Ministerul de Externe rus.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau