meteo  11975200

Dimensiune font:

Se schimbă vremea în România: Ce temperaturi și ce fenomene vom avea în următoarele zile

| 17-04-2018 08:07

La începutul săptâmânii, vremea se menţine caldă pentru această dată. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 și 26 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în jumătatea de vest a țării, precum și în zona de munte, unde doar pe arii restrânse vor fi ploi slabe, de scurtă durată. Şi bucureştenii se vor bucura de vreme frumoasă luni, când mercurul din termometre va urca până la 20 de grade. De la jumătatea săptămânii, temperaturile încep să scadă şi va ploua.

Marți, vremea va fi caldă pentru această dată în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil în regiunile sud-estice și estice, unde numai izolat vor fi condiții să plouă slab, dar va prezenta înnorări temporar accentuate în restul teritoriului, unde local, mai ales după-amiaza și noaptea, vor fi ploi de scurtă durată, descărcări electrice și intensificări ale vântului, iar izolat cantitățile de apă pot fi mai însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 12...15 grade pe litoral și 26 de grade în nord-vest și centru, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 și 13 grade. În zonele joase, îndeosebi din sud-est, dimineața și noaptea, izolat va fi ceață.


 

La București, vremea va fi caldă. Cerul va fi temporar noros, dar condițiile de ploaie slabă, trecătoare, vor fi reduse. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 8...9 grade.

Miercuri, vremea va deveni apropiată de normal din punct de vedere termic în regiunile estice și centrale, dar se va menține caldă în restul teritoriului. Cerul va fi variabil în nord-vestul și sud-estul extrem al țării, unde numai izolat vor fi posibile ploi slabe, dar va prezenta înnorări temporar accentuate în restul teritoriului și local se vor semnala averse, trecător însoțite de descărcări electrice, iar pe arii restrânse cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Vântul se va intensifica temporar în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 13 și 22 de grade, iar cele minime se vor situa între 2 și 11 grade. În zonele joase, izolat, vor fi condiții de ceață.

La București, vremea va fi caldă. Cerul va fi temporar noros și, mai ales după-amiaza și noaptea, vor fi condiții de ploaie slabă, de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 8...9 grade.

Joi, cerul va fi variabil, iar local în regiunile extracarpatice și izolat în restul teritoriului vor fi ploi slabe, de scurtă durată și, posibil, descărcări electrice. Pe crestele montane înalte, îndeosebi noaptea, vor fi posibile precipitații mixte. Vântul se va intensifica temporar, cu precădere în regiunile estice și la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 16 și 21 de grade, iar cele minime se vor situa între 2 și 10 grade.

La București, cerul va fi temporar noros și, mai ales după-amiaza și noaptea, vor fi ploi slabe, de scurtă durată și, posibil, descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 19...20 de grade, iar cea minimă de 7...9 grade.

 

De vineri, valorile termice se vor menține în jurul normelor perioadei. Trecător va ploua slab, mai ales în estul și sudul țării, precum și la munte.

La București, valorile termice se vor situa în jurul normelor perioadei. Trecător vor fi ploi slabe, de scurtă durată, mai ales în prima parte a intervalului, anunță România TV. 

Loading...

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

ANUNŢ Privind organizarea, la data de 11.07.2018 ora 11, a selecţiei de oferte în vederea desemnării unor evaluatori în vederea efectuării rapoartelor de evaluare a bunurilor imobile şi mobile ale debitoarei Subscrisa CASA DE INSOLVENŢĂ A&B SPRL, în calitate de lichidator judiciar al SC OPEN SERVICE SA IAŞI, anunţă organizarea, la data de 11.07.2018 ora 11 a selectie de oferte în vederea desemnării a 2 evaluatori (unul pentru evaluarea bunurilor imobile şi unul pentru evaluarea bunurilor mobile ale debitoarei) care să efectueze rapoartele de evaluare a bunurilor imobile şi mobile ale debitoarei. Bunurile imobile constau în teren şi cladiri situate în Iaşi, Calea Chişinăului nr. 45 iar bunurile mobile constau în utilaje, autoturisme şi stoc de marfă (piese auto). Ofertele vor fi depuse în plic la sediul lichidatorului judiciar în Iaşi, str. A. Panu nr. 13-15 mezanin sau trimise prin fax la nr. 0232/211090 cel mai târziu până la data de 10.07.2018 ora 16. În ofertă se va menţiona onorariul solicitat de evaluator şi perioada de execuţie a lucrării. Desemnerea ofertei câştigătoare va avea loc la data de 11.07.2018 ora 11 la sediul lichidatorului. Criteriile de desemnare a ofertelor câştigătoare atât pentru evaluarea bunurilor imobile cât şi pentru evaluarea bunurilor mobile sunt: onorariul cel mai mic solicitat de evaluator – 20 de puncte maxim şi perioada ce mai scurtă de execuţie a lucrărilor – 10 puncte maxim. Lichidator Judiciar, Casa de Insolvenţă A&B SPRL.
S.C. MECANO FUC S.A. Vaslui, cu sediul în mun. Vaslui, str. Metalurgiei nr. 4, construcția C1, birou 9, jud. Vaslui, nr. de înreg. La Registrul Comerțului J37/748/1992, C.U.I. RO 842629 prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., desemnat prin Încheierea de ședință nr. 16/F/2016 din data de 29.06.2016, pronunţată de Tribunalul Vaslui, în dosarul nr. 1320/89/2016, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare la data de 18.07.2018, ora 13.00, la sediul administratorului judiciar din Mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, a următoarelor active: Nr. crt. – Bunuri mobile – Mijloace de transport – Valoare pornire la licitaţie (lei fără TVA) BUNURI MOBILE – MIJLOACE DE TRANSPORT - GESTIUNEA IAŞI: – TRACTOR UTB, TIP U825, NR. IDENTIFICARE ROPHCCM3790004, MASA PROPRIE 4.310 KG, TOTAL MAX. AUTORIZATĂ 5.860 KG, NR. LOCURI 1, CAPACITATE CILINDRICĂ 4400 CMC, PUTERE/TURAŢIE 55/2200 (75 CP), SURSA DE ENERGIE MOTORINĂ, NR. AXE 2, TRACŢIUNE SPATE, CULOARE ROŞU-NEGRU, AN FABRICAŢIE 2012, nr. inv. 3550. Stare tehnica - funcţional – 37.760,00 3. – AUTOUTILITARĂ CATEGORIA BA SUPRASTRUCTURĂ DESCHISĂ, MARCA RENAULT VI, TIP 42AEA1/UV9A69/MIDLUM 180DCI, AN FABRICAŢIE 2006, NR. IDENTIFICARE VF642AEA000023396, MASA PROPRIE 4664 KG, MASA TOTAL AUTORIZATĂ 11990 KG, DIMENSIUNILE DE GABARIT 9545X 2500 X 3330 MM, NR, LOCURI 2, CILINDREE 4116 CMC, PUTERE 128 KW, TIP MOTOR DCI 4CJO1, SERIA MOTOR NU POATE FI POANSONATĂ, SURSA ENEGIE MOTORINĂ, TRACŢIUNE SPATE, CULOARE ALB-GRI, NR. ÎNMATRCULARE VS-05-AYG (în lista inventar este identificată ca AUTOUTILITARĂ RENAULT VI cu nr. înmatriculare IS-49-ARR), nr. inv. 4-0021. Stare tehnica - nefuncţională (defecţiuni motor, injectoarele necesită înlocuire fiind defecte, defecţiuni la sistem suspensii, ITP expirat, anvelope uzate, acumulator descărcat şi nu poate fi citit kilometrajul în bord) – 14.640,00 8. – AUTOUTILITARĂ VOLKSWAGEN, CAROSERIA FURGON 21 UŞI, TIP CADDY, NR. IDENTIFICARE WV1ZZZ9KZ1R525805, AN FABRICAŢIE 2001, NORMA DE POLUARE EURO 3, MASA PROPRIE 1.180 KG, NR. LOCURI 2, CAPACITATE CILINDRICĂ 1,896 CMC, PUTERE/TURAŢIE 47/4200 (64 CP), SURSA DE ENERGIE MOTORINĂ, TRACŢIUNE FAŢĂ, CULOARE ALBASTRU, NR. ÎNMATRICULARE IS-05-HBD. Stare tehnică - nefuncţională (defecţiuni motor, sistem suspensii, ITP expirat, anvelope uzate, caroseria prezintă urme de corozie, acumulator descărcat şi nu poate fi citit kilometrajul în bord) – 1.760,00 BUNURI MOBILE – MIJLOACE DE TRANSPORT - GESTIUNEA MOINEȘTI: 11. – AUTOÎNCĂRCĂTOR TIH, nr. inv. 400040. Stare tehnică - funcţional – 5.584,00 13. – REMORCĂ COMPA, CAROSERIE CAMION, TIP SELECT 300 AE, NR. IDENTIFICARE UVP103SUCXNAE0068, MASA PROPRIE 150 KG, TOTAL MAX. AUTORIZATĂ 500 KG, DIMENSIUNI DE GABARIT 2860*1538*1426 (L*l*h), TRACŢIUNE FĂRĂ, CULOARE ROŞIE, AN FABRICAŢIE 1999, NR. DE IDENTIFICARE BC-80-EKR – 1.200,00 Pentru bunurile mobile se aplică TVA. Persoanele care pretind vreun drept real asupra bunurilor scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 16.07.2018, ora 12.00, la sediul administratorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Pentru programare ofertanţii trebuie să-şi anunţe prin fax la 0232/212231 sau e-mail vanzari@insolventa.ro; intenţia de vizitare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul administratorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, până pe data de 16.07.2018, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine prin accesarea site-ul-ui www.insolventa.ro si la telefoanele: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: 0751083082, 0757545545, 0232/243864. Administrator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
Primarul orasului moldovean Balti a avut nevoie de translator pentru a intelege limba romana (Video)
18/07/2018 23:18

 Primarul orasului Balti din Republica Moldova, Nicolae Grigorisin, a avut nevoie de translator pentru a se putea intelege cu ambasadorul Japoniei la Chisinau, Masanobu Yoshii, desi acesta vorbea foarte bi ...

ALERTĂ meteo: Cod portocaliu şi galben de furtuni. Judeţele afectate
18/07/2018 19:11

 COD : GALBEN Valabil de la : 18-07-2018 ora 18:15 pană la : 18-07-2018 ora 19:30 In zona : Judetul Braşov: Codlea, Prejmer, Feldioara, Dumbrăvita, Hărman, Bod, Hălchiu, Sinca, Sanpetru, Mandra, Apat ...

Preşedintele a promulgat legea prin care dacă refuzi un loc de muncă, nu mai primeşti ajutor social
18/07/2018 18:58

 Pe 20 iunie, deputaţii au adoptat proiectul de lege prin care dreptul la ajutor social incetează in cazul refuzului unui loc de muncă oferit. Decizia a fost luată cu 274 de voturi ''pentru'', 4 ''impo ...

DEFINITIVAT 2018. Subiectele și baremele de la examenele date |Verifică aici
18/07/2018 18:54

 DEFINITIVAT 2018. Subiectele si baremele de la examenele date. Regulile pentru Definitivat 2018 arată, in mod explicit, faptul că este interzis accesul in sală de examen cu "genti, posete, ziare, ...

 

Primăria Capitalei n-a aprobat protestul Diasporei din 10 august
18/07/2018 17:49

 În răspunsul adresat Federaţiei Romanilor de Pretutindeni se spune că "avand in vedere procesul verbal al Comisie de avizare a cererilor pentru organizarea adunărilor publice din data de 25 ...

Conducerea Parlamentului se reuneşte joi în şedinţă. Convocarea, după şedinţa de Guvern
18/07/2018 17:46

 Vlad Alexandrescu scrie că nu ştie ce se va dezbate in şedinţă, dar este posibil ca sesiunea să se prelungească pană pe 10 august tocmai ca PSD-ALDE sa poată adopta OUG pentru amnistie şi graţi ...

Se simplifică condiţiile de călătorie în străinătate pentru copii
18/07/2018 16:51

 Prin modificarea prevederile referitoare la exprimarea acordului unuia dintre părinti cu privire la iesirea din tară a copilului impreună cu celălalt părinte, a fost creată posibilitatea exprimării ...

 Avertizare cod galben Meteo județele Tulcea, Bacău, Vrancea, Alba, Sibiu, Mureș, Argeș, Dâmbovița, Cluj, Prahova, Suceava, Vaslui, Bacău și Neamț.
18/07/2018 15:20

 Este avertizare de cod portocaliu de furtună, miercuri, in judetele Ialomita, Călărasi si Constanta, fiind posibile ploi insemnate, cu vijelii si grindină, potrivit Administratiei Nationale de Meteoro ...

ALERTĂ METEO de vreme severă. Se întorc furtunile şi grindina - HARTA
18/07/2018 13:55

Valabil de la : 18-07-2018 ora 12:50 pană la : 18-07-2018 ora 14:00 In zona : Judetul Bacău: Filipesti, Săucesti, Negri, Beresti-Bistrita, Dămienesti, Rosiori, Itesti; Judetul Neamţ: Trifesti, Ion Creang ...

Starea de urgenţă din Turcia va fi ridicată după doi ani. Ce se va întâmpla acum
18/07/2018 13:44

 Acest regim excepţional, care extinde considerabil competenţele preşedintelui şi ale forţelor de securitate, a fost instituit la 20 iulie 2016, la doar cateva zile după o tentativă de lovitură de ...