Şeful DGIPI, Rareş Văduva, pus sub învinuire de DNA pentru fapte de corupţie
Dimensiune font:
Rareş Văduva, şeful Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul MAI, a fost pus sub învinuire de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului, deturnare de fonduri şi obstrucţionarea justiţiei.
Rareş Văduva a venit la sediul DNA însoțit de avocat şi nu a dorit să facă declarații în legătură cu dosarul în care a fost citat. El a spus doar că nu știe în ce calitate a fost chemat.
Șeful DGIPI a părăsit sediul DNA după mai puțin de 30 minute. Potrivit unor surse judiciare, lui Rareș Văduva i s-a citit ordonanța de continuare a urmăririi penale, acuzațiile fiind de abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului și obstrucționarea justiției. Sursele citate au arătat că acuzațiile au legătură cu o cauză disjunsă din dosarul în care a fost trimis în judecată fostul ministru de Interne Gabriel Oprea.
"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale pentru suspiciunea săvârșirii mai multor tipuri de infracțiuni între care deturnare de fonduri, abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals, delapidare, favorizarea făptuitorului, obstrucționarea justiției, fapte ce ar fi fost comise de angajați din cadrul Ministerului Afacerilor Interne - Departamentul de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I.), între care și persoane care dețin/au deținut funcții de conducere în respectiva instituție", se arată într-un comunicat DNA.
"În perioada 2014 - 2015, persoane cu funcții de conducere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne - Departamentul de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I) au aprobat mai multe rapoarte prin care a fost schimbată destinația unor sume de bani ce erau alocate pentru cheltuieli operative ale D.I.P.I. Astfel, banii ce urmau să fie folosiți pentru acțiuni sau misiuni cu caracter informativ-operativ au fost îndreptați către cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituției. În acest sens, necesitatea efectuării unor cheltuieli operative a fost atestată în mod fals. În aceeași perioadă, sub pretextul efectuării unor cheltuieli operative nereale, funcționari din cadrul D.I.P.I. și-au însușit sume de bani și produse", mai scrie în comunicat.
"Pentru a ascunde deturnarea de fonduri, persoane din conducerea instituției au dispus clasificarea unor informații și înregistrarea unor înscrisuri în evidențele documentelor secrete de stat ale D.I.P.I, deși divulgarea lor nu ar fi fost de natură să producă daune securității naționale. Aceste demersuri au fost făcute cu încălcarea prevederilor legale, fiind cauzată o vătămare a interesului legitim al statului român de a asigura transparența utilizării resurselor materiale ale instituțiilor publice.
După constituirea dosarului penal nr. 20/P/2016 la Direcția Națională Anticorupție, una dintre persoanele din conducerea D.I.P.I. a refuzat, cu încălcarea legii, să înceapă procedura de declasificare a înscrisurilor reținute ca mijloace de probă în dosar, astfel încât să fie excluse o serie de probe ce ar fi susținut acuzațiile aduse de procurori, în respectiva cauză penală. Fiind avertizată asupra consecințelor faptei sale, persoana respectivă a refuzat să pună la dispoziția procurorului o serie de înscrisuri, a căror predare fusese dispusă conform Codului de procedură penală, în dosarul menționat", transmite DNA.
Rareş Văduva a preluat conducerea Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă în luna februarie, după ce fostul şef DIPI, Nicolae Gheorghe, a fost pus sub urmărire penală alături de fostul ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi de deturnare de fonduri.
rtv.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau